Sugestii despre scris cu Anne Lamott
Carte: „Cum înveți să scrii ficțiune pas cu pas”
Autor: Anne Lamott
Anul apariției: 1994
De multe ori am simțit că anumite momente pe care le-am trăit sau unele discuții pe care le-am auzit ar fi putut fi subiectul unei povești. Însă, în momentul în care trebuia să modelez acele gânduri, albul foii de hârtie mă speria, atât pe mine, cât și ideile pe care le aveam și care începeau să mi se pară mediocre. După ce am citit cartea „Cum înveți să scrii ficțiune pas cu pas” de Anne Lamott, am înțeles că nu sunt singura care trece prin astfel de momente.
Autoarea vorbește despre impedimentele scriitorului aflat în procesul creației, despre cum o cuprinde panica atunci când trebuie să scrie, despre cum își aduce aminte de toate problemele și gândurile negre când se așază la masa de scris. „Suferințele tale psihice își arată capetele în jurul mesei, asemeni rudelor tale cele mai răutăcioase și mai bârfitoare. Toate își trag câte un scaun în jurul computerului și încearcă să păstreze liniștea, dar tu sții că sunt acolo, cu răsuflarea lor stranie, metalică, țintuindu-te chiorâș pe la spate”.
Anne Lamott pune în discuție problemele scriitorului începător și nu numai, pentru că aceste probleme pot apărea și la un scriitor experimentat: primele ciorne mizerabile, perfecționismul, pana de inspirație, cadrul mental al scrisului și motivele pentru care merită să scrii.
Ea recomandă pentru început sarcinile scurte. Atunci când nu știi cum să începi și cum să pui pe hârtie amalgamul de idei care îți trece prin cap, rezumă-te la o bucățică mică din povestea ta, o imagine cât ar încăpea într-o ramă foto. Anne Lamott povestește o situație în care se afla fratele său, care avea de făcut un proiect rămas pentru ultima zi. „Stătea la masa din bucătărie, pe punctul de a izbucni în plâns, înconjurat de hârtie, creioane și cărți despre păsări, niciodată deschise, paralizat de enormitatea sarcinii care îi stătea în față. Atunci, tata s-a așezat lângă el, l-a îmbrățișat pe după umeri și i-a spus: «Pasăre cu pasăre, amice, ia-o încet, pasăre cu pasăre » ”.
Aceasta metodă contribuie la reducerea uriașului sentiment de neputință care îl poate copleși pe scriitor, însă nu-ți da voie să te ridici de la masa de lucru până când nu termini sarcina pe care ai stabilit-o la început. Probabil va fi greu să lași perfecționismul deoparte și să ai răbdare cu tine până când primele ciorne se vor transforma în texte bune, dar exercițiul și rutina te vor ajuta să ai fluiditate în scriere și să îți vină ideile mai ușor.
Cartea „Cum înveți să scrii ficțiune pas cu pas” este un ghid pentru cei care vor să învețe să scrie ficțiune. Anne Lamottt povestește despre experiențele proprii pe care le-a avut în raport cu scrisul, din care poți desprinde că și cele mai rele întâmplări te pot ajuta să pui ceva pe hârtie. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este faptul că nu e scrisă sub forma unor reguli pe care să le urmezi, ci autoarea dă exemple din viața sa, într-o notă amuzantă, autoironică și savuroasă. Cartea este scrisă într-un registru ludic, iar frazele sale sunt o continuă curgere, atât ca fluiditate, cât și ca idei și referințe.
„Publicarea nu îți schimbă viața și nici nu îți va rezolva problemele.”
Anne Lamott mărturisește că studenții săi de la cursurile de scriere creativă își imaginează că odată cu publicarea primei cărți, vine și fericirea, iar viața scriitorului se schimbă total. Însă, pentru autoare, procesul publicării e cea mai nesigură perioadă, căci e presărată cu emoțiile trimiterii manuscrisului, așteptarea și miile de gânduri ce apar. „Oricum, dacă îmi semeni cât de cât, pur și simplu te pui pe așteptat, aștepți și iar aștepți, îți verifici poșta de zeci ori pe zi și te simți distrusă și respinsă cu fiecare oră care trece fără un răspuns. În cele din urmă, cu puțin noroc, o săptămână mai târziu e posibil să te trezești cu un bilet de la secretara agentului tău, confirmând că manuscrisul a fost primit, și poate că și unul dintre prieteni îți dă un telefon ca să îți spună că a citit o parte din material și că totul e minunat, să nu îți faci griji, dar tu o ții pe a ta și îți faci criza de nervi oricum, așteptând ca agentul sau editorul să sune și să îți spună ce carte minunată ai scris.”
După publicarea operei și primirea confirmării din partea celorlați, va trebui trebui să te reașezi la masa de lucru și să dai din nou piept cu foaia albă de hârtie. Este posibil ca unii nici măcar să nu audă de numele tău sau altora să li se pară irevelant ceea ce ai scris. Însă, nu asta e ceea ce contează, ci faptul că ai putut să te eliberezi de anumite emoții sau că ai conturat o poveste în care cititorii s-au regăsit și care i-a ajutat.
Anne Lamott vorbește despre cum i-au venit ideile celor mai importante cărți pe care le-a scris. „Mi s-a întîmplat de două ori până acum să-mi scriu cărțile ca pe un dar către oamenii pe care îi iubeam și care erau pe moarte”. Tatăl său, care s-a îmbolnăvit de cancer, a reprezentat subiectul primei sale cărți, în care a surprins emoțiile prin care a trecut familia până la moartea tatălui. Deși a fost judecată pentru expunerea unui astfel de subiect, Anne a reușit să ofere un sprijin și un mod de abordare a problemei oamenilor care se află în aceeași situație.
A dăruit o bucată din sufletul ei și un cadou etern pentru tatăl său care a reușit să citească romanul înainte să se stingă. Un astfel de cadou primește și prietena ei cea mai bună care o părăsește din cauza aceleiași boli. O carte rămâne încremenită în timp, la fel de vie ca în momentul în care a fost modelată, rămâne cu același plin de emoții și vibrări și cel mai important e că acestea au puterea de a-l face și pe cititor să le simtă. Anne Lamott îi încurajează pe scriitori să dăruiască din frumusețea lucrurilor pe care le-au făcut sau le-au simțit și să își urmeze intuiția în a-și găsi propria voce.
După ce citești această carte, cu siguranță te vei simți mult mai motivat și vei înțelege că e un loc și pentru tine în lumea scrisului, chiar dacă ai impresia că s-a scris despre absolut tot și tu nu mai ai nimic nou de adus acestui univers. Ceea ce nu-ți poate lua nimeni este unicitatea propriilor gânduri și emoții.
În carte vei afla cum să-ți construiești și să-ți definești personajele, cum să formezi un fir al acțiunii și un scenariu, vei afla lucruri despre dialog, decor și cât de important e să fim atenți la lumea din jur pentru a putea contura propria lume. Însă, pe lângă toate sfaturile date, această carte pune în evidență cel mai bine adevăratele motive pentru care merită să scrii. Care sunt acestea? Anne Lamott le spune studenților ei astfel: „Din motive de ordin spiritual. Din motive de ordin afectiv. Scrisul și cititul ne diminuează sentimentul singurătății. Ne aprofundează, ne lărgesc, ne dezvoltă capacitatea de înțelegere a vieții — ne hrănesc sufletul. Când scriitorii ne fac să dăm din cap, uluiți de exactitatea viziunii lor, a adevărurilor pe care ni le împărtășesc, dar ne fac și să râdem de viață în ansamblul său, ei bine, în asemenea momente, ne recăpătăm bucuria de a trăi.”
