O Teorie Integrativă a Minții

Disclaimer: Acest articol se bazează strict pe informațiile personale adunate în ani de cercetare din diverse surse, deduceri și interpretări proprii și nu sunt susținute de calificări acreditate. Cu alte cuvinte, nu am o specializare în acest domeniu, este doar o părere personală pentru care mi-am făcut curajul să o expun.

Introducere

“Teoria integrativă a minții” este, în ciuda expunerii foarte reduse către publicul larg, cel mai sensibil și de interes general subiect. Astfel, am luat decizia de a încerca să expun într-o manieră relativ simplă câteva idei de bază ale acestei teorii cu scopul de a oferi o imagine mult mai integrativă a tuturor componentelor minții.

Așa cum bine știți, mintea poate să fie “în toate părțile” astfel că ne propunem să definim cogniția în relație cu toate elementele ei componente și în raport cu toți factorii externi care, conform teoriei mele, nu sunt atât de mulți pe cât ne-am grăbi să credem. Pentru a putea integra toate excepțiile de la teorie, sunt nevoit să utilizez doar exemple clare, ce nu pot fi contestate într-un mod agresiv, prin care încerc să defintesc relațiie dintre toate componentele cogniției într-un mod cât mai integrativ.

Nu în ultimul rând, scopul acestui articol este și acela de a educa “consumatorul de minte” obișnuit pentru a-i îmbunătății viața așa cum consideră el de cuviință.

Mintea și părțile ei componente

Pentru a clarifica în ce mod folosesc termenul de “minte”, am considerat că o listă cu cele mai importante 5 componente ale acesteia și un element central este cea mai descriptivă metodă:

1. Procesul prin care mintea percepe obiecte in campul vizual;

2. Un modul manual de control al membrelor;

3. Un modul declarativ de obtinere a unei informatii din memorie;

4. Un modul semi-automat de scriere a informatiilor de diferite nivele de importanță;

5. Un modul ce retine evidenta obiectivelor si intentiilor curente

Coordonarea acestor module se obține printr-un sistem central, pe care îl vom numi simplu — atenție — . Cum acest sistem este mult prea abstract și complex să fie descris corect prin câteva cuvinte, am folosit acest termen pentru a evita complicațiile, însă fiecare va trebui să-și contureze singur imaginea acestui element central.

Elementul central nu e receptiv, în mare măsură, la o cantitate uriașă a activităților acestor module enumerate mai sus, ci poate doar să raspundă la o cantitate limitată de informație ce este înmagazinată, temporar, în “bufferele” modulelor. Pentru a evita eventualele confuzii, cand zic buffer, ma refer la un modul intermediar ce detine doar o cantitate mica si temporara de informatie care poate fi accesata de celelalte module principale. Această informație temporară poate fi folosită atât în paralel cât și asincron (când una, când alta), depinzand de circumstanțe.

Spre exemplu, oamenii nu sunt constienți de toată informația din câmpul vizual ci doar de obiectul căruia îi este dedicată atenția.

Foarte similar, oamenii nu sunt conștienți de întreaga informație din memoria de lunga durată ci doar memoria specifică atenției din acel moment, celelalte module fiind trecute pe modul autonom.

În schimb, oamenii pot să folosească memoria temporară din toate modulele. Spre exemplu, putem cu ușurință să vedem și să ne mișcăm membrele în același timp. Nu mai putem să gândim prea mult, ce-i drept, dar it’s all about dedicating importance.

O să revin la acest element central spre sfârșitul articolului, când, cu puțin noroc, o să putem integra toate modulele într-o teorie unificată în care acest element este central și cel mai important de înțeles.

Pentru a înțelege mai bine cu ce se ocupă modulele și cum funcționează, o să încerc să descriu cât mai concis activitatea lor.

1. Procesul prin care mintea percepe obiecte în campul vizual

Acest modul procesează simultan atât întregul câmp vizual cât și procesul prin care sistemul declarativ de obținere din memorie (care face o treaba minunată de a ne scormoni printr-o cantitate uriașă de memorii vizuale și relationale pentru a conferii mintii o imagine cat mai descriptivă a câmpului vizual din față). Nu putem să uităm faptul că mintea procesează informația preluată de organele de simț la o rată incredibil de mare, asociind în același timp memoriile de care consideră ca s-ar putea folosi cel mai bine pentru a defini mental, într-un mod vizual, lumea inconjuratoare.

2. Modulul manual de control al membrelor (sau sistemul perceptual-motor)

Ca și o chestiune de divizune a muncii, mintea a găsit, din fericire, multe metode pentru a-și dedica atenția către un nivel mai mare de cognitie decât percepția sau acțiunea. Să te stresezi cu nivele de cogniție mai mari s-a dovedit, de-a lungul timpul, că este suficient și nu mai ai nevoie de “stresul” de a înțelege cum iți miști mainile sau cum iți aplici forța prin mușchi.

În acest sens, acest modul funcționează într-un oarecare mod limitat autonom, și într-un mod considerabil mai manual, prin care atenția este strict dedicată mișcării membrelor sau percepției prin atingere sau temperatură.

3. Modulul declarativ de obținere a unei informații din memorie

În timp ce acest modul este clar inferior modulului 5 (ce reține evidența dorințelor curente și de termen lung), trebuie specificat și că modulul 5 este compus și direcțioat, în majoritate, de memorii. Acesta nu este nici pe departe cel mai eficient modul pentru a obține o coerență a cogniției, atribuind des memorii superficiale sau greșite ca fiind “adevăruri”. Așa că nu o să intru prea mult în subiectul ăsta, e complicat, genial, dar de vom focusa mai mult în a explica modulul 5.

4. Un modul semi-automat de scriere de informații de diferite nivele de importanță (procedurală)

Nici acesta nu este neaparat “the bamboozle” cum este modulul 5, dar trebuie, totuși, menționate câteva lucruri esențiale despre el. Modulul este semi-automat, în sensul că acesta funcționează și într-un mod autonom destul de complex, cât și într-un mod direct, prin care devierea atenției în mod conștient către un obiect sau o memorie produce o scriere voluntară în memorie a experiențelor și percepțiilor. Modul autonom funcționează pe bază de ‘rating’, asociind un scor de importanță fiecarei părți din informație ce intră prin receptorii modulului. Acest rating poate fi influentat de nenumarate motive și intenții.

Un exemplu foarte simplu este cel în care întâlnești o situatie în care viata iți este pusa în pericol iminent; cu siguranță îți vei aminti asta indiferent de decizia conștientă și voluntară de a nu o face. Deci modul autonom este și el, într-un anumit sens, limitat în abilitate, dar relativ ușor de îmbunătățit prin mai multă încredere în decizia noastră cu privire la cum vedem lumea, sau cum decidem să scriem informatii în memoria de lungă durată. Desi acesta este clar un subiect foarte interesant, demn de mii de pagini, vom trece mai departe la “the one that rules them all”.

5. Modulul ce reține evidența obiectivelor și intențiilor curente (a aspirațiilor, a principiilor, a fricilor, a emoțiilor)

Aceasta este partea mea preferată.

Deși cogniția umană e cu siguranță un bun procesator al tuturor modulelor descrise mai devreme, nu aceasta îi conferă avantajul evolutiv asupra altor specii cunoscute.

Avantajele sale constau mai mult în abilitatea sa de a obține abstractizare complexă cu satisfacție și control, sau ‘cu slavă’, cum ar spune creștinii.

Să consideram că o persoană este prezentata cu numerele 64 și 36, fie vizual, fie auditiv, fără alte detalii. Aceasta are la dispoziție, prin minte, o serie de abstractizari ale informației sau de acțiuni: adunare, scădere, introducerea lor într-un telefon, samd. Să presupunem ca scopul este să adunăm numerele, presupunând că persoana nu știe deja suma acestora. Aceasta va trebui să parcurgă o serie de pași până află răspunsul la adunare, și pentru a face asta, folosește majoritatea modulelor și atentiei într-un mod aproape instinctiv, ca și cum rezultatele cerințelor către module vin ‘neîntrebate’.

Acest nivel avansat de cognitie ne-a facut, evolutiv și inevitabil, mult mai selectivi și atenți în informația pe care o percepem și cea pe care o depozitam. Asta vine, desigur, și cu multe dezavantaje dar vom vorbi despre asta altă dată.

Ce este cel mai interesant este elementul central ce contopește toate modulele și decide cum și când sunt folosite (până la un punct) și prin care mintea capătă un comportament coerent, este și într-o constantă evoluție conformă ritmului de informație pe care-l poate obține în atenția temporară (instantă) și a modului în care învață să proceseze (filtreze) acea informație.

Cum cred că este deja evident pentru toata lumea că, în primul rând, nivelul de informație care poate fi obținut în “atenție” prin internet, cărți și experiențe directe a ajuns la un nivel cu adevarat nemărginit, iar în al doilea rând, modurile prin care mintea poate să învețe într-un timp relativ scurt să proceseze nivelul acesta de informație, nu putem decât să simțim un entuziasm enorm din ideea că potențialul minții este la un nivel foarte incipient și acesta se va face din ce in ce mai remarcat în anii ce urmează.

În acest sens, din punctul meu de vedere, nu mai este deloc o chestiune de “geniu”, “prea complicat”, “mi-e lene”, “sunt prea prost pentru asta”, “trebuie să știu să meditez inainte”…si multe alte prostii de genul, ci este o chestiune de evoluție, a “gene pool-ului” care deține cea mai bună abilitate de a procesa informația în toate modurile și mai ales în mod general (abstract). Până acum a trebuit să treacă foarte mulți prin “trial and error” că să ajungă la nivele mai mari de cogniție, neavând avantajul bagajului de informație pe care-l avem noi acum, disponibil pentru (aproape) toată lumea.

Trebuie sa mentionez și că evitarea riscurilor (de a dezvolta un mod neeficient de procesare a informatiei, de a-ți folosi informatia limitat, insane asylum, dead, political suicide, social suicide, rape and so on..) ține foarte mult atât de capacitatea persoanei de a fi răbdătoare în procesul de învățare, cât și de capacitatea persoanei de a discerne cât mai rapid ce este bine pentru ea și ce este neadevarat sau chiar ambiguu.

Punând totul laolaltă …

Ca să pot face spațiu teoriei mele restrânse, aș spune că mintea poate fi definită foarte mărginit, prin cele 5 module de mai sus, în frunte cu elementul central ce permite utilizatorului să experimenteze viața cu cât mai multă pasiune și … as much fun as possible while making fun of plain Orthodox Christians.

În cazul în care teoria de mai sus face vreun fel de sens și doreste cineva să știe metodele pe care le cred cele mai eficiente în dezvoltarea cognitiei, si ultimately, play the game better than ever before, nu ezitați să lasați un comentariu.

Menționez încă o dată că majoritatea informațiilor și ideilor descrise mai sus sunt doar propria mea interpretare a ceea ce am citit și diseminat, din multe alte articole și surse. O să menționez doar una, care din punctul meu de vedere, e o resursa incredibilă daca ai rabdarea să o parcurgi cu toată atenția, ce m-a ajutat mult în a-mi descrie propriile deducții:

An Integrated Theory of the Mind — Carnegie Mellon University (2004)