judecand pe baza a ce stim pana acum, imi e greu sa vad cele doua incidente recente dintre Assad si americani in Deirezzor si dintre Assad si Israel de azi dimineata ca fiind niste game changers. Imi par mai degraba niste actiuni evaluatorii, intentia lor pare a fi masurarea fermitatii raspunsului, nu declansarea unui lant de evenimente.
ce s-a intamplat, pe scurt. Ieri, in Deirzzor, un grup eterogen de luptatori din armata siriana loialista, militiile arabe aliate si o companie de mercenari rusi a deschis focul cu tunul si tancul asupra unui cartier general SDF in care operau si americani embedded. Americanii au raspuns prompt si devastator cu trei ore de baraj de artilerie si atacuri aeriene la sol. Loialistii au pierdut tancurile si restul cu care atacau pozitia SDF si apar tot mai multe estimari credibile care zic ca si niste sute de luptatori, inclusiv un general de brigada. SDF a avansat si a preluat controlul satului din care a pornit ofensiva loialista care tintea un camp petrolier controlat de SDF. Americanii i-au sunat pe rusii si au avut un dialog cam ca asta:
americanii: wazzup?
rusii: nothing. we cool?
americanii: yeah, we cool
lucrurile s-au oprit astfel aici. cateva ore mai tarziu, o drona iraniana a decolat dintr-o baza aeriana controlata de sirieni (t4, pentru pasionatii de detalii) si a intrat in spatiul aerian controlat de Israel deasupra Inaltimilor Golan. Israelienii au linie directe de deconflict cu rusii, asa ca e usor de presupus ca i-au sunat urgent sa afle care-i treaba. Discutia a decurs cam la felul urmator:
israelienii: dude, he is doing it again, we are going in to break his head a bit, teach him a lesson, ya know?
rusii: whatever, dude, whatever…
zis si facut, israelienii au ridicat niste pasari de la sol urgent si au calcat hotarat in capcana lui Assad. Bateriile de rachete antiaeriene loialiste asteptau pregatite si au deschis focul simultan impotriva F-16-urilor israeliene ce protejau elicopterele de atac care fugareau drona nebuna. Un F-16 a fost lovit sau in pericol iminent de a fi lovit si a fost abandonat de piloti care s-au ejectat deasupra Israelului, pe undeva prin nord pe langa Nazareth.
evident, israelienii au zis la faza asta ceva gen “bineee…” si au ridicat si mai multe f-16 cu care au distrus macar vreo patru baterii antiaeriene siriene si, daca tot erau acolo, si cateva instalatii militare iraniene ca sa arate ca stiu cine a facut drona nebuna si i-a invatat pe assadisti s-o foloseasca. Dupa care au sunat iar la rusi:
israelienii: bah, noi gata! hai ca n-are rost…
rusii: of, bine, hai, stai asa sa ii sun pe astia…
….
rusii: hai ca am vorbit, gata si ei, ce dracu, ce oameni sunteti…
israelienii: bine, hai mersi si tinem legatura, stai si tu cu ochii pe astia ai tai ca vad ca-i cam mananca…
rusii: bine, bine, se rezolva, ttyl, suna cineva la usa…
si cu asta basta, s-a incheiat si al doilea episod.
acuma, eu nu pot pentru moment sa cred decat ca astea doua initiative ale lui Assad sunt nimic altceva decat inca doua idei crete din care a avut pana acum o mie si prin care incearca sa intinda un pic coarda sa vada pana unde poate merge fara sa iasa de sub plapuma ruso-iraniana. Si americanii si israelienii i-au demonstrat prompt si concludent ca nu poate sa mearga foarte departe, mai precis, nicaieri. Ne putem imagina cu usurinta ca “strategii” loialisti, vazand cum americanii se tin deoparte si ii lasa pe kurzi sa moara pe capete in Afrin, s-au “gandit” ca poate e rost de ceva castig din asta si oricum merita incercat. Americanii, exasperati probabil de imposibilitatea politica a interventiei in Afrin, au raspuns foarte trigger happy oportunitatii de a ii apara pe kurzi si aliatii lor arabi acolo unde pot si au trimis suficient fire power peste loialisti cat sa termine zece ca ei. Strategia americana e simpla ca buna ziua. Daca nu vrei sa te atace Assad in fiecare zi pe peste tot, prima data cand te ataca ii spargi nasul. Basic stuff.
pe partea ailalta, e diferit, dar cam tot la fel. Israel blocheaza accesul loialistilor in sudvestul Siriei si protejeaza in felul asta pe acolo tot felul de rebeli. Assad considera ca ceasul acestor rebeli a cam sunat si se gandeste sa vada cam cum, mai exact, ar trebui inceputa aceasta noua placinta razboinica. Intrebarea “vom fi noi, assadistii, vreodata in situatia sa avem control aerian deasupra rebelilor de care vrem sa scapam?” tocmai si-a primit oficial raspunsul: “nope”. Ma astept ca pe viitor, dat fiind ca rebelii sunt tot acolo, Assad sa incerce sa afle raspunsul unor intrebari mai umile si mai in linie cu capacitatile sale militare. Dar, de incercat va mai incerca.
una peste alta, vedem cum Israel si US reactioneaza destul de previzibil, crescand viguros costurile oricarei idei crete. Iranienii nu se implica direct, direct, dar il ajuta pe Assad si ei cum pot pe principiul “ ce avem altceva de pierdut decat niste sute de soldati sirieni?” Rusii vad tot, stiu tot, permit tot, ei sunt rabinul intelept la care se duc membrii ciorovaielnici ai unei familii certarete sa rezolve conflictele cand se satura de spart farfurii si urlat unii la altii inutil.
un singur lucru se schimba incet, dar consistent si la nivel fundamental. Influenta si capacitatile iraniene in Orientul Mijlociu cresc si se consolideaza, impingand status quo-ul actual catre un dezechilibru ce pare inevitabil (dar nu e).
