„Cât o să mai rezistăm? Mult, până la capăt!”

Fotoreportaj de la protestele de sâmbătă, din Centru.

Redacția
in.TM
6 min readJan 22, 2018

--

Fotografie de Manu Manda.

Intro, de Vlad-Marko Tollea:

Alaltăieri, toată țara a ieșit în stradă. Nu mai țin minte pentru a câta oară. Dar parcă deja repetăm aceeași chestie de secole. Dacă în Piața Universității s-au strâns peste 50.000 de oameni, în Piața Victoriei (fostă Piața Operei), am fost de zece ori mai puțini. Atmosfera din Centru aducea mai mult a Piața Operei decât cea a Victoriei, asta pentru că timișorenii nu simțeau vreo victorie aproape.

Am simțit însă că a fost remiză în Timișoara. 10% din populația reală a fost maximul atins la protestele de-acum un an, iar sentimentul era unul triumfător și euforic, imediat după abrogarea OUG 13. Sâmbătă, în schimb, el oscila între furie, neputință și frustrare (sensul din DEX). Cât să mai și reziști?

Instantanee, de Cristina Deșliu:

Mai multe instantanee, de Zorislav Stojanović:

Cuvintele pieței și mai multe instantanee, culese de Manu Manda:

– Nu suntem și noi, totuși, niște spectatori la circul care se desfășoară?
– Eu mă refer la spectatorii de acasă, noi măcar am ieșit.

„Suntem pur și simplu apatici, am ieșit, că doar asta ne-a mai rămas de făcut.”

„Uite cum ignoranța oamenilor ne oprește din progres.”

– Tu ești mic, știi de ce au ieșit azi oamenii în stradă?
– Ca să nu ies și când o să cresc mare, așa mi-a zis mama.

„Mă enervează că oamenii nu acordă atenție la ce se întâmplă cu adevărat în jur. Și-atunci, automat se lasă manipulați, mințiți.”

„Eu cred că nu se vor schimba prea multe, dar simt că am obligația morală de a face ceva. Poate reușesc să-i fac și pe alții să-nțeleagă asta.”

– Suntem veseli aici în piață, n-ar trebui să exprimăm revoltă?
– Eu îs revoltat pe mine în primul rând, că n-am votat când trebuia. Nu văd de ce ne-am amuza legat de ce se-ntâmplă.

„Nu are sens să discutăm, suntem aici pentru București, acolo trebuie să se întâmple ceva.”

– Cât o să mai rezistăm?
– Mult, până la capăt!

Ultima tură de instantanee, de Gabriel AMZA:

in.TM este o nouă platformă jurnalistică timișoreană, ce face presă critică, curată și curajoasă. Pregătim o campanie deschisă de contribuții financiare. Ne găsești și pe Facebook, Twitter, Youtube și Soundcloud.

--

--