Cum înțelegem noțiunile juridice în timpul stării de urgență?

Tudor Andrei Stanciu
6 min readMar 23, 2020

--

Când ești antreprenor ori manager al unei companii mici sau medii, să înțelegi cum ți se aplică noi prevederi e parte din activitatea de zi cu zi — doar că o criză creează atât de multe “focuri” interne care ard simultan, încât a înțelege cum ai putea beneficia de noul cadru legislativ devine o povară, o oportunitate și o nevoie, toate în același timp.

În acest articol încercăm să creăm un limbaj comun pentru a înțelege noțiunile juridice pe care le folosim în articolele noastre despre măsurile juridice și fiscale luate în perioada stării de urgență. Citește prima parte aici.

Ultima actualizare: 30 martie 2020

ÎNTREPRINDERE MICĂ ȘI MIJLOCIE (IMM)= formă de organizare a unei activități economice, autorizată să facă activități de producție, comerț sau prestări servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență, care desfășoară activități economice, cu număr de salariați mediu anual mai mic de 250, cifră de afaceri netă de până la 50 milioane EUR sau cu active totale de maximum 43 milioane EUR conform ultimei situații financiare aprobate;

Să le luăm pe rând:

  • formă de organizare a unei activități economice = societăți (indiferent de tipul lor: pe acțiuni, cu răspundere limitată etc și inclusiv microîntreprinderile), societăți cooperative, PFA-uri, întreprinderi individuale sau familiale, care sunt autorizate (adică deja în activitate). Sunt asimilate și asociațiile, fundațiile și cooperativele / societățile agricole care desfășoară activitate economică;
  • activități de producție, comerț sau prestări servicii = o formulare generală care să includă tipurile principale de activități ce pot genera venituri;
  • în scopul obținerii de venituri = nu sunt incluse, de exemplu, asociațiile și fundațiile care nu desfășoară activitate economică;
  • în condiții de concurență = pe piața liberă, prin mecanismele de cerere și ofertă derulate în mod liber;
  • care desfășoară activități economice = care desfășoară activități destinate să producă avantaje economice, beneficii, profituri;
  • număr mediu anual de salariați (calculat pe baza Registrului de evidență a salariaților) = numărul de salariați pe zi calendaristică / 365 sau 366 de zile; pe lângă salariații cu contracte pe perioadă nedeterminată, sunt incluși în calcul (a) salariații temporari puși la dispoziție de un agent de muncă temporară (pe perioada contractului); (b) salariații cu program de lucru redus (proporțional cu timpul de lucru); (c) directorii care au și rol de asociați cu drept de control; (d) asociații care au o activitate constantă în întreprindere pentru care primesc avantaje financiare; nu sunt incluși în calcul (a) salariații cu contracte de muncă suspendate; (b) ucenicii, elevii sau studenți încadrați cu contract de ucenicie / de formare profesională; © salariații aflați în concediu de maternitate sau parental;
  • ultima situație financiară aprobată = situația financiară aferentă exercițiului financiar precedent, aprobată de adunarea generală a societății;

Sunt excluse din noțiunea de IMM întreprinderile care au cel puțin 25% din capitalul social sau drepturile de vot (ambele fiind forme prin care activitatea unui IMM este, în practică, direcționată) deținut de către organisme sau colectivități publice.

STAREA DE URGENȚĂ = setul de măsuri excepționale luate, printre altele, atunci când se produce sau este iminentă producerea unui calamități ce face necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Legat de starea de urgență instituită în România, în acest moment:

  • a fost declarată începând cu 16 martie 2020, pentru 30 de zile calendaristice;
  • pot fi restrânse, treptat și în funcție de evoluția situației, diverse drepturi ale individului;
  • sunt luate o serie de măsuri de urgență cu aplicabilitate imediată sau graduală. Măsurile luate până în prezent sunt aici (16 martie 2020), aici (17 martie 2020) și aici (21 martie 2020).

FORȚA MAJORĂ înseamnă

(a) în sens general: orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care înlătură răspunderea unei persoane (fizice sau juridice) care avea o obligație (legală sau contractuală) pe care acea persoană pretinde că nu o mai poate îndeplini din cauza apariției forței majore. (nota bene: există situații în care prevederile legii sau ale contractului din părți nu înlătură răspunderea în cazul intervenției forței majore). Practic:

  • extern = evenimentul e străin de activitatea persoanei care îl invocă, nu a fost provocat de aceasta;
  • imprevizibil = persoana nu a putut prevedea producerea evenimentului și efectele pe care producerea lui le-ar avea;
  • absolut invincibil și inevitabil = producerea evenimentului și efectele sale nu ar fi putut fi evitate.

În cazul unui contract, în noțiunea de forță majoră sunt incluse evenimentele ce puteau fi considerate “de forță majoră” la momentul încheierii contractului. Dacă forța majoră intervine în timpul contractului, obligația persoanei care o invocă se poate suspenda sau stinge (în anumite condiții). Dacă, pe lângă forța majoră, mai sunt și alte elemente care apar și duc la imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor unei persoane, trebuie văzut în ce proporție este aplicabilă forța majoră.

(b) în sensul stării de urgență actuale: orice eveniment care îndeplinește condițiile de mai sus (extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil) și care a apărut ca urmare a acțiunilor autorităților pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19 și care a afectat activitatea unui IMM, atestată prin certificatul de situație de urgență. Rezultă următorii pași de evaluare a situației:

  • mai întâi verificăm ce eveniment a apărut în activitatea IMM-ului și dacă poate fi calificat drept forță majoră din perspectiva criteriilor generale;
  • apoi verificăm dacă forța majoră a rezultat din una sau mai multe dintre acțiunile autorităților (dar nu sunt incluse măsurile luate în timpul stării de urgență); însă e neclar dacă, de fapt, nu măsura autorității este prezumată a fi forța majoră;
  • în final, forța majoră apărută trebuie să fie reflectată de obținerea certificatului de situație de urgență;
  • obținerea certificatului de situație de urgență nu exclude posibilitatea ca o altă persoană interesată (de exemplu, partea cu care IMM-ul a semnat un contract) să pretindă că, de fapt, nu există o forță majoră intervenită în activitatea IMM-ului.

CERTIFICAT DE SITUAȚIE DE URGENȚĂ (CSU)= document emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), în baza unor documente justificative, începând cu luna aprilie 2020.

(update 30 martie 2020) Pe 25 martie 2020, a fost publicată procedura de aplicare și obținere a CSU.

Cine poate aplica:

  • orice operator economic îndreptățit, afectat în contextul pandemiei actuale (dreptul de a obține un CSU este evaluat prin raportare la destinatarii măsurilor fiscale și juridice de susținere adoptate de autorități până la data obținerii CSU);
  • pe site-ul MEEMA sunt enumerate, într-un singur loc, tipurile de operatori economici care pot beneficia, în baza actelor normative deja emise de autorități;

Pași de urmat:

  • se depune o cerere adresată MEEMA de către operator;
  • depunerea cererii și obținerea CSU au loc exclusiv electronic, prin intermediul site-ului http://prevenire.gov.ro/;
  • în funcție de tipul de CSU solicitat, cererea e însoțită de următoarele documente și pași:

(i) CSU albastru (valabil pentru cei a căror activitate a fost total / parțial întreruptă ca urmare a deciziilor autorităților din timpul stării de urgență):

  • declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte încadrarea în criteriul pentru care se acordă CSU albastru (modelul este disponibil în ordinul MEEMA și va fi afișat și pe site-ul MEEMA);
  • datele de identificare ale operatorului;
  • semnătură electronică a tuturor documentelor (sau olografă, cu împuternicirea unei persoane care deține o astfel de semnătură);
  • (pentru operatorii neînregistrați la Reg Com) documentele de autorizare.

(ii) CSU galben (valabil pentru cei ale căror încasări din martie 2020 au fost cu cel puțin 25% mai mici decât media încasărilor din ianuarie-februarie 2020 — problematic pentru anumite industrii, cum ar fi cea a organizărilor de evenimente, unde cel puțin luna ianuarie este o lună cu încasări mici):

  • declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte încadrarea în criteriul pentru care se acordă CSU galben (modelul este disponibil în ordinul MEEMA și va fi afișat și pe site-ul MEEMA);
  • datele de identificare ale operatorului;
  • semnătură electronică a tuturor documentelor (sau olografă, cu împuternicirea unei persoane care deține o astfel de semnătură);
  • (pentru operatorii neînregistrați la Reg Com) documentele de autorizare.

Valabilitatea și utilitatea CSU

  • CSU se poate obține doar pe perioada stării de urgență (în condițiile în care nu sunt încă publicate toate procedurile pentru obținere, termenele vor fi foarte strânse);
  • odată obținut, CSU poate fi utilizat în relația cu autoritățile sau cu alți parteneri comerciali, pentru a obține măsuri de sprijin; practic, va fi mijlocul de probă principal în solicitarea unei renegocieri contractuale.

Ai o altă noțiune juridică de care te-ai lovit în această perioadă și pe care nu o înțelegi sau explicațiile de mai sus nu sunt suficiente de clare? Scrie-ne în comentarii sau dă-mi un e-mail pe ts@digital2law.com și venim cu detaliile necesare.

--

--

Tudor Andrei Stanciu

Building a remote law organisation for startups & SMEs from scratch. Fintech & legaltech community builder. Rookie investor.