Am făcut platouri și clătite de Ziua Scârțului

Săptămâna trecută, birtul și-a sărbătorit ziua de naștere, iar întreaga lume a teatrului s-a luat după ei.

Andreea Herczegh
in.TM
4 min readApr 4, 2018

--

fotografii: Andreea Herczegh, cuvinte: Vlad-Marko Tollea

Am ajuns pe la 17:55, pe când nici nu se gândea vreun cer albastru la furtuna ce urma. Oricum, startul evenimentului era programat la 19:30, iar eu promisesem că vin cât mai repede, pentru a voluntaria în bucătărie. Asta pentru că evenimentul se numea „Ziua lui Scârț. Ziua Mondială a Teatrului. Mare Festin”.

Nici bine n-am ajuns în bucătărie, că am primit un tel în mână, ca să bat aluatul pentru clătite. Afară, și la subsol, actorii își făceau încălzirea. Era pentru prima dată când la Scârț se jucau, deodată, trei piese. Asta pentru că barul împlinea nouă ani, și deci nu puteau lipsi jocul și joaca.

Paharele le umpleau Larisa, Cara și Răzvan, clienții de-ndată le goleau, iar oamenii dădeau din coate să prindă un loc în față. La evenimentul ăsta, erai încurajat să te fâțâi de colo-colo, să stai dacă-ți place, să huidui de nu.

Jos, în Muzeul Consumatorului Comunist, Laurențiu umpluse sala și holul la „Monoloagele Vecinului”. În sala de lângă intrare, Ionuț și Christine, adică jandarmu’ și protestataru’, se certau în jurul personajului principal, gardul, la binecunoscuta „H U O O O O O ! ! !”. Camera adiacentă barului era locul unde luminile lui Norbi și ochii din tribună erau îndreptați spre Codi, Jasmina și Armand, prinși fără cuvinte în piesa „Umbrele pentru lacrimi”. Toate acestea, fără-ndoială, sub supravegherea părintească a regizorului Ovidiu și-al său walkie talkie.

Nu pot să vă spun prea multe despre piese, că eram în bucătărie, la creat soldățeii ultimi pentru platourile fatale. Lumea a părut însă la fel de bucuroasă și când a ieșit de la piese, și când înfuleca din gulașul bun făcut de Luca. A, și s-a lansat și ultimul număr al „Scena”, cu un feature de la același regizor îndrăgit.

Mai departe nu știu ce s-a întâmplat. Vedeți voi în poze.

in.TM este o platformă jurnalistică timișoreană, ce face presă critică, curată și curajoasă. Pregătim o campanie deschisă de contribuții financiare. Ne găsești și pe Facebook, Twitter, Youtube și Soundcloud.

--

--