Afrin
sunt foarte tentat sa incep incursiunea noastra in povestea ce se desfasoara in cantonul kurd sirian cu o lista de demistificari ale minciunilor turcesti emise pe subiect, dar ma abtin pentru ca, oricat de bun exemplu de propaganda ca arma politica cu tais intern si extern ar fi cazul de fata, sunt convins ca turcii ne vor oferi in continuare ocazia sa discutam despre asta. Sa facem, asadar, o trecere in revista mai serioasa a situatiei si sa analizam ce se intampla, nu ce zic unii si altii ca se intampla.
incepem cu o scurta punere in tema. Afrin (in araba, numele kurd e Efrin) e un canton format in nordul Siriei, la granita cu Turcia, in 2012. Muntos, impadurit si populat majoritar de kurzi sirieni, Afrin a fost abandonat urgent de armata siriana loialista inca de la inceputul colapsului acesteia in fara rebelilor si a jihadistilor. Locuitorii s-au organizat rapid in forte de aparare locale si au preluat controlul militar asupra regiunii, intrand sub umbrela militiilor kurde YPG/YPJ. Afrin nu a fost atacat la inceput de nimeni pentru ca n-a fost pentru nimeni oportun sa o faca. Apoi, pe masura ce kurzii s-au antrenat, inarmat si fortificat, costul crescand al oricarui atac i-a descurajat pe vecini de la orice tentativa. Afrin a fost astfel ferit de razboi pana acum, daca trecem cu vederea bombardamentele ocazionale ale rebelilor si conflictele sporadice in urma carora acestia au si pierdut baza militara aeriana de la Menagh si orasul Tell Rifaat. Pacea relativa din cantonul kurd a incurajat refugiatii sirieni sa se transfere din zonele asediate de loialisti in Afrin unde au fost primiti si integrati pe cat s-a putut. Cantonul are astfel pe teritoriul sau un numar semnificativ de refugiati din alte provincii siriene in acest moment.
turcii au intrerupt weekendul trecut perioada pasnica, declansand operatia “Olive Branch” prin care isi propun sa elimine militiile kurde din Afrin si sa aduca regiunea sub controlul aliatilor lor rebeli arabi si turkmeni. Numele operatiunii, mult discutat ca fiind perfect orwellian (“war is peace”), isi are explicatia in plantatiile de maslini ce acopera cantonul si ii ofera acestuia principala resursa economica.
sa vedem ce motive au avut turcii sa strice linistea locuitorilor din Afrin. Ca de fiecare data, avem mai degraba un sistem de motive, nu o singura unica si identificabila ratiune. In primul rand, securitatea si integritatea Turciei depind de controlul pe care aceasta il exercita asupra insurgentei kurde din sud estul ei. Am mai discutat si cu alte ocazii, dar merita repetat. Diferenta esentiala dintre strategia lui Erdogan pentru Siria si ce ar fi facut generalii de dinainte de coup sau chiar comandamentul kemalist mai vechi este ca Erdogan a decis sa intre in Siria, in timp ce ailalti asa zis seculari au fost si ar fi fost in continuare mult mai reticenti sa o faca. De acolo incolo insa, dupa ce au trecut granita, politica si tacticile puse in practica ar fi fost cvasiidentice. Blocarea kurzilor turci si ruperea aliantelor acestora cu kurzii din Siria, Irak si Iran reprezinta firul rosu al strategiei militare turce de multe decenii bune si nu este in niciun caz o obsesie specifica lui Erdogan sau AKP-ului. Turcii au crezut intotdeauna ca autodeterminarea kurda este principalul pericol strategic si au intervenit mereu militar sau prin alte mijloace pentru a o impiedica. Asta fac si acum.
in al doilea rand, operatiunea turca le va aduce acestora, spera ei, o bucata buna de teritoriu sirian sub control, marindu-le leverage-ul in negocierile de pace ce se apropie. Turcii planuiesc sa transfere in Afrin o buna parte din milioanele de sirieni refugiati in sudul Turciei si, cum refugiatii sunt preponderent arabi, vor modifica astfel componenta etnica a regiunii, diluand influenta inamicilor kurzi cu loiale minoritati turkmene si mai putin loiale, dar si mai putin periculoase triburi arabe. In felul asta, indiferent cine va controla zona dupa negocieri, minoritatea viitoare kurda nu va putea influenta semnificativ situatia locala. Si mai sunt si alte ratiuni pentru care incursiunea turca are sens, dar ultima pe care vreau sa o aduc in discutie este valoarea propagandista. Sa ii ataci pe kurzi cu cat mai multa duritate militara a fost mereu o treaba populara in Turcia, iar acum canalele turcesti varsa in nestire imagini si comentarii belicoase ce se transforma in capital politic pentru Erdogan si AKP. Si extern operatiunea transmite un mesaj de determinare si independenta. Turcii nu se tem de nimeni atunci cand isi urmaresc interesele strategice si vor trece peste orice ca sa isi atinga obiectivele; asta spune declansarea invaziei si e un mesaj foarte clar si util politic, chiar daca extrem de contodent fata de aliatii traditionali.
campania a fost pregatita printr-un blitzkrieg diplomatic. Turcii i-au anuntat pe americani, europeni si NATO ce au de gand sa faca, dupa care au zburat la Moscova inalti comandanti militari pentru a negocia cu rusii accesul in nordul Siriei. Permisiunea ruseasca pentru operatiune a fost obligatorie, pentru ca ei controleaza aerian zona si doar ei pot oferi unda verde aviatiei turcesti pe de-o parte si pentru ca unitati ruse de politie militara si informatii erau stationate in Afrin, riscand astfel sa fie indirect afectate de atacurile turcesti pe de alta parte. Ceea ce, evident, ar fi complicat mult toata tarasenia. Rusii au aplicat aceeasi strategie de negociere pe care am vazut-o si la caderea Aleppo cand au permis turcilor sa ia teritoriu de la ISIS la schimb pentru cedarea orasului rebel catre Assad. Schema s-a repetat si acum aproape identic. Ofensiva assadista in Idlib a fost periclitata de un contraatac rebel sprijinit puternic de turci, rusii au facut un deal cu turcii, rebelii au ridicat presiunea de pe loialisti si s-au retras in Turcia pentru a se pregati sa intre in Afrin, iar loialistii si-au atins obiectivele. Practic, rusii dau turcilor voie sa ia ceva de la altii la schimb pentru ceva ce turcii au si ii este necesar lui Assad.
in timpul asta, kurzii si-au dus propria campanie diplomatica. Foarte constienti ca americanii si europenii nu vor interveni impotriva Turciei pentru a apara Afrin, kurzii s-au dus la Moscova si au incercat sa negocieze un compromis prin care sa cedeze partial suveranitatea cantonului catre Assad in schimbul protectiei impotriva turcilor. Rusii au fost insa mai tentati de ce avea Turcia de oferit, asa ca au cerut kurzilor niste concesiuni imposibile. Controlul total asupra cantonului transferat lui Assad ar mai fi fost cum ar mai fi fost in ideea in care ar fi salvat vietile civililor si resursele kurde, dar rusii au vrut si campurile petroliere din Deir ez-Zor. Americanii nu ar fi acceptat sa se intample asta, deci rusii le-au cerut implicit kurzilor sa rupa relatiile cu americanii. Evident, kurzii au inteles ca rusii au facut un deal cu turcii si nu au mai insistat. Au smuls totusi o concesie rusilor si au obtinut permisiunea de a isi transfera trupe intre cantoane prin teritoriul loialist. Cum Afrin este izolat de restul teritoriului kurd, aceasta concesie este vitala pentru apararea sa si, in acelasi timp, ofera rusilor garantia ca turcii nu or sa castige prea repede sau prea ieftin nimic.
cadrul diplomatic al conflictului fiind astfel conturat, turcii au trecut la treaba si au inceput sa bombardeze pozitiile kurde cu artilerie si aviatie. Ofensiva s-a declansat propriu zis sambata trecuta. Turcii au fluturat tot felul de tancuri prin fata camerelor trimise de televiziunile erdoganiste, dar nu s-au implicat direct la sol prea serios pana acuma. Se multumesc sa sprijine cu baraje de artilerie si lovituri aeriene contingentul de cateva mii spre zeci de mii de rebeli sirieni ce ii ataca pe kurzi pe mai multe directii din Turcia. Nici infanteria, nici blindatele turcesti nu sunt semnificativ angajate in acest moment, singurele unitati integrate in militiile rebele fiind trupe speciale si coordonatori de tir. Luptele au fost foarte intense toata saptamana si se intensifica azi pentru ca s-a imbunatit vremea reactivand aviatia turca. Fiecare parte a pierdut cel putin cateva zeci de luptatori deja, dar suntem abia la inceput si e previzibil ca avem inainte o operatiune de durata.
presupunand ca celelalte conditii raman egale, turcii au prima sansa in lupta. Armata turca este superioara kurzilor la toate capitolele si, daca se implica total, va invinge militiile din Afrin indiferent de ce fac acestea. Asta nu inseamna insa ca le va fi usor sau ieftin. In primul rand si pentru moment, TSK(armata turca) lasa rebelii in fata. Rebelii sunt sensibil mai slabi decat kurzii si ii ataca pe acestia in pozitii fortificate in ultimii cinci ani de zile, asa ca rezultatele pe strategia curenta sunt mult mai incerte decat daca s-ar fi implicat direct unitati turce. Mai mult, nici TSK nu mai este decat o umbra a ce era acum niste ani de zile, pentru ca purge-urile pre si post coup au decapitat cele mai experimentate comandamente. Asta limiteaza pe de o parte capacitatile militare (aviatia de atac, spre exemplu, a pierdut intre o treime si jumatate din pilotii de vanatoare in puscariile akpiste si opereaza sub eficienta sa normala) si pe partea ailalta expune ofensiva turca greselilor tactice inerente unor comandanti neexperimentati promovati pe criterii de loialitate politica. Kurzii au transferat intariri masive in Afrin, se asteptau si s-au pregatit pentru atacul turc si nu trebuie sa cucereasca nimic, trebuie doar sa reziste pana cand costurile turce devin nesustenabile. Rezultatul este astfel mai greu de prezis decat pare cand comparam statistic cei doi combatanti. E de retinut insa ca pentru turci cucerirea cantonului este un obiectiv maximal, dar au si obiective mai modeste, dar mult mai usor de atins. Chiar daca nu reusesc sa cucereasca Afrin, e suficient sa ii distruga infrastructura si fortificatiile si sa ii macine pe kurzi consumand in acelasi timp aproape exclusiv soldati rebeli sirieni. Lupta ducandu-se in Afrin, kurzii au inevitabil mai mult de pierdut ceea ce asigura turcilor leverage permanent.
cum ziceam, discutia de mai sus este valabila daca nu se amesteca nimeni intre cei doi protagonisti. Sa vedem pe rand cum privesc celelalte puteri interesate situatia, ca sa intelegem cat de probabil este ca acestia sa intervina dezechilibrand ecuatia descrisa anterior.
sa incepem cu americanii. Eu doresc si cred ca ar fi bine ca americanii ( si europenii) sa se implice mai serios decat o fac acum pentru a proteja ceea ce este, pana la urma, un safe haven pentru civili in Siria. Dar indiferent de cat de tare imi doresc eu asta, nu pot sa fiu de acord cu cei ce zic ca americanii i-au tradat sau ii tradeaza pe kurzi. Tradarea e un cuvant greu care are un sens precis si cred ca e bine sa continuam sa respectam sensul cuvintelor ca sa n-ajungem toti ca Trump. Ca sa ii tradeze pe kurzi, americanii trebuie sa le fi promis vreodata ca o sa ii apere de turci. Eu nu stiu sa se fi intamplat asta, formal sau informal, si chiar mi-as dori sa aflu daca stie cineva sa se fi facut astfel de promisiuni. Poate ca o implicare americana de partea kurzilor are sens strategic (eu cred asta), dar doar pentru ca are sens strategic, nu inseamna ca e un act de tradare daca americanii stau pe bara. Situatia e foarte similara cu ce s-a intamplat in Irak. Kurzii irakieni au anuntat ca isi declara independenta, americanii le-au zis ca e o idee foarte proasta si mai bine se mai gandesc un pic, kurzii au ignorat pozitia americana si si-au declarat independenta. Au fost prompt calcati pe cap de irakieni, turci si iranieni, dar i-au acuzat pe americani ca i-au tradat. Comparatia nu este, sigur, perfecta, kurzii sirieni lucreaza in continuare in tandem cu americanii si nu pot fi acuzati ca au provocat agresiunea turca, ceea ce le da un avantaj de imagine si capital politic fata de kurzii irakieni. Ramane de vazut cat va cantari acest avantaj, cert este ca americanii sunt supusi unei presiuni publice crescande pentru a ii apara pe kurzi si e posibil ca desfasurarea luptelor sa duca aceasta presiune pana unde vor fi fortati sa se implice. Mai mult, americanii nu vor lasa fortele kurde sa fie distruse pana in punctul in care securitatea teritoriilor de la est de Eufrat va fi periclitata pentru ca asta le va afecta direct interesele. Asadar, considera Afrin irelevant si e putin probabil sa escaladeze altfel decat diplomatic, dar doar pana in punctul in care kurzii pierd un numar critic de soldati si echipament, punct in care vor interveni si vor opri turcii.
mai departe, Assad. Dictatorul are o pozitie favorabila si asteapta ca cele doua factiuni implicate sa se macine reciproc pentru a profita cat mai mult dupa ce una castiga lupta, preferabil pyrrhic. Assad a condamnat campania turca pentru a isi pastra optiunea de a le cere acestora sa plece acasa pe motiv de viol de suveranitate si ofera acces si asistenta medicala kurzilor pentru a le da acestora ocazia sa toace cat mai mult manpower de la rebelii aruncati in prima linie de turci. Daca vor castiga kurzii, este foarte bine pentru sunt sirieni si nu vor separarea cantonului de Siria, ceea lasa deschisa usa pentru reconcilieri ulterioare de pe o pozitie de forta a loialistilor. Daca turcii castiga, Assad le va cere sa se retraga dupa cum ziceam mai sus si cu prima ocazie va ataca rebelii lasati sa controleze zona, “eliberand” cantonul. Situatia este, asadar, un low cost win win pentru Assad si din prisma asta trebuie citite comunicatele si actiunile sale.
Iranul nu are niciun chef ca turcii sa isi mareasca zona controlata in Siria pentru ca nu vrea sa piarda pozitia superioara de negociere detinuta in prezent, asa ca perspectiva iraniana asupra operatiunii turce este negativa. Moderat negativa insa pentru ca exista si avantaje secundare. Kurzii sunt o problema si pentru Iran, asa ca presiunea pusa de turci pe ei ii va impinge sa negocieze cu Iranul de pe o pozitie disperata. Iranul poate astfel obtine indirect stabilitate interna slabind tractiunea kurzilor iranieni cu celelate factiuni kurde din Orientul Mijlociu si fortandu-i sa restranga singuri dimensiunea insurgentei kurde din Iran.
arabii sunt, ca de obicei, dezbinati. Egiptul si monarhiile din Gulf percep Turcia ca pe un rival regional important si orice crestere a zonei de influenta turce este vazuta ca o pierdere pentru arabi. Au condamnat astfel ofensiva turca destul de vehement pentru ca prefera un statelet kurd neutru unui Afrin controlat de turci prin proxy, dar au mijloace de interventie extrem de limitate. Dincolo de intensificarea violentei verbale de prin comunicatele diplomatice, nu se intrevad actiuni concrete pro kurde dezvoltate de arabi. Mai mult, aflat la polul opus sauditilor si aliatilor din emirate, Qatar-ul sustine Turcia fara rezerve impotriva intereselor monarhiilor arabe vecine. Micul emirat e in conflict diplomatic deschis cu Arabia Saudita si EAU si depinde de garantiile de securitate oferite de turci, asa ca pozitia qatareza nu surprinde pe nimeni. Qatar ofera suport diplomatic turcilor inclusiv prin intermediul Muslim Brotherhood, miscarea politica islamista panaraba pe care o finanteaza si care e inamicul de moarte al lui Sisi, motiv pentru care i-am si vazut pe egipteni sarind primii cu discursuri belicoase la adresa Turciei. Una peste alta insa si foarte ironic, arabii nu par in stare sa mai joace vreun rol in razboiul civil sirian, in special in punctele de conflict din nord. Nu trebuie sa uitam nici ca rivalitatea turco-araba este nimic pe langa cea iraniano-araba, asa ca sigur ca arabii ar prefera ca Afrin sa ramana la kurzi, dar daca asta nu se poate, sunt mult mai dispusi sa accepte trecerea sa la turci decat la Assad, vazut ca un proxy iranian.
si europenii isi joaca rolul preferat, acela de voci minore care condamna de pe margine pe unii sau pe altii. Britanicii au fost primii care au validat discursul lui Erdogan acceptand legitimitatea operatiunii turcesti si justificarile legate de apararea granitelor. Olandezii au dat o declaratie similara, dar un pic mai moale. Francezii au reactionat mai echilibrat, cerand o sedinta a Consiliului de Securitate in care sa discute problema. Sedinta a avut loc luni cu usile inchise si nu stim foarte exact ce s-a intamplat, cert e ca nu s-a emis nici macar un comunicat de presa in favoarea kurzilor, desi francezii anuntasera ca motivul principal pentru care vor sa discute e evitarea pierderilor de vieti umane in Afrin (si Ghouta, dar aia e alta poveste). Pozitiile europene orbiteaza astfel in cam aceeasi zona cu cea americana: turcii au tot dreptul sa isi securizeze frontiera, dar ar face bine sa nu exagereze.
un element important in decizia neutra a UNSC a fost constituit de alegatiile turcesti privind cateva atacuri kurde cu rachete asupra teritoriului turc, mai exact in provinciile Kilis si Hatay. Declansate duminica, la o zi dupa inceputul invaziei turce in Afrin, confirmarea atacurilor respective ar oferi Turciei un argument decisiv privind riscurile de securitate generate de prezenta YPG in Afrin. Adevarul nu este insa clar, iar reputatia turca este extrem de sifonata de cand niste inregistrari leakuite a expus ministrul de externe turc de la vremea aia (2014) complotand impreuna cu un general si cu seful serviciilor secrete o operatie “false flag” care sa justifice interventia turca in Siria. Iata traducerea pasajului relevant din conversatia leakuita pe youtube (care a fost si blocat atunci in Turcia pentru a preveni distributia acestei inregistrari):
Ahmet Davutoğlu: “Prime Minister said that in current conjuncture, this attack (on Suleiman Shah Tomb) must be seen as an opportunity for us.”
Hakan Fidan: “I’ll send 4 men from Syria, if that’s what it takes. I’ll make up a cause of war by ordering a missile attack on Turkey; we can also prepare an attack on Suleiman Shah Tomb if necessary.”
Feridun Sinirlioğlu: “Our national security has become a common, cheap domestic policy outfit.”
Yaşar Güler: “It’s a direct cause of war. I mean, what we’re going to do is a direct cause of war.”
iata, deci, de ce nu se grabeste nimeni sa ii creada pe turci cand acestia afirma ca sunt bombardati din Siria. Nu e exclus ca atacul sa fie cu adevarat lansat de kurzi, dar nu nici sigur. Pana acum YPG a evitat sa atace teritoriul turc tocmai pentru a nu da turcilor pretexte si, chiar daca situatia s-a schimbat si turcii i-au atacat oricum, e cumva contraintuitiv sa isi fi abandonat imediat strategia de pana acum. Ramane deci sa vedem ce se mai afla, cert e ca daca se va descoperi ca turcii au facut un “false flag”, pozitia lor internationala se va subrezi dramatic si de asta reticenta europeana poate fi doar preambulul unor investigatii care sa duca cine stie unde.
si cu asta gata, inchid aici povestea mea. Vom continua cand vom sti mai mult.
