De ce am obtinut mai mult, desi am “pierdut”?

Omul pare sa fie singura fiinta de pe Pamant care conceptualizeaza existenta sa dar si non-existenta (si anume viata de dupa moarte). Iar faptul ca avem o viata limitata il face sa traiasca intr-o teroare. Aceasta teroare pare sa il faca sa creeze/lucreze la un “proiect erou” cum il denumeste Ernest Becker in cartea sa “The denial of Death”. Astfel, fiecare persoana incepe sa lucreze intr-un ritm la “proiectul” lui, unii fac publice proiectele, altii nu, unii au nevoie de alti oameni pentru a le realiza, altii nu. Problema apare in momentul in care “proiectele erou” ale oamenilor intra in conflict unele cu celelalte si asa incep sa apara violenta, ura, etc.

Un “proiect erou” este si cel al lui Andrei, liderul tinerilor de la Pentru Iasi, un proiect care a fost vazut de 13.000 de oameni, care au mers ieri la vot si au pus stampila in dreptunghiul destinat lui. Probabil, acest proiect putea fi vazut de mai multi oameni sau de mai putini, in drumul spre realizarea acestui proiect se puteau face greseli mai multe sau mai putine, sa avem 4 consilieri in loc de 1 sau nici unul, sau sa avem partid, sau sa fim mai multi care il votam. Pentru cei care nu l-au votat pentru ca au considerat ca s-au facut greseli pe parcurs, haideti sa privim contextul actual si ce ar putea fi, nu cred ca mai are sens sa ne uitam la trecut acum.

Poate strategiile celorlalte partide au functionat, incercand prin diverse metode, in disperare mai mult decat oricand, sa opreasca ceva ce nu mai putea fi oprit. In schimb, la fel de bine strategia celor de la Pentru Iasi de a “avea defecte” pare sa fie mai sustenabila, asa cum ne-a aratat si efectul Pratfall (https://en.wikipedia.org/wiki/Pratfall_effect) de-a lungul timpului iar unele companii se folosesc de el drept strategie de marketing.

De ce efectul a functionat la mine si as risca sa zic si pentru alte persoane la fel? Perfectiunea atribuita indivizilor creeaza un aer de invincibilitate cu care de obicei un grup de oameni nu poate relationa. Pentru ca, in momentele in care apar “defectele” incepem sa ne uitam la acea latura umana a oamenilor din spate, ne uitam la scopul lor, la valorile lor, la “proiectul erou” al lor. Iar aceste “defecte” pe care unii le-au vazut in campania asta, au aparut pentru ca acesti tineri entuziasti vin dintr-un alt film, in care valorile sunt altele, in care au crescut si invatat sa fie oameni modesti cu “defecte” dar cu valori, in care fiecare “defect” a fost transformat in oportunitate de invatare si in fiecare zi au avut o foame de a invata ceva nou experimentand.

Asa ca pentru mine, ACUM, conteaza in primul rand ca EXISTA acest “proiect erou” si daca va fi sustenabil in continuare (iar semnalele sunt clare ca asa va fi). Dar daca noi vrem sa acceleram procesul trebuie ca fiecare din cei 13.000 de oameni sa gandim cum fiecare dintre noi poate ajuta ca acest “proiect erou” sa fie vazut de cat mai multi ieseni si ce putem face pentru a-l vedea realizat.

Asa ca, “nu plecam, abia am inceput” proiectul.

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.