Disonanță culturală. Festivalul Temps d’images de la Cluj, la ultima ediție
Ediția a 10-a festivalului Temps d’images de la Cluj, unul din puținele festivaluri de artă de la noi ancorat în secolul în care trăim, vine cu un anunț de la organizatori care ar trebui să scandalizeze breasla artistică și, mai ales, Ministerul Culturii și Identității Naționale. Ediția de anul acesta, spun organizatorii, va fi și ultima.
Directoarea și co-curatoarea festivalului, Miki Braniște, a anunțat că în urma problemelor legate de finanțare, echipa proiectului a decis să tragă un semnal de alarmă și să nu mai continue evenimentul și la anul. Să trecem puțin în revistă contextul și de ce ar trebui acest gest să fie, cu adevărat, un semnal de alarmă.
Temps d’images a fost, timp de zece ediții, unul din foarte puținele agregatoare de artă performativă contemporană de la noi, care a promovat artiști români și internaționali care au ceva de zis. După dispariția evenimentului din Cluj, numărul manifestațiilor artistice educative din țara asta va fi mai sărac.
Să luăm ediția de anul ăsta: de la spectacole de teatru care iau la rost educația (Uneducated, produs de artiștii teatru-spălătorie) sau mecanismele de prostire a populației practicate cu girul statului în anii 90 (Miracolul de la Cluj, regia David Scwartz), la filme (prin programul Editing History) care pun istoria pe care o cunoaștem sub o altă lupă decât aia prin care am fost învățați să o privim (Uh! Uomo — regia Yervant Gianikian și Angela Ricci Lucchi), Temps d’images își dovedește, din punctul meu de vedere, viziunea și necesitatea.
Atât timp cât finanțarea festivalurilor de amploarea Temps d’images rămâne prinsă în cutumele birocratice ale administrației locale și în cârca uniculului fond cultural național (AFCN), există riscul să ne trezim că și alți operatori culturali valoroși vor renunța la proiectele lor. Și astfel, mâine-poimâine, ne trezim doar cu manifestații comuniste, tip „Festivalul de dramaturgie Rodica Popescu Bitănescu”, de anul trecut, unde, la scurt timp după ce actrița care dă numele evenimentului i-a recitat ode de campanie primarului Bucureștiului, a primit 48.000 de euro ca să joace ea însăși, de cinci ori, spectacole care se jucau oricum în același oraș. Mai puțin cu vreo două mii de lei decât suma primită de la buget de ediția a 9-a Temps d’images-ului, bani din care s-au organizat anul trecut 30 de evenimente cu participanți naționali și internaționali, spre deosebire de cinci comedii bulevardiere (dacă vreți să vă enervați pe larg, citiți aici analiza completă).
Sigur, această atitudine locală nu poate fi prevenită decât foarte greu, însă ar putea fi balansată prin măsuri clare ale Ministerului Culturii și Identității Naționale, de a prioritiza evenimentele de cultură notabile și de a le susține prin fonduri structurale gândite pe o perioadă mai lungă, nu prin pontaje care aduc buget cu chiu cu vai de la o ediție la alta. Mai mult, comunicarea cu actuala conducere a Ministerului se dovedește un impediment pentru operatorii culturali. Miki Braniște mi-a spus că Ministerul Culturii și Identității Naționale a ignorat cererea de finanțare a Temps d’images-ului depusă în aprilie, chestiune care a făcut dificilă organizarea evenimentului în condiții normale.
Dar, sigur, pentru a rezolva problemele din sectorul cultural îți trebui viziune și bune intenții. În ceea ce privește viitorul, cu un ministru care vrea să finanțeze cu prioritate filme de propagandă naționalistă, îmi vine greu să fiu optimist.
Totuși, ca să nu mă afund și mai tare în această senzație de dezolare pe care mi-o lasă ideea că mai dispare un eveniment cultural de calitate dintre puținele pe care le avem, am luat legătura cu Miki Braniște, directoarea festivalului și co-curatoarea festivalului. I-am pus câteva întrebări despre ce și-a propus cu ediția din acest ultim an, cum se simte înaintea ultimului weekend de festival, dar ce simte după ce a luat decizia să abandoneze proiectul de care s-a ocupat timp de zece ani. Redau aici răspunsul pe care l-am primit de la Miki.
„După 10 ediții consider că bugetul nu mai poate fi înlocuit cu entuziasmul și energia oamenilor care fac posibil festivalul”
„Pentru ediția Temps d’images de anul acesta mi-am dorit să stimulăm reflecția prin toate mijloacele pe care le putem noi folosi. Reflecția personală, dar și cea comună prin intermediul dezbaterilor din cadrul evenimentelor. Spectacolele și evenimentele prezentate vorbesc despre subiecte prezente în viața noastră, destul de diverse, față de care de cele mai multe ori avem o poziționare fermă și ne e dificil să înțelegem de ce alții gândesc diferit.
Cred că societatea noastră tinde înspre o polarizare. Suntem mai puțin disponibili la dialog real, mai degrabă avem conversații în care ne dorim expunerea argumentelor noastre, decât un dialog în care înțelegem fondul pe baza căruia cineva poate avea o opinie diferită. Cred că fără empatie nu putem înțelege cu adevărat ce zice și simte celălalt, nu putem veni în conversație cu argumente care să pregătească un teritoriu comun. Mi-am dorit ca la Temps d’images să creăm un spațiu în care să simți că e loc și de gândurile tale cu tine, dar și că le poți împărtăși liber cu alții.
La finalul acestei ediții, pe lângă o oboseală foarte puternică, simt că sunt înconjurată de oameni cu foarte multă energie faină și dedicați: de la echipă, la voluntarii care ne-au ajutat să pregătim totul, la entuziasmul artiștilor. Ei fac ca ceea ce ne-am propus împreună cu Iulia Popovici, co-curatorul festivalului să poată deveni realitate.
Bugetul de avarie ne-a făcut să renunțăm la anumite spectacole valoroase din țară sau străinătate
Selecția festivalului a fost aproape gata din luna mai, dar a trebuit să renunțăm la anumite spectacole din țară sau străinătate. Am făcut-o cu parere de rău, dar era clar la începutul toamnei că nu avem cum să menținem invitațiile, deși erau spectacole foarte valoroase și foarte potrivite pentru temă. Cred că a fost prima dată când a trebuit să renunțăm la ceva din program. Am preferat să reducem programul, care oricum este destul de mare pentru bugetul de avarie pe care l-am avut, decât să artiștii și să nu ne putem simți noi bine cu condițiile oferite. Ne lipsește o treime din buget față de anul trecut. Cred că programul este destul de extins, față de mijloacele pe care le-am avut pentru a-l realiza. Efortul de a strânge bugetul a fost foarte mare si s-a terminat în luna octombrie după ce am încheiat campania de crowdfunding.
Îmi doresc ca alți operatori culturali să nu treacă prin acest stres de a nu cunoaște bugetul final al evenimentului decât cu 2–3 săptămâni înainte. Dacă bine îmi aduc aminte, din 2008 suntem cam în aceeași situație, de fiecare dată totul se face riscând mult. După 10 ediții consider că bugetul nu mai poate fi înlocuit cu entuziasmul și energia oamenilor care fac posibil festivalul. Prin faptul că aceasta este ultima ediție, doresc să atrag un semnal de alarmă față de problema sistemică cu care se confruntă operatorii culturali care au ajuns la un nivel de profesionalizare remarcat de-a lungul timpului și au nevoie de fonduri structurale care să le permită să dezvolte în continuare. Cred că mulți operatori au ajuns să gândească programe coerente gândite pe termen mai lung, iar sistemul de finanțare este încă bazat pe o viziune de proiecte punctuale, gândite pe termen scurt- anual. E o discrepanță majoră între capacitatea operatorilor și politicile culturale existente care nu permit dezvoltarea lor. Mulțumesc AFCN-lui pentru că ne-au ajutat să ajungem la cea de-a 10-a ediție, fără sprijinul acestei instituții nu am fi putut scrie azi despre Temps d'images în România. Dar doar AFCN nu poate salva sectorul independent. E nevoie de o intervenție majoră din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale. ”
Pe Gabriel îl poți urmări și aici.
