#periodic Extended Read _s01_e01
Educație
42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional
Prima emisiune a acestui sezon abordează subiectul educației. De la competențele scăzute pe care le obțin elevii din forma actuală a curriculei, la cifra îngrijorătoare a analfabetismului care ne situează pe primele două locuri de pe continent, cu o trecere în revistă a forurilor decizionale și a celor responsabili, episodul 1 din Periodic este un manifest al necesității recalibrării educației și regândirii sistemului de învățământ.
De ce ne interesează orice mai puțin educația
Mai jos îți prezentăm câteva date statistice și un eseu despre cum dezbaterea din septembrie despre „educație la domiciliu”, de care beneficiază la noi doar câteva sute de familii, a scos la iveală adevăratele forme de homeschooling pe care le provoacă, mai mult involuntar, sistemul de învățământ românesc.
În luna septembrie două persoane publice din România au anunțat că, din clasa a 8 a, își vor retrage copilul de la școală și-l vor trimite la cursuri private.
Te-ai putea gândi că atât timp cât oamenii găsesc o formulă legală prin care activitățile la care este înscrisă fata lor să fie recunoscute de stat, toate bune și frumoase. Dar nu e chiar așa. Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, pentru că despre ei este vorba, au stârnit o adevărată dezbatere pe internet despre „nevoia de socializare” a copiilor.
S-o luăm metodic. Întâi de toate, în România lui 2016, doar 500 de copii sunt înscriși într-un sistem sau altul de homeschooling.
E important de spus că homoscholing-ul este nelegiferat în România, iar o interpretare mai abruptă a legii poate incrimina chiar familiile care optează pentru o astfel de formă de învățământ. Asociația Homeschooling se luptă să nuanțeze acest context.
În momentul de față există o singură formulă acceptată de statul român prin care educația la domiciliu să fie recunoscută, iar asta se poate face sub o egida unei așa zise școli umbrelă.
O școală umbrelă este o instituție agreată de legea românească care oferă părinților libertatea să aleagă materiile copiilor și astfel, contra unei sume de bani, le oferă diplomele recunoscute de stat, prin care copilul poate opta ulterior pentru studii universitare, de exemplu.
Un an de educație acasă costă părinții de la 500 de dolari în sus, ceea ce, dacă ținem cont de cifrele sărăciei de la noi, face aproape ironică imposibilitatea părinților de a opta pentru astfel de sistem.
Homeschooling-ul copiilor care devin dependenți de uitatul la televizor
În România sunt peste 350.000 de copii cu cel puțin un părinte plecat în străinătate. Aceștia rămân supravegheați de bunici, de celălalt părinte sau, în unele cazuri, chiar vecini. Această redistribuire de responsabilitate poate explica, indirect, de ce copiii între 4 și 15 ani se uită la televizor, în medie, cinci ore și douăzeci de minute.
Mai mult, există pe internet o serie de articole de pe blog-uri sau din reviste de parenting, unde părinții discută despre copiii care, din diverse motive, sunt lăsați să se uite la televizor toată ziua. De acolo se poate observa că dacă, în unele cazuri, televizorul este un instrument prin care adulții simt că-și pot lua un repaos de la responsabilitățile părintești, în altele este unica modalitate prin care reușesc să-și adoarmă copiii.
Dacă e să vorbim într-un spectru mai larg, 84% dintre români afirmă că se uită zilnic la televizor, iar mai multe cercetări confirmă că timpul mediu petrecut în fața acestuia este de cinci ore și treizeci de minute/zi. Iar asta nu se lasă fără efecte pentru noi și copiii noștri, al căror income din această activitate, care le ocupă o treime din timpul unei zile, s-ar putea să fie extrem de nociv pe termen lung.
Cercetătorul Herbert Krugman afirmă că în timp ce ne uităm la televizor, creierul nostru face un proces chimic care produce un număr mare de endofirne, ceea ce provoacă dependență în timp.
Conform lui Krugman, efectul pe termen lung al acestui obicei, pe lângă dependență, are și un efect de tip „anestezic” asupra creierului întrucât, afirmă el, în timp ce privim la televizor folosim de două ori mai mult emisfera dreaptă decât cea stângă, iar asta ne facem să avem foarte multe reacții emoționale, în detrimentul celor raționale. Altfel spus, deși tinerii se uită un timp important din zi la televizor, nu înțeleg/rețin decât o foarte mică parte din informație.
Mai mult decât atât, un alt studiu amplu, realizat de Seattle Children’s Research Institute și Universitatea din Washington, arată că micuții până în trei ani nu ar trebui să se uite deloc la televizor și că programele educative pentru aceștia întârzie dezvoltarea cognitivă.
Nefericirea profesorilor este legată de cea a elevilor
Expertul în educație Oana Moraru vorbește despre cum, comparativ cu restul Europei, învățământul de la noi produce indivizi fără competențe profesionale, nefericiți și neîncrezători în propriul potențial.
O analiză care aduce argumente suplimentare în acest sens este cea făcută de Adrian Hatos, care folosește datele PISA, din care reiese faptul că elevii români sunt cei mai nefericiți din toate cele 68 de națiuni participante la sondaj. În realizarea acestei medii au fost luați în considerare mai mulți indici, obținându-se rezultate variate, dar care ne-au plasat constant în spectrul negativ al clasamentului. Spre exemplu, la capitolul mulțumire față de relația elev — profesor, copiii români au ieșit pe locul 65 dintr-un total de 68.
Hatos spune că nemulțumirea învățătorilor față de sistem se reflectă în rezultatele slabe ale elevilor români.
Un mod indirect de a înțelege nemulțumirea cadrelor didactice poate fi și o scurtă privire pe site-ul Asociației Învățătorilor din România, unde pe prima pagină este un extras dintr-o scenete „cu tâlc” , care are în distrbuție următoarele personaje: un elev neatent la ore, un tată nevrotic și o învățătoare, denumită sugestiv, doamna Supusu.
Situația începe cu elevul ajuns acasă de la școală și care pretinde părinților c-ar fi învățat colinde la ora de matematică. Tatăl se enervează. Un scurt extras de pe site-ul Asociației Învățătorilor din România:
„PUȚUL GÂNDIRII INTEGRATE, GIGEL, DOAMNA SUPUSU ȘI OPINIA PUBLICĂ (scenetă)
Tatăl întreabă:
-Gigele, ce-ai învățat azi la matematică?
-”Moș Crăciun cu plete dalbe”, răspunde prompt roșcovanul.
Tatăl se abține să nu îl ia de urechi și îl admonestează:”
Felul în care sunt prezentate instinctele de agresivitate ale părintelui — „Tatăl se abține să nu îl ia de urechi” — vorbește despre o modalitate veche de educație în societatea românească: violența asupra copiilor.
Situația nu se oprește în acest punct și se continuă într-o direcție absurdă. Părinții sesizează un ziar local, ziarul sesizează la rândul său inspectoratul, iar inspectoratul formează o comisie care o anchetează pe doamna Supusu, învățătoarea care predă colinde la ora de matematică.
Concluzia este că doamna Supusu nu e foarte dotată intelectual și nu a înțeles conceptul de „predare integrată”, astfel că a predat toate materiile în aceeași ora. Învățătoarea se apară: „am făcut ce mi-a zis inspectoratul”. Directorul o trage la răspundere pe învățătoare: „dacă îți spuneau să sari în cap, săreai?”.
Morala este următoarea:
„Ne-ai făcut de râs. Va trebui să îți tai 10% din leafă. Presa vrea satisfacție. Generalul așteaptă să iau măsuri. Altădată să citești documentele oficiale și gândești cu capul tău, doamna Supusu!”
Deși scriitura scenetei este complet nefericită, modul în care este rezolvat în text conflictul pornit de la neînțelegerea profesoarei a conceptului de „predare integrată”, portretizează metehnele unui sistem corupt, care își rezolvă problemele doar de suprafață.
O soluție precum „Îți vom tăia din salariu pentru că presa vrea satisfacție”, împreună cu aluzia că profesorii români nu sunt încă pregătiți pentru metodele alternative de predare, precum cea integrată, denunță valul de viziune retrograd și conservator prin care asociațiile de dascăli privesc învățământul și vorbesc despre rezistența acestora la schimbare și inovație reală.
