☞ #news ☞ #referendum ☞ #trump ☞ #thisandthat

Brrlog LYNX

Joi, 26 Ianuarie

--

#news

ReferenDUM DUM

Ilustrație: Ioana Șopov

Cu ocazia comemorării Unirii Principatelor Române (1859) Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va începe demersurile pentru organizarea unui referendum privind grațierea și modificările din Codul Penal. Poți citi aici întregul discurs.

Dacă vrei să vezi cum s-a ajuns aici pe scurt, îți recomandăm Lynxul de luni, unde am rezumat conflictele dintre Guvern, Președinție și Stradă.
Brrlog / Lynx #2

Inițial reacțiile au fost împărțite pe referendum, cu partidele din opoziție fiind desigur pro, iar cei de la guvernare acuzând inutilitatea, costurile și dorința Președintelui de a distrage atenția de la „măsurile bune adoptate de PSD — ALDE“. Adevărul / Sebastian Zachmann

Totuși, destui juriști susțin că în România Constituția nu permite un referendum pe tema grațierii și amnistiei. Președintele a precizat că aceste două cuvinte nu vor apărea la întrebarea de pe buletinul de vot. A sugerat că întrebarea va fi legată de anticorupție sau integritate.
Mediafax / Dana Stănilă

Această precizare a fost imediat urmată de susținerea fără rețineri a referendumului de către PSD. „Eu chiar susţin un referendum. Cum să nu susţinem ceea ce scrie acolo — lupta împotriva corupţiei… Normal, toată lumea o susţine“, a declarat premierul Sorin Grindeanu.
Digi / Andreea Nicolae

Membrii asociației Inițiativa România au depus un denunț penal împotriva Prim-ministrului Sorin Grindeanu și a Ministrului Justiției Florin Iordache. Îi acuză de „favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister“.

Între timp am primit și raportul anual al MCV. În caz că ești derutat de acronim, el înseamnă Mecanismul de Cooperare și Verificare și ține de Comisia Europeană. Raportul MCV critică proiectele prezentate de Guvern pe graţiere şi modificarea Codului Penal. Poți citi aici o analiză completă.

N-a durat mult și au apărut primele reacții: Tăriceanu a spus că le va propune lui Dragnea și Grindeanu să transmită Comisiei Europene că „nu mai dorim să cooperăm în cadrul mecanismelor de verificare” pentru că rapoartele acestora „conțin aberații”.

România ocupă locul 61 în indicele anual al democraţiei pentru 2016 (pe aceeaşi poziţie cu Mongolia) și e încadrată pe lista „democrațiilor viciate“.

A început Era Trump

Foto: Business Insider

Donald Trump a semnat documente privind o serie de măsuri anunțate în timpul campaniei electorale.

A retras oficial Statele Unite din TPP, gest care aproape sigur va garanta dizolvarea parteneriatului. Vox / Zeeshan Aleem

Pregătește reducerea implicării Statelor Unite în ONU și alte organizații internaționale.
The New York Times / Max Fisher

În campania electorală anunța că trebuie găsită o formulă pentru a pedepsi avortul. Acum a semnat un decret pentru tăierea fondurilor destinate organizațiilor internaționale care ofereau servicii pentru femei (avort, consiliere).
The Guardian / Lucia Graves

Cel mai probabil măsura asta va crește numărul de avorturi și decese. The Converstation/ Patricia Schwerdtle

Spre înfiorarea activiștilor de mediu, Trump a semnat două decrete privind reluarea demersurilor pentru terminarea și construirea a două conducte de petrol controversate: Dakota Access și Keystone XL. Vox / Brad Plumer

Apoi a semnat pentru construirea zidului între Statele Unite și Mexic și a suspendat orice formă de emigrare din țări majoritar musulmane — începând cu Syria, Iraq sau Iran, dar incluzând și state africane precum Sudan sau Somalia. Reuters / Julia Edwards Ainsley

Dacă deja simți nevoia să spargi ceva sau să-ți dai reboot, uită-te până la capăt la această realitate alternativă.

Dacă nu ai idei despre cum să îți exprimi constructiv critica la adresa regimului Trump, poate te inspiră niște hackeri care au mutat toate datele privind încălzirea globală deținute de guvernul american pe servere europene. Quartz / Zoë Schlanger

#thisandthat

În urma protestelor și a modului în care au fost relatate de către Antena 3, România TV și B1, oamenii își mută atenția pe CNA. Aici poți să citești primele reacții din partea unor membrii ai consiliului.
Adevărul / Alexandra Constanda

A doua formă de protest este cea de shaming a brandurilor care își fac reclamă pe aceste posturi, lucru despre care nu o să prea auziți în presă sau la TV. Dacă vrei să join uite aici una din inițiative.

Uite un mic comic strip despre privilegiu.

Și un articol foarte bun despre Jesse Jackson, sau ce poți să faci când vremurile sunt foarte grele. Slate / Jamelle Bouie

Cercetătorii 🤦‍ se tot chinuie să înțeleagă de ce oamenii aleg să respingă știința.

--

--