Sfînta Fecioară La Roche

Victor Ilie
Jun 1 · 7 min read

În fiecare an, opt mii de femei mor din cauza cancerului de sîn în România. Un orășel de femei cît Bușteni sau Nădlac dispare pur și simplu din țara noastră. Cel puțin un cartier al acestui orășel ar putea să rămînă în viață dacă boala ar fi depistată din timp, dar la capitolul ăsta nu sîntem campioni în Europa.

Statul român, după ce că nu e în stare să le identifice diagnosticele din timp ca să le crească șansele de viață pacientelor, le mai pune și la cheltuieli inutile.

Cel mai popular medicament pentru acest tip de cancer e Herceptin, produs de gigantul farmaceutic elvețian Hoffmann — La Roche. Acele opt mii de femei ar fi putut fi salvate de o sticluță cu atomi de oxigen, azot, carbon, sulf și hidrogen aranjați în ordinea care trebuie, în timpul care trebuie, la temperaturile care trebuie. O injecție lentă, chinuitoare, dar care le poate salva.

Molecula fost descoperită în 1992, la o universitate din Statele Unite, unde doi cercetători, un neamț și un american, au testat mai întîi medicamentul pe 15 femei bolnave. O parte au supraviețuit, iar cîțiva ani mai tîrziu a pornit un ditamai studiul pe sute de paciente și, pentru că multe au scăpat de cancer și tratamentul s-a dovedit eficient, astăzi avem Herceptin în toate colțurile lumii.

Herceptin „is not like anything we have ever seen before’’, îi spunea un alt cercetător implicat în studiu unui reporter The New York Times, în 1998.

Molecula salvatoare a fost cumpărată de la cei doi cercetători de o companie farmaceutică din San Francisco, care la rîndul ei a fost înghițită de Hoffmann — La Roche, care l-a adus și la noi. Pînă în 2014 au avut exclusivitate, pentru că cine deține drepturile de proprietate intelectuală pe moleculă e singurul care are dreptul să vîndă medicamentul. Din 2014 protecția intelectuală a formulei a expirat, iar acum indienii și chinezii produc propriile versiuni, cu alte nume. Pînă și cercetătorii iranieni fac un Herceptin doar al lor.

Pentru acele femei care se luptă cu boala în România, fix acum sunt 9.503 cutii de Herceptin în toată țara.

Herceptin e doar numele comercial, cel scris pe cutia de pe raftul farmaciei. Medicamentul se numește, de fapt, trastuzumab, asta e substanța activă descoperită de cercetătători în 1992, care luptă împotriva celulelor canceroase din sân. E ca diferența dintre zahăr și Coca Cola. Pe sticlă scrie Cola, înăuntru e zahăr. :)

Astfel, îți poți cumpăra sau îți poți deconta prin CNAS o doză de trastuzumab de 6.000 de lei, adică Herceptin, dar la fel de bine te poți trata cu Herzuma, care costă cam 1.700 de lei. Mai găsești și Kanjinti, tot cam la același preț. Indiferent de nume, în toate sticluțele e trastuzumab. Pentru ca nici un producător să nu fie favorizat, doctorii trebuie să le prescrie pacientelor trastuzumab.

Paradoxal, ca și cum n-am avea ce face cu banii, statul român nu încurajează tratamentul cu Herzuma sau Kanjinti, ci cu Herceptin. Dacă pe piață sînt aproape 10.000 de cutii produse de La Roche, găsești doar câteva sute de Herzuma și câteva zeci de Kanjinti în toată țara.

Miza financiară e mare, toate cutiile de Herceptin care se găsesc astăzi în piață valorează 32 de milioane de lei.

O investigație făcută de Alexandra Nistoroiu și Cătălin Tolontan pentru Libertatea arată că în documentele oficiale ale Guvernului, statul îi pune pe doctori să prescrie Herceptin. Ministerul Sănătății zice negru pe alb că pentru femeile cu cancer de sîn „se va utiliza exclusiv produsul comercial Herceptin”.

E nedrept pentru pacienții care se îmbolnăvesc.

Așa vedea Robert Obert treaba asta în 2016 pentru un proiect RISE Project.

Despre ce vor ei să vorbim, de fapt

După ce materialul a fost publicat în Libertatea, Hoffmann La Roche s-a plâns public de presiuni, că producătorii de medicamente ieftine fac lobby pe lângă autorități ca vînzările de Herceptin să scadă în favoarea medicamentelor mai ieftine.

Cu mare surprindere am observat presiunea indirectă pe care Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (n.m.: adică ăia cu medicamente asemănătoare, dar mult mai ieftine) o pune asupra autorităților din sănătate, prin intermediul presei.

Reprezentanții La Roche par că pur și simplu trăiesc o conspirație, care arată așa:

Producătorii de medicamente ieftine uneltesc cu presa rea împotriva producătorilor de medicamente scumpe

După ani de zile în care Hoffmann La Roche a pus presiune pe autorități, acum compania se plînge că alții fac asta.

Dintr-o întîmplare, mă aflu în posesia comunicațiilor interne ale companiei Hoffmann La Roche, mailurile angajaților între anii 1999 și 2015. Pe o parte le-am publicat în investigația RISE Project „Institutul de Boli Inventate”. O parte dintre ele vor fi folosite pentru podcastul Inclusiv De ce dăm șpagă. A fost publicat, deocamdată, doar primul episod, despre șpăgile pe care le dau pacienții doctorilor. Al doilea, despre banii pe care îi primesc medicii de la producătorii de medicamente, în curînd pe Inclusiv.

Dar, de fapt, despre asta vorbim

Sîntem în 2000. Hoffmann La Roche, cel mai mare producător european de medicamente, abia a venit la noi, în România, și își caută locul în piață. Are de vînzare pastile și injecții pentru bolile de care suferim. Pentru cancer, HIV, hepatită și multe altele.

24 august. La departamentul Vînzări vine un email de la departamentul de Lobby.

„Dragi colegi,

În ultima săptămînă s-au deblocat ceva fonduri de la Casa de Asigurări pentru programe și nu numai. (…)”

Cînd spune „programe”, angajatul companiei vorbește despre Programele Naționale de Sănătate ale Ministerului Sănătății și Casei de Asigurări de Sănătate, sacii cu bani ai statului pentru bolnavii de boli cronice, cancere, HIV, hepatite, transplant, boli rare ș.a.

Mailul continuă:

„(…) Este vital să știm din timp despre organizarea licitațiilor mai ales pentru nefrologie și oncologie, dacă ținem cont că putem schimba soarta acestora în favoarea noastră. (…)”

Statul, prin toate spitalele publice, cumpără anual pentru noi, pacienții, zeci sau sute de milioane de pastile și injecții. Întîi anunță că vrea să cumpere. Apoi, mai multe firme care vor să-și vîndă produsele vin la licitație și fac o ofertă. Cine are cel mai bun preț, câștigă contractul.

Angajații români ai Hoffmann La Roche voiau în 2000 să trișeze această procedură pentru medicamentele de cancer sau rinichi. Șefii îi trimiteau pe angajați să spioneze Ministerul și concurența.

Iată cum trebuiau angajații companiei să se uite la aceste licitații, conform unui protocol intern atașat unul email din 2001. Trebuiau să iasă pe teren, să strîngă informații:

„Scop: Aceste informatii trebuie sa fie aflate cat mai devreme posibil pentru a putea sa intelegem modul in care Caietul de Sarcini este conceput și care sunt nevoile specifice ale acelui client:”

Pe puncte, ce trebuiau să afle despre ceilalți jucători din piață, concurența:

„a) prețuri competiție

b) ofertanți competiție și acțiunile acestora

c) discuție cu distribuitorul nostru și ce s-a angajat acesta să facă”

Despre client, adică Ministerul Sănătății sau spitalul care anunță că are nevoie de medicamente pentru pacienți. Tot pe puncte.

„a) ce s-a facut pentru a redacta caietul in termeni favorabili Roche (cantitate, preturi, formulare, inregistrari CEE)

b) evaluarea consumului sau al potentialului

c) ce sanse sunt ca sa fie respectate cantitatile si termenii lictatiei

d) factori de decizie din spital cu care s-a discutat si raspunsurile primite”

Și acționau în consecință.

Într-un document Excel atașat unui astfel de mail, la poziția 19, am găsit un înalt funcționar al statului, șeful de-atunci al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), înghițind o șpagă de 5.000 de dolari. Nu știm pentru ce, știm doar că a fost indexată ca plătită.

Președintele CNAS e unul dintre cei mai importanți oameni din Sănătate, oricine ar fi el într-un moment anume. Pe semnătura lui stau banii tuturor spitalelor din România și toate contribuțiile noastre de Sănătate.

CNAS a apărut în 1999, iar al treilea șef pe care l-a avut a fost profesorul Eugeniu Țurlea. A lucrat din 2001 până în 2008 în Sănătate. A fost, pe rând, șeful Casei, Secretar de Stat și consilier ministerial.

În 2002, Hoffmann La Roche i-a dat 5.000 de dolari cash. Pe atunci, cu banii ăștia puteai să-ți iei un apartament la periferia Bucureștiului.

În dreptul funcționarului scrie așa: „bribe NHIH — institutional promotion” (trad: „mită CNAS — promovare insituțională”).

Au semnat și un contract pentru șpaga asta, a fost înregistrat intern cu numărul 248/2002.

Din 2002 până în 2008, Hoffmann La Roche a avut, la cel mai înalt nivel, în sistemul public de Sănătate, cel puțin un om arvunit de ei.

Între timp, anii au trecut, Țurlea predă la Academia de Studii Economice. A avut și funcția de prorector. L-am întrebat ce a prestat pentru Hoffmann — La Roche de banii ăștia, dar după ce a deschis mailul de cinci ori, a refuzat să răspundă la întrebări sau să facem un interviu. N-a confirmat, n-a infirmat, a tăcut.

Între timp, infracțiunea profesorului Țurlea s-a prescris și nu mai poate fi tras la răspundere de magistrați, dacă nu l-au prins cu banii în buzunar atunci sau în următorii ani. Nici pe el, nici pe reprezentanții Hoffmann — La Roche.

Astfel, industria farmaceutică își poate justifica etic orice, mai mult decît oricare altă industrie din lumea asta. Pentru că ei ne fac bine, ne prelungesc viețile și ne scurtează suferința. Și noi știm asta, dar și ei.

Ce trebuie să mai știm, să nu uităm nici o clipă când vorbim despre acest sector, e că Hoffmann La Roche, Abbvie, Johnson & Johnson, Pfizer sau Novartis nu sînt ONG-uri, ci afaceri. Printre cele mai bănoase din lume. Un angajat al unei astfel de companii, dacă vinde mai mult decît și-a propus la 1 ianuarie, poate încasa cîteva salarii în plus sub formă de bonus pe 31 decembrie. Pentru ei, influențarea decidenților, a Ministerului Sănătății, a parlamentarilor din Comisiile de Sănătate, a angajaților din spitale și din Casele de Asigurări este esențială.

Mai multe despre corupția din industria farmaceutică o să puteți citi și asculta pe Inclusiv, cel mai nou proiect jurnalistic de la noi pentru care am reușit să facem cel mai mare crowdfunding din jurnalismul românesc.