una dintre cele mai mari greseli politice ale noastre in ultimii ani a fost discursul impotriva asistatilor social. Inspirat de varii curente libertariene americane, discursul impotriva asistatilor s-a hranit adanc din anticomunismul unui parti a societatii romanesti care vede asigurarile sociale si, mai larg, solidaritatea ca fiind un pacat a trecutului nostru rosu. Mai mult, utilizarea formelor de asistenta sociala ca instrument de trafic de influenta politica a exacerbat reactia noastra negativa caci, iata, nu doar ca nu suntem de acord din principiu cu platile sociale, dar mai sunt si folosite imparabil impotriva noastra alegeri dupa alegeri dupa alegeri. Am avut, asadar, motivele noastre temeinice sa ne enervam si sa vituperam impotriva asistatilor sociali, dar asta nu implica neaparat ca a fost o idee buna. Dimpotriva.
indiferent cat de in acord suntem pe principiul din spatele problemei asistatilor social, va propun sa agreem asupra doua puncte importante. Eu cred ca e necesar sa admitem ca, acuzand asistatii sociali ca sunt asistati si partidele mafiei ca ii asista, cimentam pentru viitor doua adevaruri ce ne darama:
- asistatii sociali nu vor vota niciodata cu noi
- numarul asistatilor sociali va creste constant ca procent relativ la electorat.
e ridicol sa ne imaginam ca, vreodata, o singura data macar undeva in Romania, cineva care beneficiaza de plati sociale a urmarit cu atentie la teve discursul fierbinte al unui libertarian minimalist si ochelarist, a pus mana pe telefon si a cerut primarului sa-i anuleze dosarul social si s-a apucat sa caute un job pe care stie ca nu il va gasi. Care este, atunci, utilitatea politica a acestui discurs anti ajutoare sociale? E evident, nu? SIngurul efect politic al unui astfel de discurs este cresterea coeziunii in cadrul grupului nostru de interese politice, asa zisa dreapta liberala romaneasca. Atata doar ca eu cred ca e un trade-off prost, pentru ca tribul nostru are multe alte chestii in comun care pot fi folosite pentru a creste solidaritea intratribala cu costuri politice mult mai mici, iar demonizarea asistatilor sociali, inevitabila daca te apuci sa contesti sistemul ce ii finanteaza, este o tactica ce ne face mult mai mult rau pentru niciun pic de bine.
nu mai putem continua asa, e stupid, cred ca a venit momentul ca noi, liberalii de dreapta, centru si stanga, sa incepem sa discutam foarte serios despre venitul minim universal. Daca vom gasi o cale prin care sa propunem credibil cetatenilor romani un venit minim universal, am putea ridica astfel imediat stigmatul social de pe cei ce primesc acum asistenta, permitandu-le sa isi reia locul politic meritat alaturi de noi, si am elimina parghiile electorale la indemana politicienilor locali se se servesc de alocarea discretionara a platilor sociale pentru a cumpara loialitatea alegatorilor lor. Venitul minim universal este acea propunere politica de secolul XXI pe care o putem face asistatilor social si care nu le ia nimic din ce primesc azi, ci le ofera in plus libertatea de a nu depinde financiar de bunavointa patronului lor politic. E acea propunere ce ii poate convinge pe concetatenii nostri nu doar ca le vrem binele, dar si ca, mai important, ii consideram din nou oameni, semenii nostri egali cu noi in pacate si virtuti.
venitul minim universal nu este o idee noua, a aparut o data cu alte idei bune in perioada de glorie a Iluminismului si e reluata si repusa pe tapet frecvent de atunci incoace. Au sustinut aceasta idee economisti cu nume mari, Milton Friedman, JK Galbraith, Hayek, nu doar activisti vizionari ca MLK Jr. Si daca in ultimele sute de ani a fost mereu considerata o idee buna, dar dificil sau imposibil de implementat, de cativa ani incoace suntem nevoiti sa intelegem ca a devenit o idee necesara si va fi in curand obligatorie, indiferent de cat de greu de implementat ramane. Iata de ce. Doua schimbari fundamentale se intampla accelerat si afecteaza si costul si urgenta implementarii unei forme de venit minim universal:
- locurile de munca necalificata sau putin calificata sunt din ce in ce mai putine si vor deveni extrem de putine pe masura ce revolutia tehnologica automatizeaza economia
- instrumentele organizational-administrative necesare pentru a implementa un astfel de proiect s-au dezvoltat enorm in ultimii ani si sunt azi suficient de sofisticate pentru a il sustine
avem tot ce ne trebuie tehnic pentru a pune in practica venitul minim universal si ne apropiem repede de un prag dupa care va fi imoral sa ceri unui om sa munceasca pentru a putea trai, pentru ca nu vor mai fi destule joburi pentru toti oamenii care vor sa traiasca. Viitorul este, asadar, in fata noastra si va propun sa ne pregatim pentru el, nu sa il suferim iar si iar inocenti ca niste frunze in bataia vanturilor din vest si est.
si poate ca studiind chestia asta cu venitul minim universal o sa ne dam seama ca nu merge aplicata inca, dar poate desprindem din ea niste idei mai modeste care pot fi puse in practica si care ne-ar ajuta sa mergem inainte. Sau poate unul dintre raspunsurile voastre la pamfletul meu va propune o chestie si mai tare si mai buna si mai necesara si ce m-as bucura sa se intample asta. Un singur lucru as vrea sa va rog sa evitam. Hai sa nu mai vedem tineri politicieni coborand din masina in noroiul din poarta unei familii de oameni sarmani, sunand la usa si explicand capetelor somnoroase ce se itesc in prag ca asistenta sociala este o forma de sclavie si ca putinii firfirei ce ii primesc ei ca pensie si nu le ajunge nicio saptamana sunt obstacolul primordial pe calea Romaniei spre potentialul ei maxim economic, politic si social. Hai sa nu mai facem asta, ok? Nu e cool.
inchei cu o precizare necesara. Am folosit mai sus termenul de asistati social in nuanta sa peiorativa si deriziva din ratiuni stilistice, pentru a va face sa intelegeti mai usor despre ce tip de discurs vorbesc. In absenta acestor ratiuni stilistice, eu nu imi mai permit sa ma refer la cei ce primesc plati sociale in Romania in termeni negativi. A numi in bloc pe toti cei ce primesc asistenta sociala in tara noastra paraziti ce nu si-au asumat temeinic sloganul socialist “nici munca fara paine, nici paine fara munca”, ignorand tragediile lor personale si insignifianta ajutorului pe care statul il ofera e, din punctul meu de vedere, un semn clar de lipsa de empatie, morala, valori si umanitate.
si e o greseala pe care am facut-o si eu, pe care o regret si pe care imi propun sa nu o mai fac.
