Barbatul care nu vorbeste

Acum cateva luni s-a aciuat prin spatele blocului un barbat. Prost imbarcat, cu haine ponosite si murdare, o barba mare si alba, caciula ce ii acopera parul alb, ghete mari, gogosite si o sacosa in care probabil cara cam tot ce mai are pe lumea asta. Stereotipul clasic de homeless.

Si-a gasit un loc in spatele blocului chiar la intrarea incuiata din subsol. Acolo e ferit de soare. Dupa amiaza, la o ora fixa cred, se duce la shaormeria din fata blocului si sta. Sta si priveste, dorindu-si parca sa fie remarcat. Desi nu vorbeste, pare ca striga tot timpul dupa ajutor. In tacare, fara sa agreseze trecatorii, aproape cu eleganta. Sta, priveste si asteapta sa fie privit.

Intr-o dupa amiaza la scurt timp dupa ce am fost anuntat ca ar fi bine pentru mine sa renunt la bere mi-a venit o idee: ce ar fi sa ii dau lui ceea ce imi este interzis?

Am trecut pe langa el si l-am intrebat daca vrea o bere. Am ramas surprins, nu mi-a raspuns. A ingaimat in barba ceva nedeslusibil dar a incuviintat cumva din cap. Am mers pana la chiosc doi pasi si am cumparat o bere rece. Afara era terbil de cald. I-am intins doza de bere rece. Cand a ridicat capul ne-am privit pentru o secunda in ochi. Are niste ochi albastri ca ai unei vedete de la Hollywood. Doar niste ochi albastri care mi-au aratat doar blandete sau poate resemnare. Nici o urma de bucurie, nici o urma de ura sau tristete. Doar niste ochi albastri goi. Am plecat spre usa de la scara blocului. Am auzit, cum, in spatele meu deschide doza. Nu sunt sigur, dar cred ca am zambit.

Au trecut zile, si, de fiecare data cand ieseam sau intram in bloc, dadeam de el. Indiferent ca eram singur sau cu copii sau cu nevasta, el era acolo. Seara dupa o anumita ora pleaca, nu stiu unde dar intuiesc ca la un azil de noapte. Inainte de a pleca sta cam o ora sau chiar doua in picioare in fata shaormeriei. Priveste.

M-am obisnuit cu el, si am ajuns sa-i ofer o bere aproape saptamanal. Stiu ca nu e mult, dar, e ceva. Am incercat sa-l salut intr-o dimineata. M-a privit dar nu mi-a raspuns. De atunci nu-l mai salut, dar nu pentru ca m-am suparat pe el. Mi-am dat seama ca nu isi doreste asta. Nu-l ajuta cu nimic faptul ca ne-am saluta. Nici bere nu-l mai intreb daca vrea, pur si simplu cumpar o bere rece si i-o dau.

Cateodata trec pe langa el cu sacosele pline de la magazin. Cand il vad realizez cate am eu. Si de fiecare data imi pun problema daca in loc de bere n-ar trebui sa-i dau ceva de mancare. Dar berea stiu ca ii place, e cald si imediat dupa ce o primeste, o desface. Chiar daca pare sa nu se bucure deloc de ea.

Intr-o dimineata alt barbat a aparut exact in acelasi loc. Avea niste pantaloni de trening ponositi, un tricou murdar si niste espadrile albastre care nu erau inca rupte. Si o sacosa, eterna sacosa. Avea parul alb dar nu avea barba. Cand a ridicat capul si i-am vazut ochii aproape ca m-am speriat. Era tot el, doar ca se barbierise si isi schimbase hainele. Cu barba data jos parea si mai dezolant. Muschii lasati ai pometilor si ridurile ii accentuau trasaturile.

M-am dus si i-am luat o bere. Cand i-am dat sticla i-am spus:

Iti statea mai bine fara barba!

A ridicat privirea si a ras. Un ras scurt dar nefortat. Sigur nu se astepta sa-i spun asa ceva. Stiu asta pentru ca, pentru o clipa i-au ras si ochii.