Pensionarul are un zeu: punga
Omul nici măcar nu s-a sinchisit să-și întoarcă privirea, să vadă dacă vine cineva care s-ar putea să-l surprindă urinând.
Rubrica Po’etice
Așa cum nimeni nu și-i poate imagina pe Robin Hood fără arc, pe Bob Dylan fără chitară sau pe Hitler fără mustăcioară, la fel de bine e greu de întâlnit un pensionar român fără o pungă de nylon în mână. Indiferent de împrejurare, moment, loc sau mijloc de transport.
Punga, mai mult decât un accesoriu utilitar, are o conotație arhetipală în combinație cu persoana de vârsta de a treia care o plimbă prin oraș cu un devotament aproape mistic.
Pentru că ea reprezintă cornul abundenței, meșteșugul lui Hefaistos, misterul Fata Morganei.
Astăzi, vineri 13, un pensionar mergea pe strada Mangalia. Deodată omului i-a venit, pesemne, să se pișe. Și ce face el în acel moment? Vede o centrală termică, pe care numai un om bun a pus-o-n drum, și cu o naturalețe debordantă se apropie de peretele dinspre șosea și-și ia poziția de cerber prostatic.
Chiar dacă eram singurul trecător și implicit martor (e adevărat, vizavi), m-a frapat faptul că omul nici măcar nu s-a sinchisit să-și întoarcă privirea, să vadă dacă vine cineva care s-ar putea să-l surprindă urinând… Nu, gesturile sale erau de un firesc dezarmant, de parcă pișatul în public, mai ales ziua, e ceva atât de trivial încât nici măcar nu merită băgat în seamă.
Dar faza cea mai interesantă abia acum urmează. În tot acest timp, ca un infanterist care nu se desparte niciodată de baionetă, pensionarul nu și-a lăsat jos punga din mâna dreaptă!
Adică s-a apropiat de centrală, și-a desfăcut cureaua, nasturii (sau fermoarul) de la pantaloni și și-a scos neînvârtoșatul ștromeleag cu stânga, cu agilitatea unui bijutier din Antwerpen. Punga, cu inscripția Marlboro pe ea, stătea în tot acest răstimp cuminte, asistând cu o demnitate americană la acest act cultural tipic arealului balcanic.
Recunosc, am încercat acasă să repet procedeul, adică să-mi deschid șlițul și să duc toată operațiunea de golire a vezicii la bun sfârșit doar cu stânga, dar nu am reușit. M-am recunoscut învins. Pesemne că acel șaolin al urinatului în public are niște ani de antrenamente în spate.
Și toate acestea dintr-un singur motiv — din respectul mitic față de obiectul numit pungă. Dacă fidelitatea Penelopei față de Ulise se limitează la 20 de ani, atașamentul pensionarului român față de marsupiul opulenței — e pe viață.
in.TM este o platformă jurnalistică timișoreană, ce face presă critică, curată și curajoasă. Pregătim o campanie deschisă de contribuții financiare. Ne găsești și pe Facebook, Twitter, Youtube și Soundcloud.
