Ființa croită ca o rugăciune

© 2013 Părintele Pantelimon

Rugăciunea naște rugăciune

A existat dintotdeauna o evlavie deosebită, în spiritualitatea ortodoxă, pentru Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Despre acest praznic avem cunoștință nu din Sfânta Scriptură, ci din Sfânta Tradiție. De altfel, despre întreaga viață a Maicii Domnului avem primită învățătură din Sfânta Tradiție. Știm că Maica Domnului a fost rod al rugăciunii Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Părinții Maicii Domnului au fost sterpi, nu puteau să aibă copii și au dobândit-o pe Maica Domnului prin rugăciune. Și rugăciunea naște rugăciune, astfel că putem vorbi despre Maica Domnului ca fiind o întrupare a rugăciunii. Prin ființa ei, prin felul ei de a fi, ea a fost croită ca o rugăciune. Maica Domnului, de la vârsta de 3 ani, a fost dusă de către părinții ei la templul din Ierusalim, pentru că Sfinții Ioachim și Ana promiseseră că dacă vor primi un prunc, îl vor închina lui Dumnezeu.

© 2009 Dorin Berian

Ceea ce este propriu rugăciunii este înălțarea către Dumnezeu. Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu și, cum vă ziceam, Maica Domnului, încă de la naștere și încă de mică, s-a manifestat în sensul acesta. Cu toate că a fost om ca și noi, a trecut prin toate vârstele, ca și noi, prin copilărie, prin adolescență, prin maturitate, Maica Domnului niciodată n-a făcut niciun păcat, nici cel mai mic păcat, pentru că ea de mică a avut această pornire, această înălțare spre Dumnezeu mai mult decât oricare dintre oameni.

Maica Domnului s-a dorit pe sine să fie solitoare pentru tot neamul omenesc

Maica Domnului, când a fost dusă, ca și pruncă de trei ani, la templul din Ierusalim, de la sine s-a despărțit de părinții ei, a intrat în templu și a mers în Sfânta Sfintelor, pentru că se simțea atrasă, se regăsea. Şi n-a mai simțit Maica Domnului nevoia de a se întoarce la părinții ei, cu toate că era numai o pruncă de trei ani. Un copil de trei ani este în dependență absolută de părinți. Dar Maica Domnului, având această pornire spre Dumnezeu, când a ajuns în templul din Ierusalim, s-a simțit acasă, s-a simțit mai acasă decât cu părinții ei, s-a regăsit pe sine în templul din Ierusalim. Și a mers în Sfânta Sfintelor, cea mai sfântă încăpere din templul din Ierusalim, unde doar arhiereul avea voie să intre o singură dată în an. Acolo se păstrau chivotul, un ulcior cu mană, toiagul lui Aaron care odrăslise și tablele Legii primite de Moise. Chivotul era cu totul îmbrăcat în aur și avea sculptați doi heruvimi, care umbreau chivotul cu aripile lor, îmbrăcaţi tot în aur. Or, însuși templul și toate cele ce erau acolo, în Sfânta Sfintelor, o preînchipuiau pe Maica Domnului. Dacă pe tablele Legii lui Moise a fost scrisă legea lui Dumnezeu, în pântecele Maicii Domnului S-a pogorât Însuși Dumnezeu. Maica Domnului este chip al templului din Ierusalim. De aceea ea, când a ajuns acolo, s-a simțit la locul ei.

Maica Domnului a mers în cel mai consacrat loc, în Sfânta Sfintelor, și a crescut acolo. N-a primit hrană pământească și timp de doisprezece ani a fost hrănită de înger. De ce? Pentru că Maica Domnului nu mai putea să privească spre cele de jos, spre cele materiale, avea mintea înălțată numai către Dumnezeu, își hrănea mintea cu Dumnezeu și atunci era și hrănită de Dumnezeu, și trupește, și duhovnicește.

Și acolo a crescut Maica Domnului, acolo a auzit citirile din Vechiul Testament, care vorbeau despre căderea lui Adam, despre promisiunea de a fi trimis un Mântuitor, a auzit vorbindu-se despre zbuciumul neamului omenesc, care a fost supus sub moarte, și atunci Maica Domnului s-a dorit pe sine să fie solitoare pentru tot neamul omenesc. Și încă din pruncie ne-a luat pe toți sub ocrotirea ei și s-a rugat pentru tot neamul omenesc. S-a înălțat cu mintea mai presus de orice fel de rugăciune care se poate rosti cu cuvintele și a ajuns la cea mai înaltă formă de rugăciune, la contemplarea lui Dumnezeu, care este o simțire a minții, este o atingere cu mintea de energia necreată a lui Dumnezeu. Și astfel, cum vă ziceam, a crescut Maica Domnului fără de păcat, într-o permanentă rugăciune și într-o permanentă solire pentru neamul omenesc.

Ființa cea întru totul excepțională

De ce vă spun aceste lucruri? Pentru că trebuie să înțelegem că Maica Domnului n-a fost o persoană oarecare, o oarecare adolescentă aleasă la întâmplare pentru a purta în pântece pe Domnul Hristos, ci a fost o ființă întru totul excepțională și astfel, prin această viață de excepție, L-a atras pe Dumnezeu și Dumnezeu S-a pogorât și S-a întrupat din Maica Domnului.

Astăzi prăznuim înălțarea Maicii Domnului la cer, adormirea și înălțarea ei la cer cu trupul. Şi știm, tot din Tradiție, că atunci când s-a apropiat momentul trecerii ei la cer, a fost trimis tot Arhanghelul Gavriil să-i vestească că va veni Fiul ei să-i înalțe sufletul la cer. Și au fost aduși cei doisprezece apostoli, pe norii cerului, din locul unde erau ei împrăștiați, în toată lumea, ca să propovăduiască Evanghelia, și au venit de față toți credincioșii care erau în Ierusalim, și a venit și Domnul Hristos cu toate puterile cerești. Şi Domnul Hristos a primit în brațele Sale sufletul Maicii Sale, după care a fost așezat trupul în mormânt. Dar după aceea a fost înălțat și trupul la cer. Maica Domnului a fost înălțată la cer de-a dreapta Fiului ei, ea fiind tronul Fiului lui Dumnezeu.

În evlavia ortodoxă, noi vorbim despre Maica Domnului ca fiind mai presus decât toate făpturile cerești care există. Nu este mai presus numai decât toți oamenii, ci mai presus și decât orice ființă care este în ierarhia cerească. Deci, în ierarhie, după Dumnezeu imediat este Maica Domnului, și în urma Maicii Domnului sunt celelalte puteri cerești, și ceilalți sfinți, și toată creația. Maica Domnului s-a înălțat ca om, a fost înălțată de Fiul ei de-a dreapta Lui. De aceea și această evlavie deosebită și de aceea și această cinstire deosebită care se acordă Maicii Domnului de către oameni.

Se spune că cel mai rău lucru este să ai numele mai mare decât viața, adică să creadă oamenii despre tine că ești mai bun decât ești tu în realitate. Or, în privința Maicii Domnului este exact invers. Cu toate că toți imnografii și toți sfinții s-au ostenit să aducă cinstire Maicii Domnului, cu toții își mărturisesc neputința de a o descrie pe Maica Domnului după vrednicie. Deci, oricât de mult ar fi lăudată Maica Domnului, întotdeauna lauda este sub măsura reală a Maicii Domnului, pentru că nici mințile îngerești nu se pot înălța la măreția Maicii Domnului. Și, cum vă ziceam, Maica Domnului a fost o ființă, o ființă umană, a fost o copilă, care a ajuns la această măsură de a fi mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără comparație, fără de asemănare, decât serafimii.

© 2010 Părintele Pantelimon

Atingerea cu mintea de Maica Domnului

Atingerea cu mintea de Maica Domnului este sfințitoare pentru minte. De aceea și noi ne adunăm la praznicele Maicii Domnului, de aceea există atât de multe slujbe și atât de multe alcătuiri de slujbe care sunt închinate Maicii Domnului. Ne putem întreba de ce nu s-a spus, de ce nu este relatată viața Maicii Domnului în Scriptură, în Noul Testament, din moment ce Maica Domnului ocupă o poziție atât de centrală în evlavia ortodoxă. Pentru că Maica Domnului a fost smerită și atât Domnul Hristos, cât și Sfinții Apostoli au respectat această smerenie a Maicii Domnului.

Pe de altă parte, Maica Domnului este mai presus decât Sfânta Scriptură, și Sfânta Scriptură este și ea un chip sau un simbol al Maicii Domnului. Prin Sfânta Scriptură ne este relatată în cuvânt revelația lui Dumnezeu, coborârea lui Dumnezeu la om. Or, dacă Scriptura ne vorbește prin cuvânt despre Dumnezeu, prin Maica Domnului S-a întrupat Însuși Cuvântul lui Dumnezeu. Deci am putea spune că Sfânta Scriptură este o echivalență în cuvânt a Maicii Domnului, pentru că Scriptura cuprinde în sine revelația despre Dumnezeu; or, Maica Domnului L-a cuprins pe Dumnezeu în sine. Și atunci, însăși Scriptura, prin sine, vorbește despre Maica Domnului. Întregul Vechi Testament vorbește despre Maica Domnului, începând de la rai, pentru că raiul este și el un simbol al Maicii Domnului, raiul ca cel ce purta în mijloc pomul vieții. Şi vorbind cu Maica Domnului o numim rai înțelegător, pentru că și Maica Domnului L-a purtat în mijloc, în pântecele ei, pe Pomul Vieții, pe Domnul Hristos. Deci, cum vă ziceam, încă de la începuturi, toată Scriptura pomenește despre Maica Domnului și vorbește despre Maica Domnului. Numai dacă ești orb sau ai mintea întunecată de cel rău, poți să nu o cinstești pe Maica Domnului. Și demonii se tem să vorbească urât despre Maica Domnului.

Deci Maica Domnului ne este și nouă povățuitoare în curăție, ne este și nouă povățuitoare în rugăciune. Cum vă ziceam, ea, de pruncă, a ajuns să fie cu mintea nedespărțită de Dumnezeu, de copilă a ajuns la rugăciunea de dincolo de cuvinte, la întâlnirea cu Dumnezeu, L-a cuprins pe Dumnezeu în mintea ei și în sufletul ei. Și atunci și noi să ne rugăm Maicii Domnului să ne fie povățuitoare spre curăție. Maica Domnului, cum o numim noi — pururea Fecioara, este cea care ne povățuiește și pe noi, ne călăuzește spre feciorie, spre starea de curăție a minții, fără de care nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu. Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu. La această stare de curăție a minții ne este și nouă Maica Domnului ocrotitoare și călăuzitoare.

© 2011 Mânăstirea Oașa

Maica Domnului ne recunoaște în cel mai intim mod pe fiecare dintre noi

Maica Domnului Îl vede în fiecare dintre noi pe Fiul ei. Noi, când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, ne împărtășim cu acel Trup care își are început în ființa Maicii Domnului. Deci iată că Maica Domnului ne recunoaște în cel mai intim mod pe fiecare dintre noi, ca fiind o parte din ea, atunci când noi ne împărtășim cu Domnul Hristos. De aceea Maica Domnului, cum vă ziceam, ne este mamă tuturor, de aceea Maica Domnului este solitoare, așa cum o numim, sol, mesager în cer pentru noi, pentru că ea, de pruncă, s-a rânduit pe sine ca sol al umanității, care să-L cheme pe Dumnezeu să vină să mântuiască lumea și pe noi.

Părintele Pantelimon Șușnea

Fragment din predica la Adormirea Maicii Domnului, 15 august 2014

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.