Copiii “de bani gata”

“Uite și ăsta ce mașina are, cred că tat’su i-o dat-o”. “Iată, părinții i-au dat de toate și business i-au făcut”. “O furat cât o putut și uite-l…”

Des poți auzi asemenea fraze sau chiar și mai multe. Dacă un tânăr reușește în afaceri, atunci numaidecât ceva nu este în regulă. Cel puțin așa se crede.

Dar, fiind mai mulți ani profesoară, am observat un fenomen. Copiii care proveneau din familii cu o bunăstare socială înaltă reușeau mai mult ca ceilalți. Culmea e că nu la învățătură, ci într-o afacere.

Aveam un elev, care în clasa a 12-a, de două ori pe saptămînă era implicat ca șofer în aprovizionarea unor magazine cu marfă ce aparțineau tatălui lui. Un altul, era implicat o dată pe lună în firma familiei lui, în transportarea coletelor din Italia spre Moldova și invers. Și reușeau și la școală să aibă note de trecere. Ei se plimbau cu mașinile proprii și erau independenți financiar.

După ce au absolvit, ei și alții, au mers la facultate. Și toți au luat licența, fiecare în domeniul său. Doar că după universitate, băieții ăștia au deja afacerea lor, iar ceilalți încă caută de lucru.

Adevărul este că toți părinții îi dau la școală pe copii ca să facă carte, doar că unii dintre ei lasă toată responsabilitatea pe școală. Iar școala din ziua de astăzi, cu părere de rău, învață ce vrei, numai nu cum să construiești relații și cum să te întreții financiar. De fapt, astea sunt cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le cunoască un elev, viitor adult și individ al societății.

Ar fi simplu de realizat. E de ajuns ca disciplinele studiate să aibă aceste două obiective și sunt sigură că copiii vor agrea școala mai mult și vor fi mult mai pregătiți pentru viața individuală.

Revin la gândul din titlul acestui articol. Numim „copii de bani gata” pe cei care reușesc. Nu spun ca nu sunt și din ăia, care traiesc ca niște paraziți. Dar față de ăștia, mai de succes, cumva apare o invidie. Dar ei muncesc. Ăștia îs puși din adolescență să muncească, iar când sunt adulți, pentru ei nu e o problemă să pornească o afacere. Și nu se tem de înfrângeri. Cumva și exemplul părinților lor îi încurajează.

Dar ce se întâmplă cu acei care au învațat bine la școală și universitate și îs destul de inteligenți, dar provin dintr-o familie modestă, poate chiar și bugetară? Ei, cel mai des devin angajații cuiva. Mulți dintre ei au gânduri de a porni propria afacere. Măsoară fiecare pas și ban. Visează. Dar totuși, nu o pornesc. Se tem să greșescă, să falimenteze, să ia credite, să formeze echipa de lucru. Se tem, pur și simplu, să eșueze. Decid, totuși, să rămînă angajați și stăruie în stabilitate, așa cum au fost și părinții lor, care apropo, la fiecare discuție despre o propie afacere, enumeră un șir de riscuri posibile și imposibile. Și sfatul lor este să se liniștească și să își facă bine datoria la serviciul pe care îl au.

Asta e! Școala la noi nu încurajează antreprenoriatul, de fapt mulți profesori, cred că, nici nu știu ce e asta. Iar copiii, atât copiii din familiile bogate cât și copiii din familiile medii au drept exemplu părinții lor. Însă copiii cu părinți în afaceri nu se tem să experimenteze, fie și din banii împrumutați, pe când ceilalți își înabușă ideile cu frica lor.

Fie că suntem profesori sau fie că suntem părinți, haideți să încurajăm copiii noștri. Să îi învățăm să relaționeze în societate, promovând valorile, moralitatea, învățându-i lucrurile elementare din economie și încurajându-le creativitatea. Astfel vom contribui la formarea individului neînfricat, liber, dornic de a se implica în ceea ce îi place, trăind fără regrete.