Iertarea — un negoț foarte profitabil
Calea de la starea de cădere până la starea de înviere
Duminica iertării marchează începutul a ceva cu totul și cu totul extraordinar. Noi, când ne gândim la Postul Mare, avem tendința să-l percepem ca pe o perioadă de înfrânare, prin care ne pregătim pentru sărbătoarea Paștilor. Dar, de fapt, este ceva mult mai mult decât atât. Această duminică este duminica căderii lui Adam din rai. Cu aceasta începe Postul Paștilor — cu căderea lui Adam — și se termină cu Învierea lui Hristos, noul Adam. De fapt, această perioadă nu este altceva decât o comemorare a vieții pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că, prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi, Își asumă exact condiția lui Adam cel izgonit din rai, cel căzut din rai. Și toată viața Domnului Iisus Hristos, de la întrupare, nu a fost altceva decât o pregătire a firii umane asumate; un urcuș, de fapt, spre înviere.
Domnul Hristos nu S-a smerit, nu a postit, nu S-a înfrânat, nu a dus o viață de privațiuni doar ca să ne arate nouă un model. De fapt, Domnul Hristos a dus în spate firea umană căzută, așa cum a fost asumată de El, în condiția căzută, până să o facă aptă și capabilă de înviere. Firea umană a trebuit să treacă prin toate acele situații și nevoințe prin care a purtat-o Domnul Hristos ca să poată învia. Deci a făcut aceste lucruri și pentru că era nevoie, nu doar ca să ne dea nouă un exemplu.
Prin urmare, în această perioadă a postului nu facem altceva decât să alegem dacă vrem să mergem împreună cu Hristos, să parcurgem această cale de la starea de cădere până la starea de înviere sau nu. Perioada postului este o participare a noastră la viața lui Hristos. Adică ceea ce am auzit citindu-se din Evanghelie și ceea ce am auzit citindu-se din Apostol nu fac altceva decât să ne arate cum trebuie să ne angajăm în această perioadă a postului.
În slujba inimii
Această perioadă nu este doar o reprezentare a vieții lui Hristos, ci este și o reprezentare a vieții noastre. Într-o perioadă concentrată de timp din an, noi avem posibilitatea, dacă ne angajăm corect în post, să atingem starea de înviere, care e scopul vieții noastre. Să ajungem la starea de înviere pornind de la starea de cădere — de la starea lui Adam să ajungem la starea lui Hristos Cel înviat. Fiecare înviere din fiecare an trebuie să fie mai sus decât cea de dinainte, decât cea din anul trecut. Trebuie să existe un progres al stării de înviere.
Prin toată această osteneală a postului, prin toată această diminuare a biologicului, a metabolismului, mintea este eliberată, în primul rând, de presiunea uriașă pe care o exercită simțurile și instinctele pătimașe asupra ei. Și mintea, dar și inima. Mintea este apăsată de această presiune, dar inima nu o putem simți, pentru că manifestările inimii, la fel ca manifestările lui Dumnezeu, sunt discrete și delicate. Pe când manifestările simțurilor și ale instinctelor sunt agresive. Simțurile și instinctele fiind la suprafață, iar noi fiind la suprafața vieții noastre, plăcerile simțurilor și ale instinctelor eclipsează manifestările inimii. Plăcerile fiind zgomotoase, tu nu poți să mai percepi mișcările și îndemnurile care izvorăsc din inimă. Manifestările inimii nu mai sunt perceptibile. Or, dacă ținem post — prin faptul că nu ne mai hrănim patimile, nu ne mai hrănim instinctele, nu ne mai hrănim simțurile, pentru că această perioadă a postului este o perioadă de înfrânare — mintea se eliberează de sub presiune și poate să lucreze în firea ei, în firescul ei, adică să fie în slujba inimii. Dacă sunt hrănite simțurile și instinctele, ele, într-o mare măsură, subjugă mintea, și atunci aceasta ajunge să fie orientată în afară.
Să nu judecăm și să iertăm
Am auzit citindu-se din Apostol, din Epistola către Romani. Zice Sfântul Apostol Pavel: „este chiar ceasul să vă treziți din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului (nopții) și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua (ca în lumină): nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte.”
După care zice, referitor la mâncare, că unii consideră să mănânce ce vor, iar cel slab mănâncă numai legume. Cel ce mănâncă de toate să nu disprețuiască pe cel slab, care mănâncă numai legume, iar cel care mănâncă numai legume, care se înfrânează, să nu osândească pe cel ce mănâncă de toate, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Și spune: „Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia?”.
Pe acestea le-am auzit citindu-se din Apostol. Este clar o indicație de post, adică să nu mai umbli în beții, în fapte de rușine, în desfrânări, în ospețe, în plăceri trupești, ci să te îmbraci în Domnul Iisus Hristos. Aceasta este ceea ce trebuie să facem noi. Prin post, noi participăm la viața lui Hristos. Participând la ea, noi ne îmbrăcăm cu El. Și, iarăși, foarte important, pe lângă aceste fapte bune: să nu judeci! Este foarte important să nu judeci.
Această duminică a izgonirii lui Adam din rai — început al lucrării de mântuire a omului — este numită și duminica iertării. Exista o practică a iertării în Biserica primară. Cei care ați citit Viața Sfintei Maria Egipteanca, care a trăit în secolul VI, știți că și atunci exista această duminică a iertării. Este o practică foarte veche ca intrarea în Postul Mare să se facă întâi prin iertare.
Avem două lucruri fundamentale pe care trebuie să le avem în vedere: să nu judecăm și să iertăm. Postul Paștilor este o perioadă de negoț duhovnicesc. Și iertarea este un negoț foarte profitabil pentru noi. Adică noi trebuie să iertăm oamenilor greșeli pe care ei le fac față de noi și, în schimb, nouă ni se iartă păcate. Ce poate un om să-i facă altui om? Ce pot oamenii să ne facă nouă? Ne pot prejudicia moral, material, fizic. Este vorba de a pierde lucruri care țin de lumea aceasta. Ne pot prejudicia poate imaginea. Noi, dacă nu iertăm, în primul rând nouă ne facem rău, pentru că, neiertând, intrăm într-o logică a conflictului și conflictul transferă răul din celălalt în noi. Adică lăsăm relele pe care ni le fac oamenii să pătrundă și să activeze răul din noi, fie din instinctul de apărare, fie din mândrie, fie din orice motiv, fie chiar din neputință. Poți să ajungi să ai resentimente față de cineva din neputință, pentru că nu poți să duci o insultă, o atingere la imaginea ta, nu neapărat din patimă. Iertând noi astfel de lucruri, ne eliberăm de răutatea care s-ar activa prin noi dacă nu am ierta. Dacă nu iertăm se activează răul din noi. Or, ceea ce ne iartă nouă Dumnezeu sunt păcatele.
Păcatele sunt cele care l-au făcut pe Adam să piardă raiul. Păcatele sunt cele care l-au separat pe om de Dumnezeu. Prin păcate omul a pierdut raiul mântuirii, raiul relației cu Dumnezeu. Dumnezeu este dispus, dacă noi iertăm greșelile aproapelui, să ne ierte păcatele, adică să ne dea din nou drumul în rai, în condiția de rai. Este foarte mult! Este infinit profitul pe care îl avem.
De ce să nu ne veselim?
Sfântul Apostol Matei, în Evanghelia care s-a citit, ne trasează niște lucruri pe care trebuie să le avem în vedere atunci când postim. Acesta este primul: cel al iertării. Dacă veți ierta, și voi veți fi iertați. După care zice: dacă postești, nu fii posomorât, nu-ți întuneca fața ca să te arăți oamenilor că postești, ci spală-ți fața și unge-ți capul cu untdelemn, și fii vesel. Această spălare a feței și această ungere a capului nu se înțeleg doar din punct de vedere igienic, ci au și un înțeles duhovnicesc. Adică să-ți speli fața, înfățișarea, felul în care stai în fața oamenilor și a lui Dumnezeu, prin spovedanie, și să-ți ungi capul cu harul lui Dumnezeu. Untdelemnul este simbol al harului lui Dumnezeu. Peste cei care erau unși, prin ungerea cu untdelemn, se pogora harul lui Dumnezeu, darul Duhului Sfânt, lucru care se întâmplă și în Taina Mirungerii pentru cel care se botează. Atunci când pruncul este miruns se pogoară peste el harul lui Dumnezeu, harul Duhului Sfânt.
Și noi suntem îndemnați ca atunci când postim să ne curățim, să ne spălăm, să ne ungem capul cu harul Duhului Sfânt și să ne veselim că suntem primiți de Dumnezeu. Dacă nu am judecat și dacă am iertat, suntem primiți de Dumnezeu să mergem să călătorim împreună cu El, să participăm la viața Lui, să ne îmbrăcăm cu El. Așa cum Domnul Hristos a dus firea umană asumată din condiția de cădere în condiția de înviere, așa ne duce și pe fiecare dintre noi. Și atunci de ce să fim triști? De ce să nu ne veselim, cum zice Domnul Hristos, pentru această șansă, această mare oportunitate de a fi primiți în intimitatea Domnului nostru Iisus Hristos?
Dincolo de inimă
Este o perioadă în care trebuie să ne îndepărtăm de rele. Zice Sfântul Apostol Matei în continuare să nu îți aduni comori pe pământ, ci să-ți aduni comori în cer, căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Unde este acest cer unde ar putea să fie inima? Cerul este dincolo de inimă, cerul este înlăuntrul nostru. Începe în inimă și se desfășoară dincolo de inimă, până la Dumnezeu. Dacă tu ești orientat spre cele de suprafață, spre cele materiale, atunci și inima este acolo unde este comoara ta. Dacă tu îți muți comoara în cer, acolo se mută și inima ta, dincolo de ea, în Dumnezeu.
Este o perioadă de acumulare, este o perioadă în care noi strângem capital și, ca să spunem așa, nu renunțăm la niște lucruri, ci convertim materie, convertim plăceri materiale în capital duhovnicesc. Și facem și acest transfer — mutăm inima din cele exterioare în Dumnezeu, în cer. Și atunci, Postul Paștilor este o perioadă de mare har, o perioadă de mare bucurie, o perioadă de încărcare, o perioadă de putere și de dar de la Dumnezeu.
Fără ezitare
Să ne angajăm cu toată puterea, cu toate resursele noastre, să nu avem niciun fel de ezitare, să nu fim nici lași, nici mici la suflet, adică să nu prețuim lucruri din acestea de nimic — nu mă refer numai la lucruri materiale sau la lucruri care țin de simțuri, ci și la lucruri care țin de orgoliu, de părerea noastră, de a-l judeca pe celălalt, de a nu ierta sau chiar de a-i face rău celuilalt — în detrimentul celor duhovnicești, mai ales că există o măsură a postului. Dumnezeu nu ne cere să fim toată viața în post, în post aspru, ci este o perioadă în an, pe care dacă o trăim cum trebuie, ajungem să ne încredințăm de realitatea raiului prin trăire. Mintea eliberată, inima mutată în cer ajunge să aibă cu adevărat experiența Învierii. Nu doar să participi la Înviere, să fie doar niște lucruri emoționale — că vezi lumânări, e frumos, e noapte, iei Paștile — ci chiar să ajungi să te convingi de existența lui Dumnezeu prin experiență, să te convingi de existența raiului prin trăire. Nu putem să mergem așa toată viața, dar în fiecare an putem să avem o astfel de experiență a raiului.
Și atunci, să fim fără ezitare, să încercăm să facem acest negoț duhovnicesc cât mai eficient. Adică să ținem post cât de aspru putem, să ne înfrânăm trupul, mintea, să ne tăiem voia cu bucurie, să ne bucurăm dacă cineva ne greșește, să ne bucurăm că avem șansa de a ierta, să ne bucurăm că avem șansa de a nu judeca. Deci să nu fim posomorâți, ci, dimpotrivă, să parcurgem această perioadă binecuvântată cu fața luminată.
Părintele Pantelimon Șușnea
Fragment din predica la duminica izgonirii lui Adam din rai (duminica iertării), 10 martie 2019
