Arhitectura ca liant, nu ca obiect.

Având în vedere schimbările climatice majore din ultimele decenii, sustenabilitatea începe să devină o parte necesară în proiectarea construcțiilor. Cu toate acestea, nu trebuie privită doar ca pe o metodă de a combate încălzirea globală și problema deșeurilor, ci și ca pe responsabilitatea de perpetua valorile culturale.

Olivier Clément distinge între două tipuri de frumusețe după criteriul efectului pe care îl produc acestea în privitor. Generic, el vorbește despre “idol” și “icoană” în termenii următori: idolul face captivă privirea receptorului, o seduce, blocând-o la el, în timp ce icoana preia privirea și o poartă dincolo de sine, astfel încât ea devine fereastra către altceva de dincolo de ea, către o realitate mai vastă spre care ea indică. Astfel, idolul este opac, în timp ce icoana este transparentă.

În acest fel, unele motivele pentru care o clădire nu este izbutită sau este de prost gust sunt stridența în peisaj și sfidarea contextului. De aceea, arhitectura, care este generatoare de ordine, depinde și ea de o ordine mai cuprinzătoare.

Cu alte cuvinte, ansamblul natural îl precede pe cel arhitectural. Construcțiile care păstrează și se rapotează la contextul organic funcționează și impresionează cel mai mult. Unele edificii reușesc acest fapt, lucrând mai degrabă cu negativul spațiilor, neconstruitul. Spre exemplu, Muzeul de Artă decorativă din Frankfurt, realizat de Richard Meier, “și-a găsit locul” printre copaci.

Muzeul de Artă decorativă din Frankfurt, realizat de Richard Meier

În acest proiect, avantajul a fost tocmai reducerea și temperarea spațiilor, calibrându-se la ordinea preexistentă. Se poate deduce astfel și motivul pentru care expansiunea nestăvilită a orașelor are un impact negativ asupra mediului și asupra conștiinței omului. Este sufocantă, ea absoarbe, nu oferă.

“O arhitectură perfect nonideologică ar trebui, probabil, să fie perfect invizibilă, dar de o calitate bună, astfel servind imperceptibil, dar totuși armonios, viața ce se desfășoară în aceasta.”( Horia Marinescu)

Gipsoteca de Carlo Scarpa

Gipsoteca realizată de Carlo Scarpa poate fi considerată ca fiind un exemplu de “modestie” a arhitecturii — aceasta asigură fundalul pentru statuile expuse. Extrapolând, arhitectura privilegiază conținutul și conținătorul acesteia, în raport cu care ea se așază “în umbră” și căruia îi slujește. În exemplul mai sus menționat, în întregul ansamblu primează operele din interior, ferestrele sunt dimensionate pentru a oferi cantitatea potrivită de lumină, camera este încăpătoare pentru a permite deplasarea în jurul exponatelor, iar materialele le pun pe acestea în valoare prin textura și culoarea lor.

Chiar în cazul arhitecturii țărănești sunt numeroase exemple în care autorul a înțeles relația strânsă dintre construcția sa și loc. “Cînd un țăran îşi întemeiază casa pe dealurile transilvane ori pe şesul muntean, cu simțul măsurii şi al frumosului care îl ființează, nu se gîndeşte la întinderea neutră a spațiului matematic, ci îşi găseşte un loc în care vrea să-şi petreacă viața, un loc din care viața lui se întemeiază. De fapt, din punct de vedere tehnic, este inutil că-şi împodobeşte poarta cu lucrătura fină şi unică în frumusețea ei, e inutilă şi fereastra plină cu flori”( Walter Biemel). Țăranul conștientizează că locuirea este subordonată locului, dimensiunii ce cuprinde valorile arhetipale și idealurile colective, “ceea ce îl precedă și îi excede”( Florian Stanciu).

Materialele pe care le folosește și modul lor de obținere nu sunt deloc rudimentare. Într-adevăr, el folosește lemnul, piatra, pământul, bălegarul și paiele pentru că nu are altceva, însă el conștientizează că nu trebuie să lezeze natura excesiv, căci doar ea îi poate oferi suportul pentru supraviețuire. Țăranul alege să potențeze locul și resursele acestuia, reutilizând anumite materiale, cultivând o livadă ș.a.. Țăranul locuiește în natură, dar și aceasta sălășluiește în el; îi oferă inspirație, îl îndeamnă să fie curios, îl învață să trăiască armonios.

Deși singura modalitate de a defini spațiile este limita, care oferă conturul, lucrările de arhitectură care bucură cel mai mult sunt cele care crează punți între oameni, între oameni și mediu și între idei.

[Articol scris de către colegul nostru Mihai Dobre.]

Like what you read? Give EFdeN a round of applause.

From a quick cheer to a standing ovation, clap to show how much you enjoyed this story.