Pierdere

Incet vad camera cum se pune pe orizontal odata cu privirea-mi care

aluneca armonios cu tot trupul pe gresia rece. Toate aceste sentimente care

se joaca cu tine crezand ca ai capacitatea de a le intelege. Asa deci, ajuns in

coltul camerei sub lumina lampii incepi a te gandi..daca erai tu primul care

pleca? Cum de au plecat toti, ma intreb.

Stiu ca suna penibil, poate chiar sunt, dar am nevoie sa stau si sa privesc

nimicul din jurul meu. Am nevoie sa imbratisez suferinta cauzata odata cu

pierderea tuturor.

Si totusi, neputand mima sentimente de orice culoare ajung in ipostaza de

a prelua racela lasata de gresia alb negru pe pielea-m sensibila.

Tragand aer in piept incep sa aman placerea prin suferinta. Sunt ultimul

care va parasi aceasta camera pana la urma. Sunt fie primul, fie ultimul.

Perspectivele astea fac totul. Primul care va avea sa vada toate desfasurarile

oricaror evenimente din camera, ultimul care va reusi sa nu se mai teme de

necunoscut. Sunt fie norocos, fie ghinionist. Voi incepe a vedea frumusetea

lucrurilor marunte. Pana cand usa mi se va deschide si mie spre necunoscut.

Pana cand va voi putea revedea.

Like what you read? Give Experi Mental a round of applause.

From a quick cheer to a standing ovation, clap to show how much you enjoyed this story.