home in dialogue: Anca Doczi

‘Home in dialogue’ is a series of interviews with Romanians who are returning to Romania or those who live in between Romania and somewhere else. Our first contributor is Anca Doczi, an Applied Drama practitioner & researcher. We talked about her return as well as her PhD on the Romanian memory of pain after communism and its relation with migration.
*Original text in Romanian and English translation by Anca Doczi.

RB: When did you leave the country and how did this happen?

AD: I left Romania on the 19th of January 2011 and arrived in London on the only foggy day I have ever experienced in the grizzled Albion during my eight years of living there. My partner and I had been planning our eaving for almost a year. We were part of an experimental performance art group with two other actors. They were still very young students when we started working together. We used to meet up weekly and try out different methodologies and theatrical approaches that were missing from the Romanian theatre stage. Or at least to our knowledge they were missing. However, we felt deeply we needed a source of information and learning and therefore we decided to go to London to study formally.

‘When I got to the UK I stopped being Anca. I started being a Romanian. And things were not meant to be easy.’

I have to admit, despite Cristian and I having some life experience, neither of us was ready for a foreign country or for the real world. The four of us in our group came from a very well protected background: the artistic and academic environment. Apart from Cristian, who was older, none of us had had to face the world and its challenges, none of us had had to face the serious matters of social life. This resulted in a lack of awareness that all of us had to be confronted with: understanding how Romanian politics will impact our everyday life. Once we got to England we realised the real meaning of “Romanians don’t have the right to work in the UK” and that it would apply to all of us no matter our background — this was not a joke. Deep inside I suffered from a very distorted and confused perception of what my ethnic and social identity would be. My unprepared mind at the time thought ethnic identity was more of a philosophical concept open for discussion. I was fantasising that I, Anca, the Master’s educated actress, was not part of the “Romanians don’t have the right to work in the UK” community.

Writing all this I am quite stunned I used to be so naive, ignorant, arrogant and irresponsible to be thinking in this fashion. When I got to the UK I stopped being Anca. I started being a Romanian. And things were not meant to be easy. Some of the Romanians before me made sure to convince the locals that Romanians were some uneducated brutes, pickpockets and so on. Even more serious, I did not realise at first how badly we had been sabotaged by our politicians: the fact that Romanians were seen as uneducated brutes was the reality of the street; the fact that we didn’t have the right to work was the result of the corrupted, poorly managed Romanian politics at international level. I have never personally suffered in the everyday on the basis that locals thought badly about Romanians but I have suffered because of the politics.

I have learned that if you behave decently and you play by their social rules people will regard you as the individual that you are and they will open their arms to welcome you in the community. However, if you refuse to speak the language of your host country, if you are knowingly disregarding the social conventions or the local laws, if your purpose is to financially, socially or culturally rob your hosting community, people will distance themselves from you and regard you as a representative of your ethnic group.

On top of this, as our nation was poorly represented in politics we became a problem for their society. The way we were represented and the way we represented ourselves were working hand in hand. Unfortunately sometimes the toxicity of our politics was mirrored by our own actions within society. There is a significant number of Romanians who have chosen not to learn the language, to continue working on the black market after the restrictions were lifted with the purpose of doubling their income, who are condemning the culture of their hosting country and who are fantasising about changing it according to their Romanian style. Which is in fact a paradox as they themselves despise the Romanian model. All the things above make living in the UK a bit more difficult for the entire Romanian community and probably this is where the dilemmas and the dramas Romanians are experiencing in staying there, adapting or coming back come from.

[Romanian]:
RB: Când ai plecat din țară și cum s-a întâmplat asta?

AD: Am plecat pe 19 ianuarie 2011 și am aterizat la Londra în singura zi cu ceață pe care am întâmpinat-o în cenușiul Albion timp de aproape opt ani. Plecarea noastră, a mea și a partenerului meu, era planificată de aproape un an. Formasem împreună cu încă doi actori un grup de performance experimental. Cei doi actori erau încă studenți, foarte tineri, în momentul în care am format grupul. Ne întâlneam săptămânal și testam și exersam tehnici și abordări performative care nu existau la noi…sau nu știam să existe. Dar simțeam acut lipsa materialelor de informare directă. Motiv pentru care am luat hotărârea să plecăm la Londra să studiem.

‘Când am ajuns în UK nu mai eram Anca. Eram o Româncă. Și lucrurile nu aveau să fie deloc ușoare.’

Trebuie să recunosc, deși eu și Cristian eram oarecum maturi, nu eram nici unul pregătiți pentru o țară străină sau pentru lumea reală. Toți patru proveneam dintr-un mediu protejat, și anume mediul academic și artistic. În afară de Cristian, nici unul nu dădusem cu capul de problemele serioase, adânci ale vieții sociale și nu conștientizasem impactul grav al vieții politice Românești asupra vieții de zi cu zi a Românilor, oriunde ar fii ei. Ajunși în Anglia am realizat că “Românii nu au drept de muncă în UK” se aplică tuturor românilor și nu este o glumă. Cumva în adâncul sufletului aveam o percepție total distorsionată și confuză despre identitatea mea etnică și socială. În mintea mea necoaptă de atunci identitatea etnică era mai degrabă un concept filosofic, deschis pentru discuții. Îmi imaginam, că eu Anca, actrița educată la nivel de Master, nu mă încadrez în comunitatea “Românilor care nu au drept de muncă în UK.”

Scriind asta sunt uimită cât de naivă, neștiutoare, arogantă și lipsită de responsabilitate eram să cred asta. Când am ajuns în UK nu mai eram Anca. Eram o Româncă. Și lucrurile nu aveau să fie deloc ușoare. Pentru că unii Români dinaintea mea se asiguraseră să îi convingă pe locuitorii insulei Britanice că Românii sunt niște indivizi necizelați, needucați, brutali și puși pe furtișaguri. Însă și mai grav, nu realizasem cum ne sabotase țara, într-un mod fatal, clasa politică Românească. Faptul că Românii erau considerați necizelați era o realitate a străzii și a presei de metrou. Faptul că Românii nu aveau drept de muncă în UK se datora politicii slabe și corupte pe care România o ducea la nivel internațional. În realitatea de zi cu zi nu am suferit în mod real datorită faptului că unii Britanici aveau o părere proastă despre Români dar am suferit datorită politicii Românești.

Am înțeles ușor că dacă te comporți decent și respecți regulile sociale, lumea se va uita la cine ești ca individ și te va primi cu brațele deschise în comunitatea lor. În schimb, dacă refuzi să vorbești limba țării gazdă, dacă refuzi să respecți convențiile sociale sau legiile, dacă mergi să prăduiești financiar, social sau cultural comunitatea gazdă, oamenii se vor distanța de tine și te vor privi ca pe un reprezentant al nației tale.

Iar nația noastră a fost reprezentată incredibil de dăunător la nivel politic și astfel comunitatea Românească a devenit o problemă pentru societatea lor. Felul în care eram reprezentați a lucrat mână în mână cu felul în care ne-am reprezentat noi. Din păcate, toxicitatea politică era oglindită uneori și de propriile noastre acțiuni: există un grup considerabil de Români care au ales să nu învețe limba, să lucreze la negru pentru un câștig dublu sau pentru că nu îndeplineau condițiile de eligibilitate la început și nici nu au mai fost dispuși să facă eforturi să le îndeplinească, care condamnă cultura și societatea țării gazdă și încearcă în imaginație să o modeleze după formatul Românesc…un model pe care, paradoxal, îl disprețuiesc. Aspectele acestea fac mai dificilă existența comunității Românești în UK, de unde poate și multele dileme referitoare la ședere, adaptare sau întoarcere.

RB: Tell us a little bit about your PhD project and how it started.

AD: You will notice I am so passionate about my PhD project that I can hardly say “little” about it. When I left the country in 2011 Applied Drama, my field of interest at the time, had no breadth around here. It was absolutely a marginal theatre methodology. Unborn really. Now there are people practicing it but some don’t know they are doing it, some don’t acknowledge they are doing it and some probably are not interested to frame it. Moreover, Applied Drama is not a formal academic subject here and therefore or ‘because’ of that there is no dialogue, no suitable context, no framing to research this theatre practice here in Romania. At least not yet. When I left in 2011 my purpose was to study in a country where almost all theatre faculties had an Applied Drama department or the field of study in their curriculum. And then to return to Romania and develop the practice and research in this domain. Now that I’ve returned we will see how I will manage this.

‘Our nation has been influenced by an inherited narrative driving us to escape Romania, making us feel our country is uninhabitable.’

Beyond these technicalities, the Phd study was an exceptional experience for me as I had the opportunity to expand my academic understanding by immersing myself in the everyday life of the Romanian community in London. I focused my research on the subject of Romanian memory during communism with an emphasis on the traumatic and painful nature of the individual experience. I suggested that our communist background has psychologically and socially impacted our cultural behaviour. I proposed therefore that one of the features I noticed to have changed in our cultural behaviour was a powerful need for Romanians to leave their country.

I issued the idea that beyond the economic factors pushing millions of Romanians to leave their country, our nation has been influenced by an inherited narrative driving us to escape Romania, making us feel our country is uninhabitable. I tried to operate on the concept/feeling of Romanian exile and I advanced for consideration two other terms: chosen exile and imagined exile. I have been toying with these terms to show from a cultural standpoint the transformation of the Romanian attitude towards migration.

For this purpose I interviewed Romanian exiles who left the country before the ’89 revolution and I managed to achieve this with extraordinary support from the Ratiu family. Nicolae Ratiu, one of Ion Ratiu’s sons, who lives in London and manages the Romanian Cultural Center and the Ratiu Family Foundation in London, has granted me access to his family archive — a true gold mine of the history of Romanian exile during communism. Also, Nicolae Ratiu guided me through his childhood, youth memories and the atmosphere of the Romanian exile as well as the remarkable efforts of the UK resident Romanian community at that time in saving other thousands of Romanians exiled around the world. This first part of my study resulted in the immersive performance called Memmodrome:Incubator featuring London based artist Mariana Gordan.

I continued my research with matters of the chosen exile and interviewed Romanians who left the country after the ’89 Revolution. I tried to understand together with the participants the entire set of motivations driving them to migrate, to explore how the memory of communism shaped them as individuals belonging to the Romanian culture, how they changed at the intersection with another culture and most importantly to find out where home was for them. With this material I created a new performance called Memodrome: Home staged at Horniman Museum in London with Loredana Ivanov, János Nagy, Ana Țurcanu and Vinicius Leș and Mariana Gordan from the first stage of the project.

I completed my research with a performance dedicated to the concept of imagined exile, a performance that I called Memodrome:Roots. This last show from the series was produced in Romania and supported by the independent theatre company Create.Act.Enjoy represented by theatre artist Diana Buluga and film maker Cristian Pascariu. Together we investigated how different generations of Romanians have experienced communism, what the meaning of its memory is and that of the inherited narrative of needing to leave the country and most importantly if Romania felt like home to them. The performance featured Ioana Hanchevici, Călina Langa, Rodica Lupan, Radu Ghiță, Mircea Gui și Cornel Hoza.

I am going to leave you to explore by yourselves the immersivetheatre.com website for more information on the project. I will end this by telling you that the magic of this project was born out of an amazing collective endeavour I shared with the performers who generously and bravely offered their real life stories. Also the project was greatly impacted by the extraordinary support of my Romanian family, friends and community in London, by the Romanian Cultural Centre in London and the Romanian Cultural Institute in London. Together we had a wonderful experience of this experiment looking into the Romanian migrant experience.

[Romanian]:
RB: Spune-ne puțin despre proiectul tău de doctorat și de la ce a început?

AD: O să observi că am fost și sunt atât te pasionată de proiectul meu doctoral încât mi-e greu să ‘spun puțin’ despre asta. Când am plecat din țară în 2011, Drama Aplicată (Applied Drama) era un fenomen teatral fără amploare la noi. Absolut marginal. Aproape ne-născut. Acum, se practică în România tehnici ale Dramei Aplicate dar unii nu știu că asta fac, unii nu acceptă că asta fac și mai ales nu se studiază la nivel academic pentru că nu există un dialog, un context adecvat, un format pentru cercetare a acestei practici teatrale. În 2011 îmi doream să merg să studiez bine fenomenul într-o țară unde aproape toate facultățile de teatru au un departament de Drama Aplicată ca apoi să mă întorc și să dezvolt cercetare și practică în domeniul acesta. Ei bine, m-am întors. De acum încolo să vedem cum voi reuși să realizez ceea ce mi-am propus.

‘Națiunea noastră a trăit și trăiește sub efectul unei narațiuni care se poate traduce printr-o chemare ancestrală la fugă care induce sentimentul că România nu este o țară locuibilă.’

Dar dincolo de acest aspect tehnic, studiul doctoral în sine a fost o experiență de excepție pentru că am avut ocazia să îmi extind aria de cunoaștere academică prin imersiunea în viața de zi cu zi a comunității Românești din Londra. Mi-am axat cercetarea pe tema memoriei Românești din timpul comunismului cu accent pe natura traumatică și pe acele aspecte ale durerii individuale. Am avansat premisa că impactul psihologic și social al comunismului a afectat comportamentul cultural al Românilor. Una din marile trăsături ale acestei modificări din comportamentul nostru cultural a fost, după sugestia mea, nevoia dramatică a Româniilor de a pleca din țară.

Am emis ipoteza că dincolo de factorul economic care a împins milioane de Români să părăsească țara, națiunea noastră a trăit și trăiește sub efectul unei narațiuni care se poate traduce printr-o chemare ancestrală la fugă care induce sentimentul că România nu este o țară locuibilă. Astfel am încercat să disec conceptul/sentimentul de exil Românesc și am avansat, pe lângă termenul de exil (care are o definiție foarte clară) doi alți termeni: exilul ales și exilul imaginat. Am alăturat idea de concept și sentiment în ceea ce privește exilul pentru a arăta, cum din punct de vedere cultural, s-a transformat atitudinea Românească asupra plecării din țară. Astfel am luat interviuri unor Români plecați înainte de ′89, adică adevăraților exilați și am reușit acest lucru datorită suportului extraordinar al familiei Rațiu. Nicolae Rațiu, unul dintre fii lui Ion Rațiu, cel care trăiește la Londra și care conduce Centrul Cultural Român din Londra și Fundația Familiei Rațiu (departamentul din Londra) mi-a acordat acces la marea arhivă a familiei Rațiu, o adevărată mină de aur a istoriei exilului Românesc din timpul comunismului. De asemenea, Nicolae Rațiu m-a ghidat prin memoriile sale de copil și tânăr prin atmosfera exilului românesc și a acțiunilor extraordinare prin care comunitatea Românească de atunci, rezidentă în UK, a salvat mii de Români exilați din întreaga lume. Rezultatul acestei prime părți a studiului a dus la creația spectacolului imersiv Memodrome:Incubator cu Mariana Gordan .

Am continuat apoi cu analiza exilului ales și am luat interviuri unor români care au plecat după revoluție și am încercat să înțelegem împreună toate motivele care i-au făcut să plece, cum memoria din timpul comunismului i-a format ca indivizi aparținând culturii Românești, dacă și cum s-au transformat ei la intersecția cu o altă cultură și mai ales unde era acasă pentru ei. Din acest material a rezultat spectacolul Memodrome:Home jucat la Horniman Museum din Londra cu Loredana Ivanov, János Nagy, Ana Țurcanu și Vinicius Leș, la care s-a alăturat și Mariana Gordan în a doua parte a proiectului.

Proiectul de cercetare s-a încheiat cu un spectacol dedicat exilului imaginat, spectacol numit Memodrome:Roots și creat de data aceasta în România cu suportul și participarea companiei independente Create.Act.Enjoy din Cluj, reprezentată de Diana Buluga și Cristian Pascariu. Am încercat să aflăm împreună despre Românii din diferite generații care au parcurs comunismul Românesc dacă se simt acasă în România și ce reprezintă pentru ei memoria comunismului și această narațiune a nevoii de a părăsi țara. Au performat Ioana Hanchevici, Călina Langa, Rodica Lupan, Radu Ghiță, Mircea Gui și Cornel Hoza.

Am să vă las mai departe să vizitați site-ul immersivetheatre.com pentru a afla mai multe despre proiect și despre fiecare spectacol în parte. Am să închei însă prin a mărturisi că magia acestui proiect s-a născut din colaborarea fantastică pe care am avut-o cu performerii, cei care ne-au oferit cu generozitate și curaj poveștiile lor de viață. Si un extraordinar impact l-a avut suportul primit din partea familiei, a prietenilor și a comunității Românești din Londra, a Centrului Cultural Român din Londra și a Institutului Cultural Român din Londra. Am trăit minunat împreună acest experiment al migrantului Român.

RB: Now that you’ve been back for a while what would be a useful survival kit for to navigate the UK-Romania transition?

AD: I have to admit that while I’ve been back for almost six months I’ve kept myself from the real world and lived in the protective hands of my family. I still feel like a tourist after all this time and I have an urge to run back. (We have a saying I used in the Romanian version of this text to express the speed and the attitude of ‘hastily running away’ which you can translate comically to something like ‘to run eating the earth’ or ‘to run biting the ground’. Something like the English version of ‘whip and spur’). I am anxious about the way I noticed my brain has assimilated the two cultures and created a hybrid. Moreover, so many things have changed in Romania in the meantime including people’s behaviour. There is a transformation in the way people of my generation are communicating, in their activities and their interests.

I know it’s a matter of age as well. However, I got used in the UK with different age groups living more homogenously. I had friends 20 or 30 years older than me and never felt the age gap. Generally people in the UK have no strict prescriptions on how to behave or what activities they should do according to their age. As opposed to Romania, culture doesn’t only survive within one particular age group, modernity doesn’t only belong to a particular age group and current fashion is not only accepted by a specific age group. People of different ages in the UK are more in tune with each other while in Romania you can notice how they differentiate culturally, socially and politically based on their age group. And there is hardly a desire for a mix up. Therefore as a survival strategy, which I can’t really say I am building one as I am still hiding, I would try to learn the culture of my generation. I would try to speak their language and to listen to those people belonging to my generation. I would try to get involved as much as possible in their activities.

‘Stay in touch with your motivation to be back in Romania constantly: this will be your source of inspiration and your driver to act.’

One thing is certain: if you would like to survive in Romania after returning from a different country you need to restrain yourself from comparing the two. You have to avoid expecting or claiming society to work here the way it did in the country you came back from. I am my own saboteur. I make comparisons all the time and this is probably because I am hungry for familiarity. England is a country where social and public life is rigorously predicted if you care to notice and take in consideration. Social rules and conventions are accurately defined, which means everything works efficiently and clear. You can’t use your emotions at work and this prevents people from having serious conflicts. There are no inaccuracies in the way a professional community is made to function which means you know exactly what to expect from public life.

Let me give you an example: when the country imposes a new regulation involving public health every health professional is going to advise patients in accordance to that. i.e.flu vaccination — GP doctors were informed they should vaccinate patient groups considered more at risk of getting the virus such as people with chronic conditions, children, pregnant women and the elderly. Therefore no GP or medical professional or pharmacist would follow their own agenda and advise against vaccinations for patients at risk. However this happens all the time in Romania: health care professionals and pharmacists will advise you based on their personal beliefs if you should get vaccinated or not. It happens often that Romanians are getting confused about their health and they end up trusting self-made nutritionists and unauthorised health blogs over health care specialists as a result.

Another idea that crosses my mind in relation to being here and preventing me to fully integrate is my own assumption that Romanian customer assistants behave unfriendly towards customers. I was expecting supermarket employees to be moody, crusty, careless and unpleasant as they used to be in the past. However, the experience showed me I was wrong. Why am I mentioning this in a ‘survival guide’? Because there is a risk of walking with our heads down for fear of what we will discover and therefore to prevent ourselves from seeing the positive changes. Now, let me actually share the survival guide:

1. Stay in touch with your motivation to be back in Romania constantly: this will be your source of inspiration and your driver to act when the outside world will feel absurd to you. It will happen at one point for sure!
2. Relearn the language and behaviour of your generation; get back in touch with the friends you left behind and missed so much when you were away.
3. Do not use your family to isolate yourself from the world, get out more, try to meet new people, offer yourself social experiences that are as varied as possible.
4. Do not make comparisons, try to see things as they are, to understand how they developed to be what they are now, don’t have unreasonable expectations from people around you.
5. Only try to change those things around you that you are capable to invest your time and effort in. Accept that this little society you returned to was functioning well enough without you. If you care to disturb this society with your new ideas make sure you are ready to responsibly support its changing. However, if you think you don’t have enough patience and tolerance leave them be. You are the foreigner!
6. Learn the skills you need to live in this country. They might be different from those required in the country you came back from.
7. Remember all the things you were missing when you used to live abroad, check if it was real or just a fantasy. If it was real make sure you are fully enjoying those things.
8. Make a list with advantages of living in Romania and come back to it every time you find reasons to leave.
9. Give yourself time to adapt. Remember how long you needed to adapt abroad and expect it might take you the same amount of time.
10. Not all Romanians are made to live in Romania the same way not all Romanians are made to leave their country of birth. If you are not readapting don’t whip yourself, don’t feel guilty. Some plants never readapt to their original environment after being moved. Neither some animals. Therefore try to live your life in the place where you find the best version of yourself.

*This guide is based on what I think I should do not on what I have actually done. And therefore remains an experimental survival guide.

[Romanian]:
RB: Acum ca ai revenit de câteva luni în țară, după tine, care ar fi kit-ul de supraviețuire al perioadei de tranziție UK-RO?

AD: Trebuie să recunosc că nu am ieșit prea mult în lume deși m-am întors de aproape șase luni și că am trăit mai mult în mijlocul familiei extinse unde m-am simțit și unde sunt protejată. Încă mă simt ca un turist și am un sentiment acut atunci când sunt în lume că aș fugi înapoi mâncând pământul. Mi-e teamă după ce am observat felul profund în care creierul meu a asimilat cele două culturi și a creat un hibrid. De asemenea, s-au schimbat multe lucruri și aici, inclusiv comportamentul oamenilor. S-au schimbat modul de comunicare, activitățile, interesele generației mele.

Înțeleg că este și vorba de vârstă. Dar de exemplu în UK generațiile sunt mai omogene. Aveam prieteni în UK cu 20–30 de ani mai mari ca mine și nu simțeam diferența de vârstă. Oamenii acolo, în general, nu consideră că trebuie să se comporte într-un anumit fel sau să aibă un tip de interese și activități datorită vârstei. Cultura nu supraviețuiește doar in interiorul unei generații, modernitatea nu aparține doar unei generații anume, moda nu este ceva acceptat doar de către o generație. Oamenii de diferite vârste trăiesc mai în acord unii cu alții. Pe când aici, în România, simt profund că generațiile se deosebesc cultural, social, politic și nici nu au dorința de a se amesteca. Dacă ar fi să mă gândesc la un fel de a supraviețui — lucru pe care eu încă nu simt că îl fac, eu încă mă ascund — aș încerca să învăț cultura generației mele. Aș încerca să comunic și mai ales să îi ascult pe cei din generația mea. Aș încerca să particip la cât mai multe din activitățile lor.

‘Ține aprins și în flux constant motivul pentru care te-ai întors: el va fi sursa ta de inspirație și motorul acțiunilor tale.’

Cu siguranță, dacă vrei să supraviețuiești în România după ce te-ai întors din altă țară, trebuie să eviți a face comparații. Trebuie să eviți să ai așteptarea sau pretenția ca societatea să funcționeze și aici ca în țara din care ai venit tu. Eu mă sabotez singură permanent făcând comparații, sperând să regăsesc un soi de familiaritate în jurul meu. Anglia este o țară care duce o viață socială, publică, foarte riguroasă. Reguliile și convențiile sociale sunt foarte precise, motiv pentru care totul funcționează eficient și clar. Nu există foarte multe emoții la locul de muncă, dar nici conflicte. Nu există inadvertențe în sânul unei comunități profesionale ceea ce însemnă că în viața publică știi exact la ce să te aștepți.

Să dau un exemplu concret. Dacă este dată o directivă națională în domeniul medical, toți specialiștii medicali îți vor spune același lucru. Să luăm cazul vaccinului antigripal. Medicina de familie din UK a primit directiva să vaccineze grupurile de risc: bătrâni, copii și gravide. Ca atare, nici un doctor de familie nu își va sfătui pacienții de risc împotriva vaccinului și nu se ajunge la starea de confuzie similară cu cea din România unde fiecare medic, asistent sau farmacist are opinia sa și sfătuiește pacienții în funcție de propria agendă, unde Românii se informează și au mai multă încredere în nutriționiștii self-made (autodidacți) și bloguri de sănătate neautorizate decât în personalul medical.

Un alt fenomen la care mă gândeam este propria preconcepție privitor la comportamentul personalului de vânzări din magazinele Românești. Mă așteptam ca lumea să fie posomorâtă, arțăgoasă, neatentă, neplăcută. Experiența mi-a demonstrat contrariul. Ce caută acest exemplu într-un ‘ghid de supraviețuire‘? Există posibilitatea să nu ridicăm ochii din pământ de teama a ce vom găsi acolo și astfel să ne privăm singuri de șansa de a vedea schimbările pozitive.

Să esențializez ca pentru un ghid:

1. Ține aprins și în flux constant motivul pentru care te-ai întors: el va fi sursa ta de inspirație și motorul acțiunilor tale în momentul în care lumea de afară va părea absurdă. Va părea absurdă cu siguranță!
2. Reînvăță limbajul și comportamentul generației tale, reia legătura cu prietenii pe care i-ai lăsat în urmă și de dorul cărora te topeai când plecaseși din România.
3. Nu te izola în familie, ieși și cunoaște oameni, încearcă să îți oferi experiențe sociale variate.
4. Nu face comparații, încearcă să iei lucrurile ca atare, să înțelegi de ce sunt așa cum sunt și să nu ai așteptări nerezonabile de la cei din jur.
5. Încearcă să schimbi în jurul tău lucrurile doar acolo unde ai dorința de a investi timp și răbdare. Acceptă că mica societate în care ai revenit funcționa foarte bine și fără tine. Dacă vrei să o răvășești cu ideile tale inovative fii pregătit și responsabil să o susții în schimbare. Dacă crezi însă că nu ai suficientă pasiune, răbdare și toleranță, lasă-i în pace. Tu ești străinul!
6. Învață/re-învață abilitățile de care ai nevoie aici, s-ar putea să fie foarte diferite de cele pe care le foloseai în țara din care ai venit.
7. Adu-ți aminte de lucrurile de care ți-era dor când trăiai în străinătate, verifică dacă era un dor real sau o fantezie. Dacă era real asigură-te că te bucuri din plin de acele lucruri.
8. Fă-ți o listă cu avantajele de a trăi în România și consult-o de fiecare dată când găsești motive să pleci.
9. Ai răbdare cu perioada de adaptare. Adu-ți aminte cât timp ți-a luat să te adaptezi în străinătate și așteaptă-te să dureze cam tot atât.
10. Nu toți Românii sunt făcuți să trăiască în România. Precum nu toți românii sunt făcuți să-și părăsească locurile natale. Dacă nu te reacomodezi nu te biciui, nu te simți vinovat. Nici unele plante nu se readaptează în mediul original după ce au fost mutate. Nici animalele…Fii acolo unde simți că poți fii cea mai bună versiune a ta.

*Aceste sfaturi provin din ceea ce cred că ar trebui să fac, nu din ceea ce am făcut. Așa că este un ghid de supraviețuire experimental.

Anca Doczi is an Applied Drama practitioner and researcher. Her interests are related to the creation of identity, personal narratives, memory of pain, supporting the voice of marginals and feminism. To continue reading and get updates on new posts follow ‘Romanian in Romania’ here.