Eu cu cine votez?

“All the interests of my reason, speculative as well as practical, combine in the three following questions: 1. What can I know? 2. What ought I to do? 3. What may I hope?” — Immanuel Kant

Ne aflăm la finalul campaniei electorale, iar în ultimele zile am fost asaltat în mediul online de afișe electorale ale unui singur candidat: Theodor Paleologu. Reacția imediată a fost declanșarea unei introspecții: Mă încadrez în profilul votantului lui Theodor Paleologu? Am motive să-mi placă personajul? Ar trebui să-l votez?

Așadar acest articol se adresează acelora care, asemeni mie și cetățeanului turmentat al lui Caragiale, se află la răscruce, se luptă cu îndoiala, încearcă să înțeleagă cui să încredințeze votul de care dispune în această cursă pentru Președinția României. Deosebirea esențială față de cetățeanul turmentat este locul în care caut acest răspuns, neașteptând un imbold electoral exterior, ci rămânând adeptul lui „Sapere aude!” ( Îndrăznește să știi!), apelul latin la folosirea rațiunii.

Voi analiza opțiunile electorale cele mai aproape de mine: Klaus Iohannis, Dan Barna și Theodor Paleologu; în speranța că acest exercițiu mă va ajuta să-mi lămuresc dilema.

Theodor Paleologu

Sugestia pe care mi-o face internetul de câteva zile, și pot înțelege de ce. Profesor, diplomat, eseist și fondator al unei fundații, Paleologul e cu siguranță genul de intelectual al cărui profil îl apreciez în mod natural. Algoritmii de țintire din mediul online cu siguranță au identificat corect motive pentru care ar fi o opțiune puternică pentru mine.

S-ar potrivi ca o mănușă în rolul Președintelui de reprezentare externă, discursul lui este unul demn și elevat, are experiență politică atât la nivel legislativ, cât și la nivel executiv și se apropie cel mai mult de modelul lui Plato de rege-filosof. El ar fi alegerea mea dacă aș putea să stau la o conversație privată cu unul dintre candidați, și mai mult, sunt deja un grup de persoane (de la foști profesori și colegi, la unii prieteni) pe care le cunosc și, respect care și-au manifestat opțiunea politică în favoarea lui.

Ce m-ar opri să pun ștampila pe Theodor Paleologu?

1. Probabil cel mai important argument împotrivă: nu are șanse de a accede în turul 2. Aflat, în urma celui mai recent sondaj , pe locul 5 în preferințe cu un scor de aprox 7.7%, șansele ca el să urce până pe locul 2 sunt foarte mici.
   Însă este un aspect mai profund al acestui argument: profilul votantului lui Paleologu e cel care, în absența acestuia din cursă s-ar orienta către ceilalți doi candidați „de dreapta”, Iohannis sau Barna. Or, dacă Iohannis este deja ca și calificat în Turul 2, și câteva procente nu îl afectează major, situația este cu totul diferită în cazul lui Barna.
   Această cursă prezidențială este caracterizată specific de miza pentru locul 2, iar IMAS ne arată 3 candidați cu șanse reale de a se confrunta cu Președintele în exercițiu în Turul 2: Diaconu, Dăncilă și Barna. Orice votant care optează pentru Paleologu în detrimentul lui Barna nu face decât să o apropie pe Viorica Dăncilă de turul 2, iar asta, pentru mine personal, este indezirabil.
   Dacă John Stuart Mill ar vota în acest Tur 1 ar înțelege necesitatea ca votul lui să fie util, iar un vot pentru Paleologu, pe langă că este inutil, mai are și consecințele negative de a-i spori șansele lui VV.

SONDAJ IMAS

2. Paleologu este susținut de PMP, un partid care a obținut 5.7% din voturi în alegerile europarlamentare, aflat încă în umbra lui Traian Băsescu în care se regăsesc figuri semi-obscure care nu transmit ceva relevant pentru societatea românească actuală.

3. Presupunând prin absurd că Paleologu chiar ar câștiga fotoliul prezidențial, s-ar găsi în fața unui Parlament ostil sau semi-ostil pentru toata durata mandatului său, în contextul în care șansele ca PMP să formeze o majoritate parlamentară la următoarele alegeri sunt foarte foarte mici.
Asta ridică o serie de dificultăți pentru orice Președinte, însă acest aspect este cu atât mai important în contextul în care una din cele mai importante teme de discuție, și puncte pe agendele politice ale candidaților este revizuirea Constituției. Pentru ca acest proces să se desfășoare cu succes, scenariul ideal presupune un Președinte și un Parlament care colaborează.
Amintiți-vă că inițiativa cetățenească de modificare a Constituției „Fără Penali în Funcții Publice” colecționează praf în sertarele Palatului Poporului, deși a fost semnată de mai bine de 1 milion de români, în schimb am fost chemați să ne exprimăm opinia într-un Referendum pentru redefinirea familiei. De ce? Pentru că majoritatea parlamentară a stabilit agenda publică pe aceste aspecte.

Așadar, concluzionând cu primul candidat care-mi face cu ochiul, și îngrijorându-mă de dimensiunea pe care o va avea acest text, va trebui să merg împotriva eforturilor de convingere care m-au asaltat în mediul online și să spun că votul meu nu va merge pentru Theodor Paleologu.

Klaus Iohannis

Actualul Președinte al României, și cel pentru care am votat cu convingere în Turul 2 din 2014, Klaus are anumite calități și a făcut unele lucruri pe care le apreciez:

• este echilibrat în spațiul public și nu caută scandalul sau senzaționalul;
• a reprezentat demn România în interiorul UE cu aproape fiecare ocazie și a făcut tot posibilul să ne apropie de nucleul dur al Uniunii, în ciuda eforturilor opuse ale Guvernelor cu care se afla în conflict;
• a consolidat relația cu SUA, într-un context în care au apărut neînțelegeri între Administrația Trump și blocul european.
• știe să folosească „look”-ul de Top Gun ca să bage spaima în PSD mai bine decât Tom Cruise
• reprezintă în teorie doctrina liberală și este susținut de PNL(deși la PNL liberalismul se mai găsește doar în nume)
• a militat permanent pentru respectarea și păstrarea statului de drept

Una peste alta, Iohannis nu a fost un Președinte așa de slab pe cum am fi înclinați să credem, mai ales în contextul politic dificil în care a operat. Poate mai degrabă…prea absent.

Ce motive as avea să nu votez cu Klaus Iohannis?

Liviu Avram, de la Adevărul, sumarizează o listă de obiecții împotriva lui Iohannis cu care sunt foarte de acord și pe care o puteți găsi aici!

La aceasta as mai avea de adăugat două puncte:

1. Klaus nu știe să joace pe scena politică. În 2014 a obținut prin vot un capital politic mare: aproape 6.3 milioane de voturi la o prezentă la vot de 64.10%. Prin comparație, PSD a obținut în 2016 la alegerile parlamentare 3.2 milioane de voturi, iar pe fondul unei prezențe de 39.42% a format majoritatea parlamentară. Nu am simțit niciodată în cei 5 ani de mandat că Iohannis a știut să gestioneze și să valorifice încrederea acordată de către votanți în 2014. Dacă Traian Băsescu era în extrema „Președintelui Jucător”, Iohannis este în total cealaltă extremă, cea a unui Președinte prea pasiv și lent, care nu înțelege când e benefic să preia ofensiva.
2. Klaus este complet deconectat de votanți în această campanie electorală. Cea mai mare dovadă este neprezentarea la dezbaterea organizată de Europa FM. Da - Iohannis este în pole-position, da - Iohannis are dreptul să folosească orice strategie consideră de cuviință pentru a-și păstra și consolida avantajul, însă dezbaterea electorală este un proces democratic de bază! A fi prezent în fața cetățenilor pentru a comunica cu ei legat de realizările tale din ultimii ani, precum și de planul pentru următorul mandat pentru care ceri (de la aceeași cetățeni cu care nu vorbești) reinvestirea, în opinia mea, este o minimă cerință.
   Ce șanse de realegere ar fi avut George W. Bush sau Barack Obama dacă nu ar fi participat la dezbatere în cursa pentru al doilea mandat?
   Publicul american ar fi sancționat drastic această absență, dar din păcate cel românesc nu o va face în măsura în care să descurajeze alți viitori candidați să evite dialogul public.

Una peste alta, mandatul lui Iohannis a avut câteva puncte slabe care au o greutate mare din punctul meu de vedere, iar în contextul absenței din fața cetățenilor nu am motive suficient de puternice pentru a pune ștampila pe el, doar dacă vorbim de turul 2 și doar împotriva lui Dăncilă sau Diaconu.

Dan Barna

Ei, uite că am ajuns și aici.

Să începem cu unul dintre cele mai evidente lucruri: Dan Barna este departe de a fi un candidat ideal la Președinția României. Lipsa de experiență în politică alături de tranziția rapidă de la activitatea pe fonduri europene la a fi candidat la Președinție, declarațiile inoportune „...dacă eram eu Președinte nu ar fi avut loc tragedia de la Colectiv.”, ultima investigație RISE și nebuloasa din jurul acesteia. Acestea sunt unele dintre cele mai mari reproșuri care i se aduc lui Barna în această campanie.
Personal, cea mai mare problemă a mea cu candidatul USR Plus este că nu îl văd ca pe un lider capabil să inspire și să energizeze baza de votanți și colegii de partid pe care-i are în spate. (asta și transformarea campaniei online în meme-uri cu pisici)

Întrebat la EuropaFM, cu o zi înainte de votul moțiunii de cenzură „Ce șanse are să treacă motiunea?”, Dan avea o oportunitate să spună ”Trece garantat! Avem voturile și ne-am mobilizat! Scoatem PSD de la guvernare! O concediem pe Dăncilă!” orice în această linie pentru a transmite siguranță și încredere electoratului și colegilor de partid. În schimb, el a ales să ia poziția analistului politic, nu cea a liderului de partid și candidatului la Președinție spunând ”Nu aș băga mâna în foc.” Imaginați-vi-l pe Martin Luther King spunând ” I have a Dream! But I’m not sure they’ll be up to it.”

Așadar, să-l luăm pe Barna și candidatura lui, cu toate neajunsurile asumate, și să vedem ce motive aș avea să-l votez în contextul acestei curse Prezidențiale.

1. Lipsa lui de experiență este un Plus (see what i did?) pentru cei care își doresc oameni noi, care nu sunt parte a aceluiași sistem politic care veghează la satisfacerea propriului interes, înstrăinarea cetățenilor și prădarea statului român în ultimii 30 de ani. Da, lipsa de experiență va genera anumite greșeli, însă acestea se pot corecta sau se poate învăța din ele sau se pot sancționa la vot. Ceea ce se schimbă mai greu este atitudinea cu care faci politică, iar Barna, de la intrarea în politică, afișează și confirmă atitudinea unui om obișnuit intrat în politică pentru a schimba actuala clasă.
2. Este candidatul care este deschis în comunicare. Campania lui a acoperit o mare parte a țării în căutarea dialogului cu oameni de rând, diferiți, importanți fiecare pentru părerea și opțiunea lor.
   Tot la nivel de comunicare, a transmis disponibilitatea de a dezbate în fața electoratului și a lansat de mai multe ori mesaje publice către contra-candidații săi cu șanse reale de accedere în turul al doilea.
3. Analog cu ceea ce spuneam la Theodor Paleologu, fiecare vot pentru Dan Barna este un vot dat împotriva Vioricăi și limitează șansele acesteia de a intra în Turul 2. De ce este important să avem pentru prima oară după Revoluție un Tur 2 fără PSD? După toate mârlăniile făcute de acest „partid” în ultimii ani, acum este momentul în care PSD este vulnerabil. Cu un lider în pușcărie, un premier demis și pierderea treptată a controlului în fața membrilor de partid, acum este momentul bun să ne asigurăm că PSD nu primește o altă gură de oxigen, că PSD nu este validat din nou cu un candidat prezidențial în turul 2. Este o șansă bună să ne asigurăm că PSD nu se mai regenerează în opoziție pentru a câștiga parlamentarele de anul viitor, iar numele acestei șanse este Dan Barna.
4. Dan Barna este susținut de USR Plus, adică:
   a) cetățenii aceia obișnuiți care și-au spus „Așa nu se mai poate în România”, au înțeles necesitatea de a schimba clasa politică, și-au făcut partid și au candidat.
   b) Parlamentarii aceia care scot din sărite pe toată lumea în Parlament pentru că fac live-uri pe facebook și astfel se pot vedea foarte clar limbajul vulgar a lui Șerban Nicolae, gesturile obscene ale lui Florin Iordache și mârlăniile lui Tăriceanu.
   c) Singurii care după Revoluție au inițiat modificarea Constituției prin inițiativă cetățenească, au petrecut zile-n șir în stradă strângând semnături, pentru ca indivizii dovediți a fi infractori să nu poată ocupa funcții publice în România.
   d) Cei care sunt hăituiți de tot sistemul politic, de la cea mai mică Primărie controlată de sistem, la plenul Parlamentului, celor cărora li se taie / fură / vandalizează corturi electorale și revin de fiecare dată și mai determinați. Genul acesta de determinare stârnește respect.
   e) Cei care au obținut un rezultat foarte bun la alegerile europarlamentare și prin profesionalism și abilitate au reușit să dea liderul unuia dintre cele mai importante grupuri parlamentare europene: Renew Europe.
   Aceste aspecte sunt foarte importante pentru că un Dan Barna în Turul 2 ar oferi USR-Plus avântul necesar pentru a pregăti alegerile parlamentare de anul viitor cu scopul de a cuceri o majoritate și a instala un Guvern performant în România.
5. Candidatura lui Dan Barna este inconfortabilă pentru toți candidații tradiționali care au șanse, iar dacă este ceva evident în politică acel lucru este că atunci când ești atacat din toate părțile (așa cum se întâmplă în ultima vreme) înseamnă că faci ceva bine.

Așadar, da, Barna nu este omul perfect pentru funcție, dar este speranța unei schimbări profunde care a început în urmă cu puțin timp și acum are nevoie de lemne pe foc pentru a continua. Și de asta o să-i ofer votul ca și combustibil.

Concluzii

Desigur, acest text nu este exhaustiv, și nici nu are pretenția de a comunica adevărul absolut. Poți să citești acest text și să ai cu totul altă părere și altă opțiune electorală, este perfect normal.

Însă este un lucru pe care vreau să-l subliniez dincolo de opțiune politică: importanța de a exercita dreptul de vot. Votul este cel mai important exercițiu democratic, pentru că are impact asupra modului în care ne vom organiza și vom funcționa ca și societate. VOTUL CONTEAZĂ! Oricine spune altceva fie nu înțelege cum funcționează democrația, fie este rău intenționat.

Și ultimul gând cu care vreau să vă las este acesta:

LightsOn este un festival de artă care folosește lumina și care a avut prima ediție din România anul trecut la Cluj. Printre cele mai populare instalații a fost cea cu mesajul „Mi-e dor de tine” montată pe unul din podurile pietonale de peste Someș din zona centrală. Au fost mii de poze făcute cu acea instalație, iar însemnătatea ei era oferită de către fiecare individ în parte.

În acest an instalația a fost montată la Canary Wharf, în Londra, iar semnificația este mult mai clară. Mesajul este pentru Diaspora românească.

Ministerul Românilor de Pretutindeni ne spune că 5.6 milioane de români trăiesc în Diaspora, și vă propun să disecăm puțin acest număr. Dacă o familie are în medie 4 membri, câte familii trăiesc în afara granițelor? Și acesta este cazul fericit, pentru ca mulți români plecați în Diaspora lasă familii aici în țară. Câți părinți, bunici, unchi și mătuși, frați și verișori avem plecați?

Dacă ne adunăm la un loc cei care locuim în București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Brașov, Ploiești și Oradea suntem încă mai puțini cu 1 milion față de numărul celor care au plecat din țară.

Dacă Diaspora ar fi un stat membru UE ar avea mai mulți cetățeni ca 11 actuale state membre: Finlanda, Slovacia, Irlanda, Croația, Lituania, Slovenia, Letonia, Estonia, Cipru, Luxembourg și Malta.

Putem căuta vinovații pentru această situație în rândul politicienilor sau însuși alsistemului, însă adevărul este că purtăm o vină colectivă: cei care am rămas pentru că am permis prea multe și nu am schimbat lucruri, cei care am plecat pentru că am abandonat lupta, iar pentru a avea vreo șansă să mai schimbăm situația va trebui să exersăm democrația mult mai des decât atunci când suntem chemați la urne, va trebui să o facem să se întâmple în fiecare zi, în fiecare interacțiune dintre noi și cu instituțiile statului, de la coada de la ghișeul ANAF la birourile Palatului Victoria.