Repetând aceleași greșeli

Nu e nici o în­do­ială că toți greșim de‑a lun­gul vie­ții, dăm cu stân­gul în drep­tul cu di­fe­rite pri­le­juri, în mo­duri mai hi­lare sau mai dra­ma­tice. Nici nu e mare sco­fală să ad­miți că ai scrântit‑o pe ici, pe colo, prin viața ta ‑ ar tre­bui să facă parte din obiș­nu­in­țele noas­tre co­ti­diene ‑ dar mai tu­tu­ror ne e greu să pu­bli­căm asta ver­bal sau scris în compte‑rendu‑urile noas­tre per­so­nale. Pi­tim în un­ghe­rele cele mai as­cunse ero­rile pe care le‑am co­mis, atât de bine în­cât nici noi nu le mai gă­sim după un timp, uitându‑le intenționat.

O dată ce nu vrei să ad­miți că ai greșit, nu ai cum să te în­drepți. Căci în­drep­ta­rea nu în­cepe prin a schimba ceva, ci prin a ac­cepta eșe­cul, prin a con­tem­pla ceea ce s‑a în­tâm­plat deja, adică tre­cu­tul. Abia apoi te în­torci că­tre vi­i­tor și te gân­dești ce tre­buie să de­cizi, ce e ne­voie să schimbi. Dacă ai ra­tat pri­mul pas, ni­mic din ceea ce va urma nu va fi fi­ind ro­dul de­ci­zi­i­lor tale, ci al no­ro­cu­lui, al ha­zar­du­lui.

Citește tot articolul