Cine este cel fericit?

Nu-mă-uita
Aug 28, 2017 · 5 min read
© 2015 Părintele Pantelimon

Ce este fericirea? Cum ne putem statornici pe calea bucuriei?

Înainte de a ajunge la fericire trebuie să ajungi la tine însuți. Problema nu e ce este fericirea, ci cine este cel fericit? Adică eu trebuie să îmi găsesc propriul eu. De multe ori trăim în identități de împrumut și fericirea acestor identități nu se identifică cu fericirea adevăratei identități a persoanei respective.

Fundamentul fericirii este regăsirea propriei identități

Chiar dacă are un anumit temperament, chiar dacă are o anumită personalitate, personalitatea omului este într-o mobilitate continuă. Există o structură de bază a personalității, am putea spune un schelet, care îți dă anumite trăsături, dar personalitatea este, de fapt, construită de informația care se adaugă pe acest schelet. Și atunci informația modifică în permanență personalitatea omului. Pentru a fi fericit trebuie să fii tu fericit. Nu poți să fii fericit înafara propriei mătci. Trebuie să curgi în matca ta, în matca propriei tale identități, pentru că numai acolo poți să-ți găsești fericirea. Deci fundamentul fericirii este, de fapt, regăsirea propriei identități. Or, aceasta se poate realiza numai în relație cu Dumnezeu.

Zicea Părintele Iustin Miron foarte frumos că „atunci când te întâlnești cu Dumnezeu, te întâlnești cu tine însuți”, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a cuprins în Sine întreaga umanitate. Adică fiecare persoană, în unicitatea sa, este, am putea spune, o fațetă a umanității. Or, în Iisus Hristos sunt cuprinse toate posibilitățile de a fi, de ființare a omului, toate personalitățile care au fost și care vor fi. Și atunci tu, când te întâlnești cu Hristos, te întâlnești cu cel care ar trebui să fii. De aceea Domnul Hristos poate să fie atât de apropiat, atât de intim apropiat fiecăruia dintre noi. Pentru că eu, când mă întâlnesc cu El, îmi dau seama că El simte ca și mine, gândește ca și mine, este identic cu mine. Nu doar cu mine, dar eu așa Îl cunosc pe El. Deci eu mă întâlnesc cu mine, cu eul meu adevărat atunci când mă întâlnesc cu Hristos. Aceasta este calea către propriul eu.

© 2014 Părintele Pantelimon

Binele este acela care ne menține într-un dinamism al vieții

Fericirea vine din împlinire. Fericirea nu se identifică cu euforia. Stările euforice poți să ți le generezi și chimic. De aceea mulți apelează la toate felurile de droguri, începând de la alcool, de la drogurile propriu-zise, la sexualitate, care este tot un drog, și la altele. Dar acestea nu se identifică cu fericirea. Fericirea vine din sentimentul de împlinire. Ești fericit atunci când ești împlinit sau când ești pe calea împlinirii.

Poți să fii fericit sau poți să fii împlinit chiar și atunci când trăiești condiții nefavorabile de viață. Oamenii definesc binele ca fiind sănătate, lipsă de griji materiale, lipsă de probleme în relațiile sociale, în relațiile cu prietenii. Deci în această stare paradisiacă localizează binele. Or, nu este chiar așa. De multe ori tot acest bine exterior îl pune pe om într-o poziție de pasivitate. Când toate merg bine ești pasiv. Și rezultatul pasivității este atrofierea. Omul, abia când se luptă, abia când își menține o dinamică la toate nivelele ființei, abia atunci se dezvoltă.

Uitați-vă la oamenii care nu mai fac mișcare, care nu mai muncesc fizic, muncesc doar intelectual sau nu fac sport. Sportul este un înlocuitor al muncii fizice pentru cei de la oraș, care lucrează mai mult intelectual, lucrează mai mult la birou, nu lucrează fizic. Lipsa de efort fizic sau, altfel spus, confortul fizic duce la atrofiere. La fel, și confortul intelectual duce la atrofierea gândirii, la fel confortul emoțional, la fel confortul duhovnicesc, toate aceste stări de pasivitate, stări consumiste duc la atrofiere.

Atunci înțelegem de ce îi zicea Maica Domnului unui sfânt din Muntele Athos: „Dacă îi gonești pe draci de aici, nici un călugăr nu se va mai mântui”. Acela avea o viață duhovnicească foarte înaltă și se apucase să gonească diavolii din Muntele Athos ca să nu-i mai ispitească pe călugări. Pentru că vor intra într-o stare de confort, într-o stare de pasivitate și, în consecință, se vor atrofia.

Binele nu este acela pe care ni-l dorim noi sau ni-l închipuim la modul utopic, ci este acela care ne ține pe noi într-un dinamism. Este foarte important să fii dinamic, să nu cazi într-o inerție a vieții, să nu cazi într-o rutină. Și atunci, de multe ori, șocurile sunt cele care te trezesc, sunt cele care te impulsionează.

© 2012 Părintele Pantelimon

Adevărata fericire nu vine din lipsa necazurilor, ci din biruirea fricii

Fericirea nu vine din lipsa problemelor în viață, ci vine din capacitatea omului de a-și asuma viața așa cum este ea. Atunci când îți asumi viața, când ajungi să înțelegi tot ceea ce ți se întâmplă, când ajungi să dai sens și lucrurilor care am putea spune că sunt defavorabile, atunci nimic nu te mai poate birui și fericirea ta nu mai este dependentă de condiții exterioare.

Domnul Hristos le-a spus Sfinților Apostoli: „pacea Mea o dau vouă” și „bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi”. Și să ne uităm după aceea în viețile apostolilor. La ce pace s-a referit Domnul Hristos? Zice Sfântul Apostol Pavel că de multe ori a naufragiat corabia, a fost bătut cu biciul de către evrei, a fost închis, prigonit, a trăit în sărăcie, neavând ce mânca, îngrijorat pentru Biserică. Zicea: „Cine să sufere și eu să nu ard?” Și toată pacea aceasta s-a terminat, în final, cu decapitarea. Și atunci unde este pacea pe care le-a promis-o Domnul Hristos Sfinților Apostoli, despre care zicea că nimeni nu o va putea lua de la ei? Evident că este vorba de o pace interioară.

Domnul Hristos n-a venit să ne scape de rele, ci a venit să exorcizeze frica din noi. Abia când depășim frica, abia atunci avem cu adevărat pace. Când nu ne mai poate speria nimic. Atâta timp cât omul este fricos, prin frică, este manipulabil. Domnul Hristos și din propria persoană, în momentul acela din grădina Ghetsimani, când firea umană era într-o tensiune extremă, ajungând să transpire cu sudoare de sânge, exorcizează frica de suferință și frica de moarte. Este momentul în care depășește frica și iese în întâmpinarea celor care veneau să-L prigonească, să-L aresteze și după aceea să-L răstignească. Și tocmai asta face Domnul Hristos cu fiecare dintre noi, ne dă adevărata pace, adevărata fericire, care vine nu din lipsa necazurilor, ci din lipsa fricii, din biruirea fricii.

Părintele Pantelimon Șușnea

Fragment din conferința „Despre tinerii care au uitat să zâmbească”, Brașov, 7 februarie 2015

NU-MĂ-UITA

Avem cu toții un „acasă" mai departe sau mai aproape. Dar sunt foarte mulți oameni fără casă, în sens spiritual, și foarte mulți oameni care, pentru că n-au casă, n-au un loc unde să se odihnească, pentru că nu există nici un suflet care să-i cuprindă în interiorul lui. De multe

)

Nu-mă-uita

Written by

NU-MĂ-UITA

Avem cu toții un „acasă" mai departe sau mai aproape. Dar sunt foarte mulți oameni fără casă, în sens spiritual, și foarte mulți oameni care, pentru că n-au casă, n-au un loc unde să se odihnească, pentru că nu există nici un suflet care să-i cuprindă în interiorul lui. De multe

Welcome to a place where words matter. On Medium, smart voices and original ideas take center stage - with no ads in sight. Watch
Follow all the topics you care about, and we’ll deliver the best stories for you to your homepage and inbox. Explore
Get unlimited access to the best stories on Medium — and support writers while you’re at it. Just $5/month. Upgrade