am fost invitat la cina intr-una dintre seri de un partener al nostru occidental. Seful lor, un irlandez in varsta, mi-a povestit imediat cum a aflat ca sunt roman ca a vizitat de multe ori Romania imediat dupa Revolutie. Omul venea atunci ca membru al unei organizatii caritabile ca sa aduca echipamente medicale necesare unor spitale pentru copii de pe undeva din zona Clujului. N-am inteles exact unde pentru ca pronunta stalcit numele locale si din cauza accentului si din cauza timpului scurs de atunci.

mi-a spus multe detalii, dar ce m-a impresionat cel mai tare a fost ce l-a impresionat pe el cel mai tare si anume ca a vazut cum, in ciuda conditiilor ultramizere din spitale, personalul medical si oamenii, in general, erau extrem de atasati de copiii aflati in grija lor. Si foarte atenti cu ei. Istoria lui mi-a amintit istoriile similare pe care le-am aflat stand la povesti, seara, la Burias, cu elevetienii ce sunt prieteni cu parintii mei si care vin tot de la Revolutie incoace sa aduca echipamente medicale pentru niste sate din Mures. Similaritatile dintre perceptia despre noi a strainilor cu care am vorbit si, de asemenea, atitudinea similara cu care s-au implicat in proiectele caritabile in Romania mi se par fascinante.

i-am spus irlandezului la o bere ce le-am spus si elvetienilor la un pahar de vin in gradina alor mei. Ca roman, le multumesc ca nu s-au lasat descurajati de atitudinea ostila cu care au fost intampinati de multe ori, ca au inteles de unde vine si ca au continuat sa ne ajute pana cand i-am cunoscut suficient cat sa avem incredere in ei cat sa ii lasam sa ne ajute. Si le-am mai zis un lucru. Munca lor dedicata si consecventa in timp nu ne-a ajutat doar prin efectul ei imediat, echipamentele livrate spitalelor cu nevoi urgente, ci si printr-un efect transformational social dat de puterea exemplului. Privindu-i pe ei cum persista in a face bine, am vazut si noi ca se poate si am capatat curajul sa infiintam propriile noastre organizatii nonguvernamentale care activeaza in societate in social. Ne-au oferit o lectie dezinteresata si valoroasa despre implicare si am vrut sa ii asigur ca multi dintre noi au invatat-o si o aplica azi. I-am asigurat ca pentru mine, personal, sunt un model de comportament.

mi-a spus la sfarsit ca el e prea batran sa mai bata coclaurii, dar fata lui e acum in Bangladesh si face frecvent parte din misiuni si in Africa. No more Romania, mi-a zis razand. I-am raspuns, razand si eu, ca este foarte bine ca face asa fata lui pentru ca oamenii aia au acum mai mare nevoie de ajutor decat noi si pentru ca a venit timpul sa demonstram si noi ca suntem in stare sa avem grija singuri de copiii nostri.

a fost o seara exceptionala. Celalalt irlandez era un fost preot catolic, fost stand up comedian, fost rugbist, actualmente director de implementare software. Am discutat cu el despre brexit si despre what it means to be kind nowadays…