#periodic Extended Read _s01_e02

Alegeri Parlamentare 2016

Se numesc „aleșii noștri“ și e bine să rămână așa

Cel de-al doilea episod din Periodic este dedicat politicii, cu un focus pe alegerile parlamentare din 11 decembrie. C.A. Rosetti face o analiză a modalităților prin care românii și-ar putea evalua aleșii, dar și a contextului politic internațional, ceea ce dă startul unei întregi dezbateri despre democrație, reprezentativitate, sisteme de vot și extremismul ideologic din ce în ce mai prezent în discursurile liderilor vestici.

Primul invitat al acestui sezon este președintele USR, Nicușor Dan, împreună cu care Rosetti discută despre politică și problemele pe care le întâmpină un partid nou.

Perioadele electorale și o trecere periculoasă pe la drepturile omului

Mai jos, îți prezentăm o serie de date adiacente documentării noastre, cu privire la campaniile electorale. Vei găsi câteva din surse video, o analiză tehnică a diferitor sisteme de vot și un articol despre referendumul propus de Coalilția pentru familie.

Recentele alegeri prezidențiale din SUA, cele din Republica Moldova, situația dramatică a cetățenilor din Venezuela sau chiar tentativa de lovitură de stat din Turcia, toate aceste evenimente legate de autoritatea statală și electorat reprezintă, sintetic, un portret al lumii de azi, caracterizată de neîncredere și nemulțumire.

S-ar putea să știi gluma care a circulat pe Facebook, cu sondajul care îi arată în procente pe români ca cei mai nemulțumitți de faptul că a ieșit Trump președinte în America și, deci, să fii destul de familiarizat cu tendința virtuală de a pune la colț cetățenii care sunt preocupați de probleme care „nu sunt ale poporului lor”. Sigur, asta e o perspectivă destul de ușor de demontat, dintr-un motiv cât se poate de simplu.

Problemele americanilor nu sunt identice cu cele ale românilor, însă politica externă pentru care va opta liderul SUA influențează structuri precum NATO și, implicit, direcția în care țara noastră va merge în viitor.

Un factor de controversă al acestor alegeri a fost însuși sistemul de vot american, ceea ce a fost un bun prilej de analiză și comparație a metodelor prin care diverse națiuni pot decide de cine sunt reprezentate.

Sistemul de vot

În cazul americanilor, multă lume a fost șocată că Trump a fost desemnat cel mai puternic om din lume și nu Hillary Clinton, cum preconizau toate sondajele populare, experții, John Oliver și Saturday Night Live. În principiu, surpriza vine din conversia votului popular făcut de către electori , printr-un sistem democratic de pe vremea „părinților fondatori” ai statului american, care au gândit această formulă din considerente astăzi extrem de controversate și discutate.

Situația actuală tensionată din State chestionează, încă o dată, adevăratul rol al acestor electori aleși direct de cetățeni, și dacă în 2016 chestiunea reprezentativității mai poate fi calculată cu aceeași grilă de acum câteva sute de ani.

Dar dacă ne întoarcem în România, vedem că avem un sistem de vot care limitează cetățenii și frânează reforma clasei politice.

Alte sisteme de vot lasă cetățeanul să taie politicieni de pe listele propuse de partide, să spună în ce ordine îi preferă și uneori să propună nume noi.

Miza este ca alegătorul să poată pedepsi candidații slabi și să îi recompenseze pe cei buni.

În România listele sunt închise, adică bătute în cuie de partide. Asta înseamnă că partidele pot insera indivizi penali sau că politicienii de pe liste vor servi mai degrabă interesele partidului care i-a promovat, decât ale cetățenilor.

Scuza pentru care listele deschise nu se întroduc în România este că românii nu au suficientă cultură politică pentru a înțelege cum să voteze într-un sistem mai complex. Dar uite cum contrazice politologul Ovidiu Voicu ideea asta:

„Peste tot unde s-a introdus modelul a funcționat. Nu poți să îl respingi cu argumentul că românii sunt mai proști. S-a demonstrat că implicarea cetățenilor poate crește ca urmare a introducerii unui sistem de liste deschise, fiindcă oamenii simt că în felul acesta au control”

S-au făcut studii pe țările foste comuniste care arată corelații între listele deschise și un nivel mai mare de democratizare și mai mic de corupție.

E cert că modul în care sunt aleși parlamentarii contează pentru felul în care funcționează democrația. Nu există o rețetă perfectă, dar unele sisteme sunt mai bune decât altele. La nivel teoretic există diverse propuneri pentru a îmbunătăți modalitatea de rating a candidaților și reprezentarea electoratului. În România s-a tot propus modelul listelor deschise (recent de Centrul pentru Democrație), dar fără succes.

După vreo cinci ani de dezbateri despre cât de important e de modificat modul în care se aleg parlamentarii în România, a existat o schimbare în 2008, când s-a introdus un nou sistem. Listele au rămas închise, iar noua formulă a dus la mărirea numărului de parlamentari de la vreo 440 de parlamentari la 588 în 2012, cel mai mare parlament după 1990. Pe scurt, asta s-a întâmplat fiindcă sistemul avea la bază două principii: candidatul care primea peste 50% lua mandatul automat, iar restul candidaților intrau într-o ruletă a redistribuirii care trebuia să respecte proporționalitatea voturilor — dacă 20% dintre oameni votau un partid, acesta trebuia să fie reprezentat în parlament cu vreo 20%. USL a fost o coaliție care a primit foarte multe mandate prin 50%+1, iar dacă nu se mărea numărul de locuri în parlament, ar fi existat partide care nu erau reprezentate în măsura în care au fost votate.

Dacă vrei să înțelegi mai bine sistemul din 2008 și anomaliile lui, cum ar fi că niște candidați clasați pe locurile 2 sau 3 luau mandatul, poți asculta explicațiile politologului Codru Vrabie:

Pe lângă listele închise, România are diverse piedici care blochează accesul noilor partide, cum ar fi introducerea semnăturilor pentru intrarea în cursa electorală, care trebuie strânse de la pese 5% din votanți în jumătate din circumscripțiile din România — în măsura în care Comisia de la Veneția recomandă ca procentul să nu treacă de 1%. Avem un prag electoral de 5% pentru intrarea în parlament, în condițiile în care Consiliului Europei recomandă 3%.

Chestiile astea fac aproape imposibilă candidatura partidelor noi.

Tăcerea unuia din partidele noi, cu cele mai multe șanse în sondaje

Partidul Uniunea Salvați România este singura formațiune nouă clasată în sondaje în primele trei poziții, după PSD și PNL.

Născut abia după succesul din vară de la algerile locale din București și proclamat ca un partid „parte din societatea civilă săturată de corupția clasei politice”, USR-ul și-a câștigat vizibilitatea prin electorarul plin de influenceri care le duce mai departe valul electoral prin media și Facebook.

În cazul USR-iștilor, spre deosebire de alte partide, fix oamenii care-i promovează, îi iau și la întrebări despre ideologia aparent necoerentă a formațiunii: subiecte pe care nu vor să le dezbată public decât după alegeri și luări de poziție în contradictoriu pe teme sensibile.

Să luăm un exemplu concret și de interes public în acest moment.

Dacă partide mari precum PSD sau PNL, dar și mai mici, ALDE și PRU, s-au grăbit să se asocieze cu demersul Coaliției pentru Familie, care propune redefinirea articolului din Constituție cu privire la specificația sexelor soților care formează familia, poziția USR față de acest subiect rămâne neclară. Liderul lor, Nicușor Dan, a declarat că „nu vor discuta acest subiect decât după alegeri”.

Pe de altă parte, deși nu candidează la parlamentare, Clotilde Armand, numărul doi în partid, a dat, printr-o postare pe facebook, cel mai bun exemplu de necongruență în ideologia USR-ului. Aceasta s-a declarat pro-referendumul pentru redefinirea căsătoriei. Gestul ei a polarizat susținătorii USR, care au chestionat chiar și opinii mai vechi ale acesteia cu privire la biserică și religie.

Referendumul Coaliției pentru familie reprezintă o dimensiune homofobă, prin care se urmărește restrângerea drepturilor persoanelor de a același sex de a beneficia de protecție socială, cât și deschiderea unui drum periculos spre alte potențiale limitări ale drepturilor omului.

Pe lângă măsura acestui referendum, asociația anunță în programul lor că își doresc limitarea divorțurilor, a avorturilor și chiar restricționarea pornografiei.

Însă faptul că Armand s-a declarat, „în numele democrației”, pentru un referendum care în teorie apăra tradiția dar concret limitează drepturile unei minorități, a șocat, îndreptățit, o parte a electoratului USR.

Suntem în fața unui soi de paradox: partidele mari și cu tradiție polarizează opinia publică, animate de votul celor trei milioane de semnatari ai Coaliției, în timp ce o formațiune nouă, precum USR alege să se abțină de la poziții clar asumate. Ambele strategii au ca scop obținerea de voturi electorale.

În concluzie, se poate spune că USR-ul pare să-și propună mai degrabă să nu alunge alegătorii conservatori, decât să-i atragă pe aceia progresiști.

Partidul lui Nicușor Dan ar putea să beneficieze de o viziune unitară asupra subiectelor de interes public și rămâne de văzut dacă opțiunea de a se delimita în acest moment de ele îi va ajuta sau nu să obțină mai multe voturi.

Pe de altă parte, este important să ne păstrăm spiritul critic, dar în același timp să ținem cont că așteptările electoratului de adeziune ideologică la un partid nou (și care n-a gafat masiv încă), este disproporționată față de toleranța noastră ridicată incoerență politică, traseismul și corupția celor care au trecut prin Parlament în ultimii 26 de ani.

Candidați împotriva referendumului

Dacă am vorbit de cei care susțin demersul Coaliției pentru familie, este bine să-i numim și pe cei care se opun lui.

Acțiunea Coaliției, anunțată ca un gest de apărare „a familiei tradiționale și a valorilor creștin ortodoxe”, s-a transformat destul de rapid într-o acțiune care a divizat opiniile din societatea românească.

Presiunea publică a celor trei milioane de semnatari, descriși de asociația finanțată pe filieră rusească, drept uniți „într-un strigăt”, a motivat partidele mari, dar și pe cele mici, să se angajeze că după alegeri vor susține organizarea unui referendum cu privirea la modificarea constituției.

În acest context, la București a avut loc marșul „Dumnezeu nu face politică” la care au participat câteva sute de oameni. Deși evenimentul s-a desfășurat fără incidente majore, la câteva zile după, unul dintre organizatori a primit amenințări cu moartea.

Totuși nu chiar toți candidații de la parlamentare susțin referendumul.

Asociațiile MozaiQ, TransForm și Lindenfeld au organizat evenimentul Forumul Aleg Drepturi Egale, în cadrul căruia au invitat candidați de la toate partidele. Cei șapte care au acceptat invitația au fost: