Trump a amanat iarasi o decizie privind tratatul cu Iran. Pentru ultima oara si pentru doar sase luni, zice el, dar nu putem sa il luam prea in serios dupa ce evaluam optiunile. Una peste alta, Trump nu poate sa accepte ca tratatul functioneaza din motive de politica interna si nici nu poate sa il denunte din motive de politica externa. Anularea acordului curent fara a pune ceva in loc ar fi dezastruoasa, Iran n-ar avea niciun motiv sa nu reia programul nuclear si sa il finalizeze, devenind o putere nucleara inatacabila, gen Coreea de Nord. Echipa sa nu are expertiza si capitalul politic necesare pentru a negocia un acord mai bun. Singura alternativa, asadar, la tratatul existent azi e razboiul, adica o interventie americana preventiva impotriva Iranului. Nu imi e clar daca Trump vrea sa declanseze razboiul sau doar se foloseste de aripa belicoasa a establishmentului american pentru a isi intari pozitia, dar cert e ca n-are nici suportul popular intern, nici credibilitatea internationala necesara pentru a pleca la lupta cu republica islamica. Si, cu fiecare zi ce trece, si una si alta ii scad, nu cresc, iar Iranul nu are niciun interes sa intre in conflict militar deschis cu americanii, asa ca situatia tinde natural spre stabilizare (pe directia asta de discutie).
Trump a decis vineri sa impinga problema in jos la vale, fara s-o transeze in niciun fel. Mentine tratatul in vigoare pentru inca sase luni, dar ameninta ca nu il va mai extinde daca nu i se adauga niste chestii pana data viitoare cand ii vine randul sa fie din nou evaluat. M-am uitat pe modificarile cerute de Casa Alba si pot sa va zic ca unele sunt foarte vagi si altele sunt foarte specifice, dar, luate per ansamblu, sunt un set maximal ce nu poate fi satisfacut. Nici nu se mai pune problema daca ele pot fi negociate in cele sase luni oferite de Trump pentru ca cerintele sunt suficient de nerealiste pentru a nu permite niciun fel de dialog in acest cadru.
planul e straveziu. Constient ca nu are capacitatea de a transforma acordul, Trump incearca sa puna presiune pe europeni ca sa-l renegocieze ei pentru el. Daca tot va place atat de mult tratatul cu Iranul, aparati-l de mine incluzand bullet pointurile astea, zice printre cuvinte presedintele american. E o capcana evidenta si cam puerila. Daca europenii il ignora si nu fac nimic, cum e cel mai probabil ca or sa procedeze, administratia americana ii va acuza ca sunt prieteni cu fundamentalistii, dupa cum au facut-o deja pe marginea raspunsurilor la protestele iranienilor. Trump va folosi astfel dosarul iranian pentru a lovi in Uniunea Europeana si pentru adanci bresa de incredere dintre europeni si americani. Daca europenii se vor implica intr-o renegociere, obiectivele maximale si vagi setate de Trump garanteaza ca succesul lor total este imposibil. Prin urmare, Trump isi asuma rolul de a judeca peste sase luni daca europenii au facut suficient pentru el. Daca interesul de moment ii dicteaza sa abandoneze tratatul, o va face acuzand europenii si Iranul ca nu si-au dorit mai mult victoria. Daca nu o sa fie in pozitia de forta necesara pentru a rupe tratatul, va anunta niste modeste concesii ca fiind o restructurare favorabila a acestuia, un IranDeal 2.0 marca Trump, cu totul altceva decat ce a facut Obama. Baza electorala trumpista, perfect ignoranta in probleme de politica externa, va inghiti manipularea nemestecata si se va grabi sa adauge la cultul personalitatii lui Trump noi lauri si osanale. Evident, e posibil ca peste sase luni sa faca fix ce a facut acum, adica sa mai dea o data cu piciorul in galeata, impingand-o si mai in jos pe vale.
partea foarte proasta e ca tam tam-ul asta cu tratatul e doar una dintre laturile conflictului dintre americani si iranieni si, asa moderat distructiv cum evolueaza ea, e latura pozitiva a afacerii. Mult mai periculos si mai necugetat e setul de actiuni diplomatice agreat cu printii arabi. Sforariile puse la cale de Kushner, un imbecil fara indoiala, impreuna cu sauditii si emiratele sunt perfect contraproductive si esueaza toate simultan, sub ochii nostri. Sa luam cateva astfel de scheme impreuna cu urmarile lor, ca sa intelegeti ce zic:
- povestea cu Hariri si Libanul care a aruncat intr-o criza politica aproape fatala complicatul stat levantin. Doar implicarea europenilor, in special prin diplomatia franceza, a impiedicat degenerarea tentativei de lovitura de stat pusa la cale de sauditi intr-un nou razboi civil, practic o extensie a celui din Siria pe aceleasi linii de lupta.
- povestea cu Qatarul care, in loc sa blocheze influenta iraniana in micul emirat, l-a impins mai departe de coalitia araba, transformandu-l intr-un interesant jucator pe echilibrul turco-iranian. Sauditii si emiratele nu au reusit sa forteze Qatarul sa accepte niciuna dintre cerintele declamate si nici nu sunt semne cum ca lucrurile se vor schimba in directia asta. Dimpotriva, personajul fluturat de emirate ca fiind adevaratul conducator al Qatar-ului, o paiata cu sange nobil numa’ coapta pentru un coup, a anuntat zilele astea lumea intreaga ca e prizonier al emiratelor si, invitat ca sa fie protejat de neamurile sale din Qatar, nu mai este acum lasat sa plece acasa. Ca sa fie treaba treaba, avioanele de vanatoare ale emiratelor si ale Qatarului par sa se implice acum in tot felul de hartuieli ale aviatiei civile a celeilalte parti. Cum Qatar Airways si Emirates sunt companii de talie globala cu pretentii pe masura, nu e greu de inteles ce potential distructiv au aceste hartuieli.
- povestea cu Iordania, unde regele tocmai a arestat niste neamuri, acuzandu-le ca lucreaza cu sauditii pentru a il inlocui. Iordania este unul dintre cele mai stabile si prooccidentale state arabe, dar stabilitatea sa nu trebuie supraestimata. Conflictele sociale si sectariene mocnesc sub suprafata si un coup regal e tot ce lipseste pentru a destrama fugara coeziune nationala ce tine lucrurile sub control pentru moment.
- povestea cu Yemen, unde miscarea presupus geniala cu tradarea rebelilor Houthi de Saleh a fost anticipata de rebeli. Acestia s-au pregatit corespunzator si, in momentul in care Saleh a tradat, l-au eliminat urgent si au preluat controlul ramasitelor factiunii sale, iesind astfel mai intariti dintr-o schema ce isi propunea sa ii injunghie fatal. Si, in general, povestea cu Yemen e marturie a competentei diplomatice, politice, militare si strategice a printilor arabi, nu mai intram acuma in detalii.
- povestea cu Egipt, unde printii il sustin pana in panzele albe pe Sisi, inclusiv prin blocarea candidaturii lui Shafiq, cel mai puternic contracandidat electoral pentru generalul egiptean. Dictatura lui Sisi se mentine la granita razboiului civil prin sacrificii zilnice, “justitia” dictatorului executand din ce in ce mai frecvent “teroristi” si “islamisti” ca sa fie clar ce soarta au inamicii generalului. Suportul printilor pentru dictator nu este neconditionat, dimpotriva, acestia cer la schimb tot felul de chestii care mai de care mai provocatoare pentru arabul egiptean simplu dupa vorba dupa port, gen cedarea insulitelor, pozitia pe Ierusalim sau interventia in Yemen. Sauditii ii ofera asadar lui Sisi hardpower, dar ii elimina orice softpower, fortandu-l sa aleaga din nou si din nou optiuni nepopulare printre egipteni. Reteta asta duce doar intr-un loc: insurgenta islamista inevitabila ce va distruge Egiptul pentru niste decenii de acum inainte.
- si mai sunt mai multe, dar niciuna nu e, poate, asa stupida ca isprava cu Ierusalimul prin care, Kushner, geniul diplomatic insarcinat sa rezolve Orientul Mijlociu de socru-su, a inchis procesul de pace si a eliminat diplomatia americana din postura de broker si garant al oricarei negocieri ulterioare.
Si toate astea se intampla in timp ce Abadi, actualul prim ministru irakian, a format o coalitie electorala cu factiunile shia proiraniene din Irak si va castiga probabil puterea impreuna cu acestea, kurzii balanseaza complicat, dar din ce in ce mai aproape de axa Iran — Iraq in Iraq si Rusia — Assad in Siria, rebelii anti Assad sirieni sunt in defensiva si, daca lucrurile continua ca pana acum, vor fi eliminati complet si asa mai departe.
iata deci, de ce decizia lui Trump de vineri nu e cea mai proasta optiune posibila, dar este foarte proasta si vine intr-un context exploziv in care orice pas gresit duce la razboi. Si dati-mi voie sa va asigur ca un lucru e foarte sigur in toata povestea asta. Un razboi deschis intre Iran si arabi va dura decenii, nu ani. Si cu siguranta Iranul va fi bombardat undeva inapoi pe la 1200 era noastra cand totul se va fi terminat, dar oraselele regat de pe coasta Golfului vor fi atuncea sticla si nisip pentru ca sunt prea expuse pentru a putea fi aparate.
este, asadar, momentul pentru o interventie mai decisiva a europenilor in Middle East, fiindca riscurile si consecintele sunt mai mari pentru europeni decat pentru orice alta mare putere si pentru ca puterile europene au si maturitatea si tractiunea locala necesara pentru a opri razboiul.
