din nou, Siria

americanii pun in discutie zilele astea strategia pe termen mediu pentru Siria. Pana acum, implicarea lor s-a desfasurat pe liniile directoare mari trasate de Obama si asumate de Pentagon. Reevaluarea strategica americana este declansata de exacerbarea conflictului diplomatic cu turcii si riscurile ca acest conflict sa capete o dimensiune militara chiar si accidental. Dupa cum zicea cineva pe Twitter, America are suficienti soldati in Siria ca sa riste toate problemele aferente unei implicari militare, dar nu are suficienti pentru a schimba ceva semnificativ la fata locului. Cum trimiterea de trupe suplimentare nu e oportuna acuma, alternativa la “keep doing what you doin’” este o retragere totala a americanilor din Siria pentru a ii permite lui Assad sa reunifice tara si sa elimine jihadistii, urmata de sanctiuni si presiune diplomatica pe regimul de la Damasc pentru a il da jos pe dictator si a forta un regim mai inclusiv.

e greu de zis acum ce tractiune interna are propunerea asta. Mie mi se pare destul de necoapta si scumpa in costuri de imagine, dar un spin valid e posibil. Americanii au venit in Siria sa lupte cu ISIS, nu cu Assad. ISIS a fost infrant si americanii pot pleca acum acasa, urmand sa conteste dictatorul de la distanta. Pana la urma, soldatii americani nu isi mai pot permite sa ramana intr-un teatru de operatiuni fara un obiectiv clar, iar, dupa disparitia ISIS din zona, nu mai e foarte evident care ar fi acest obiectiv. Inlaturarea lui Assad ca obiectiv ar presupune niste actiuni militare pe care americanii nu au acum chef sa le faca pe sub nasul rusilor, riscand conflictul accidental cu ei. Blocarea ascensiunii regionale a Iranului, obiectivul strategic regional asumat, nu poate fi declinata convingator in tactica siriana. Altfel zis, nu e usor de explicat cum anume blocheaza prezenta americana in Raqqa expansiunea iraniana. O transformare este, asadar, inevitabila, dar ramane de vazut daca Pentagonul va prefera retragerea si, implicit, abandonul proiectului SDF, pentru a evita conflictul cu turcii si scope creep sau va decide sa continue si amplifice strategia putin convingatoare din prezent.

pe partea cealalta, cel mai interesant de departe e tangoul ruso-turc. Va amintiti poate din postul meu anterior cum turcii si rusii s-au inteles acum niste saptamani pe un deal reciproc avantajos: turcii capata permisiunea rusilor sa ii atace pe kurzi in Afrin in timp ce rusii obtin retragerea suportului turcesc pentru defensiva rebela in fata ofensivei assadiste in Idlib pentru baza militara de la Abu Duhur. Zis si facut, s-au pus pe treaba si unii si altii, Assad a recuperat baza aeriana de la rebeli de niste saptamani bune deja, in timp ce turcii si rebelii aliati si-au rupt dintii in defensiva kurda din Afrin si nu reusesc sa ia decat sate limitrofe granitei pe care le pierd aproape imediat si cu pierderi mari contraofensivelor kurde.

turcii par sa fi realizat ca au fost din nou trasi pe sfoara de rusi si incep sa gestioneze consecintele. Lor o sa le ia niste luni bune si niste zeci de mii de rebeli sa cucereasca Afrin, daca or sa fie in stare vreodata sa o faca. In timpul asta, Assad profita de retragerea rebelilor din defensiva Idlib pentru a participa la ofensiva in Afrin si ataca sustinut, cucerind sat dupa sat. Peste cateva saptamani, o luna, doua, o sa vedem ca Assad a luat tot Idlib-ul de la rebeli, in timp ce turcii continua sa cioparteasca colturi din Afrin fara sa il puna cu adevarat in pericol. In momentul ala, se poate prevede usor ca Assad le va cere turcilor sa inceteze operatiunile si in cantonul kurd si ii va lasa astfel si fara Idlib si fara Afrin.

pentru a bloca iminentul colaps al guvernoratului rebel, turcii se servesc acum de un acord mai vechi cu rusii si incearca sa stabileasca puncte de observatie militare in Idlib cu trupe turcesti. Ideea e transparenta, deploymentul de soldati turci intr-o sectiune a frontului dintre rebeli si Assad ar ingheta efectiv conflictul pe linia curenta, pentru ca sirienii nu vor ataca direct armata turca decat in ultima instanta si doar cu binecuvantarea ruso-iraniana. Impanzind Idlib cu astfel de puncte de control, turcii spera sa protejeze rebelii in interiorul celui mai mare teritoriu controlat de acestia in prezent.

rusii au insa propriile idei apropo de Idlib. Un convoi militar turcesc ce se indrepta zilele trecute spre linia de lupta pentru a prelua controlul unui sat/orasel strategic a fost oprit de aviatia rusa care a bombardat intensiv autostrada pe care rulau turcii cu cativa kilometrii inaintea acestora. Turcii au fost nevoiti sa se opreasca din drum pentru a nu intra in zona de foc si, mai apoi, au facut calea intoarsa. Mesajul rusilor a fost clar: ok, va faceti puncte de observatie, dar le faceti unde va dam noi voie sa le faceti, Rusia decide cat anume din Idlib va controla Turcia si cat ii revine lui Assad, nu turcii.

raspunsul turcilor nu s-a lasat prea mult asteptat. Rebelii au scos la iveala de pe miri unde niste lansatoare portabile de rachete si au dat jos un harb de avion rusesc de atac la sol, un SU-25 al carui pilot s-a sinucis ca sa nu fie capturat. Rusii cer acum Turciei sa ii ajute sa recupereze epava, ceea ce ne zice doua chestii. In primul rand, nu incape dubiu ca toata lumea stie ca rebelii care au daramat avionul sunt controlati de Turcia. Daca n-ar fi, ce rost ar avea sa le ceri turcilor ajutorul? In al doilea rand, incidentul asta si cel precedent nu au distrus relatia turco-rusa, lasand loc de negocieri ulterioare.

relatia ruso-turca a intrat astfel intr-o bizara etapa prietenos contondenta in care cele doua puteri regionale conlucreaza cand le convine si se lovesc una pe alta sangeros cand au ocazia sa o faca fara riscul de a arunca totul in aer. E foarte important de inteles ca si Turcia si Rusia sunt doua dictaturi nationalist militarist revansarde, nu sunt democratii vestice, asa ca nu reactioneaza la conflict si pierderi precum vesticii. In sensul asta, e de remarcat ca pierderile de soldatii proprii sunt si pentru Erdogan si pentru Putin oportunitati de propaganda si capital politic, nu riscuri legate de opinia publica interna si internationala. Mai simplu spus, mindsetul majoritatii turcilor este acum in asa fel predispus incat fiecare soldat turc mort in Afrin este inca un motiv pentru a intensifica operatiunile si a ii pedepsi exemplar pe kurzi, nu un cost de imagine si o ocazie de a regandi intelepciunea implicarii militare turcesti in Siria.

inchei segmentul acesta al expozeului meu cu o ultima observatie. Toata propaganda oficiala a rusilor ii sprijina pe kurzi in conflictul cu turcii. Toata si tot timpul. Conturile rusesti nu condamna operatiunea turceasca, ar fi ridicol din moment ce rusii si-au dat acordul pentru ea, dar o prezinta intr-o lumina extrem de defavorabila, punand accentul pe pierderile si incompetenta turca sau, invers, pe curajul, eficacitatea si solidaritatea kurzilor. Turcii au convins, asadar, hard power-ul rusesc sa stea pe margine in timp ce se rafuiesc cu kurzii, dar au uitat sa discute si de soft power, pe care rusii il folosesc cu generozitate acum impotriva lor. Tweet-ul de mai jos e un exemplu excelent de ridiculizare a Turciei si a Germaniei (producatorul Leopardurilor) dublata de o lauda a kurzilor si a industriei rusesti de armament. E doar un exemplu, am sute la indemana, desi nu toate sunt asa complexe si multifatetate ca asta:

in final, sa mai zic doar ca Assad continua sa bombardeze cu arme chimice propria populatie. S-au inregistrat macar trei atacuri cu clorina documentate in februarie (care abia a inceput) si nimeni nu pare in stare sa faca nimic ca sa il opreasca. Si, inainte sa va grabiti sa imi tineti iar teoriile voastre despre cum Assad sigur nu foloseste arme chimice fiindca n-are de ce, va reamintesc ce v-am mai zis de multe ori. Assad foloseste atacurile chimice ca arma politica, nu militara. Nu are ratiuni militare pertinente pentru a da cu clorina, dar asta nu inseamna ca nu are ratiuni pertinente. Assad trimite cu fiecare noua atrocitate un mesaj public si politic tintit sa distruga moralul luptatorilor rebeli si a rezistentei societatii civile: Siria e mosia mea pe care sirienii traiesc si mor dupa bunul meu plac si, dupa cum bine vedeti, pot sa le fac absolut orice si nimeni nu e in stare sa ridice un deget impotriva mea. Cine crede ca un astfel de mesaj venit din partea unui dictator sangeros care se agata inca de putere dupa sase ani de razboi civil nu e suficient de valoros pentru a investi in el niste copii ai altora sufocati cu gaze de lupta, nu il intelege pe Assad sau ce se intampla prin Orientul Mijlociu in general.