Ginduri-Scrisoare Catre Mine Insumi

Astazi am plecat de la Londra catre Bucuresti. De mai bine de jumatate de an, de prin octombrie de fapt, tot ma invirt intre Londra, Bucuresti si Madrid fara sa stiu si sa inteleg de fapt ce caut. Sau de ce ma invirt sau de ce nu, omeneste, ametesc.

Este trecut de miezul noptii aici. Dincolo e mai devreme. M-am trezit la 6, am alergat pina la Benthal Green sa prind un Central line, schimbat la Liverpool Station pt alt metrou pina la St Pancras ca sa prind trenul de Luton si sa ajung in timp la aeroport. Avion, intirziere, coada la imbarcare, 2 fusuri orare, Bucuresti, autobuz 783 pina la Pta Victoriei apoi metrou pina la Universitate. Skype despre strategia de email marketing, suparari, impacari, MVP Academy DemoDay de la 7 si 10 min pe scena cu Bogdan Iordache, 12 socializari, o bere si-o vorba cu cineva drag, inapoi la TechHub, discutii despre CRM si de ce naiba nu folosim tool-urile de automatizare si task management stabilite, taxi, toba de curcan si-o sticla de whiskey.

Acum, nu stiu de ce, m-a lovit inspiratia si m-am apucat sa scriu. De fapt, cred ca astea sint singurele momente in care scriu, scriu si scriu fara de fapt sa stiu pt cine scriu. Sper sa nu recitesc la final si sa las totul asa cum a venit, cu incurcaturi si inerente bilbiieli.

Peste 7 zile si citeva ore vom apasa butonul de “go live” pe Indiegogo. Nu stie nici naiba ce e Indiegogo si de ce e el atit de important in viata cuiva si de ce mai ales isi asasineaza toti cunoscutii cu nemernicia asta.

In urma cu… Stai, in urma cu ce? 18 luni? 20 de luni? 14 ani?…

In urma cu (aproape) 3 ani … [aici a fost sau trebuia sa fie, nici eu nu mai stiu, ceva, un tainic text probabil] … apoi s-a uitat imprejur si a inceput cu grija, drag si bucurie sa impletesca povestea extraterestrului Woogie si a companiei cu nume ciudat: Aliens by Daria. La care tot impleteste si tot straluceste de prin septembrie 2015. Eu.

Campania de crowdfunding pe care Woogie si echipa de extraterestri by Daria o vor incepe peste 7 zile si citeva ore este acel to be or not to be de care instinctiv iti e frica. Ai trait, ai dormit, ai mincat si ai visat asta in ultimele 19–20 de luni cit pt o viata. Every fucking second, chiar si in somn.

M-am intrebat si am fost intrebat de nenumarate ori de ce fac asta. De ce asta, de ce eu, de ce acum, de ce nu altceva, de ce nu un app. Si de fiecare data am stiut raspunsul mai clar decit orice vreodata: este modul meu de a fi prezent, relevant si alive.

7 zile si citeva ore. Cu toata sinceritatea, sint cacat pe mine. Sper sa mai am putere si claritate inca o luna, sa fiu treaz, sa stiu, sa gindesc, sa vad, sa fiu acolo. Apoi, apoi nu stiu… Apoi vom vedea.

Am spus oare o poveste? Are cineva ce sa afle din literele-cuvinte si gindurile astea?… Dracu stie, vom vedea. Momentan sint doar cacat pe mine si atit.

Like what you read? Give Bogdan Coman a round of applause.

From a quick cheer to a standing ovation, clap to show how much you enjoyed this story.