O intrare fără precedent
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a îndreptat nedreptatea făcută omenirii, adică moartea, a îndreptat căderea omului în păcat. Moartea nu a existat, nu a fost creată de Dumnezeu. A fost inaugurată de către diavol. Prin despărțirea de Dumnezeu, cum zice Sfântul Grigorie Palama, diavolul s-a necrozat sufletește ca duh, a murit. Diavolul este un înger mort. Chiar dacă este menținut în existență, este mort pentru că moartea este, de fapt, separarea, ruperea de Dumnezeu.
Ispita de a fi ca Dumnezeu, fără Dumnezeu
Atunci când Adam a ales să guste din pomul cunoștinței binelui și răului, el a fost ispitit cu ruperea de Dumnezeu și cu dumnezeirea, dar o dumnezeire în afara relației cu Domnul Hristos, cu Dumnezeu. Adam stătea de vorbă cu Dumnezeu, în fiecare seară, în rai. Când Adam a gustat din pomul cunoștinței, a fost contaminat de moartea pe care demonul o purta în el, iar omului i s-a transmis ruperea de Dumnezeu, ca descompunere a trupului — pentru că era și trup, și ca moarte sufletească — prin păcat. Sufletul, nefiind compus, nu poate să se descompună, dar trupul, fiind compus, alcătuit din materie, este afectat de moarte, de descompunere. Prin păcat, Adam a introdus moartea în viața omului și în viața întregului univers.
Prin Înviere se prăznuiește biruirea morții. Domnul Hristos, înviat cu trupul, nu mai este supus legilor naturii căzute, care duc la îmbătrânire și moarte. Natura, creația, așa cum a fost ea realizată de Dumnezeu, nu îmbătrânea și nu murea. Omul, fiind într-o legătură cu cosmosul, după ce a căzut în păcat, a introdus moartea și în cosmos. În Domnul nostru Iisus Hristos se restabilește puterea Învierii, puterea nemuririi.
Prin Domnul Hristos s-a înălțat la cer umanitatea unită cu dumnezeirea
Domnul Hristos a zăbovit pe pământ, arătându-Se, din vreme în vreme, apostolilor Săi, timp de 40 de zile, după care S-a înălțat la ceruri. Fiu al lui Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi, El niciodată nu S-a despărțit de Tatăl din ceruri. Înălțarea la ceruri este înălțarea umanității unite cu dumnezeirea, în persoana Domnului nostru Iisus Hristos.
Pomenim, de multe ori, în sfintele slujbe, despre uimirea cetelor îngerești atunci când au văzut un om înălțându-se mai presus decât ele. Ceea ce pomenim noi la praznicul de astăzi este această intrare, fără precedent, a unei creaturi, în locul unde niciodată nu a mai fost până atunci o creatură. Adică urcarea, până la tronul lui Dumnezeu, și șederea de-a dreapta Tatălui, a unei ființe create, înălțarea unui om unit cu Dumnezeu, în persoana Domnului nostru Iisus Hristos, și șederea Lui de-a dreapta Tatălui.
Omul, în ordinea creată, era mai prejos decât îngerii. Este o cinste și o întâmplare fără precedent ca una dintre aceste creaturi să urce, să fie invitată să șadă de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, să stea în locul unde niciodată până atunci nu a avut acces o ființă creată. Îngerii și oamenii sunt creaturi, iar lumea materială este creată, dar aici nu este vorba de o creatură simplă, ci de firea umană — trup și suflet — unită cu dumnezeirea.
Domnul Hristos, înainte de a Se înălța la cer, le-a spus sfinților ucenici să șadă în Ierusalim până se vor îmbrăca cu putere de sus. Înainte de a muri, după Cina cea de Taină, le-a spus Sfinților Apostoli că va fi omorât, va fi luat, va veni Mângâietorul și va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor. Sfinții Apostoli s-au întristat când Domnul Hristos a fost luat de la ei prin moarte și, iarăși, s-au întristat, într-o oarecare măsură, când Domnul Hristos S-a înălțat la cer. Dar Domnul Hristos, atât înainte de Înviere, cât și după Înviere — în cele 40 de zile când li S-a arătat — avea în vedere o altă relație cu omul, alta decât relația exterioară pe care a avut-o cu Sfinții Apostoli, una mult mai profundă.
Înălțarea Domnului la ceruri a fost necesară pentru ca El să fie pururea cu noi
Prin Înălțarea la cer se realizează acea sinteză minunată, acea prefacere minunată a trupului și a sufletului Domnului nostru Iisus Hristos. Prin pogorârea Duhului Sfânt, firea umană a Domnului nostru Iisus Hristos, unită cu dumnezeirea, S-a pogorât în sufletele Sfinților Apostoli și a întemeiat Biserica. Prin botez, aceeași fire umană a Domnului nostru Iisus Hristos, înălțată la ceruri și care șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, se pogoară în sufletul fiecărui creștin.
Înălțarea la cer face posibilă transformarea Sfintelor Taine în Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, cu care ne împărtășim și în baza cărora noi avem viață veșnică. Domnul Hristos le-a zis, atât Sfinților Apostoli, cât și iudeilor, că cine nu va mânca trupul Lui și nu va bea sângele Lui nu va avea viață veșnică, iar cei care vor mânca și vor bea, pe aceia îi va învia în ziua cea de apoi.
Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri a fost necesară tocmai pentru ca El să fie cu noi. Domnul Hristos nu S-a îndepărtat de lume și nu a trimis în locul Lui un locțiitor, ci S-a înălțat pentru ca apoi să Se pogoare în sufletele credincioșilor și să fie pururea cu noi, în cel mai intim mod posibil, prin întrepătrunderea firii Lui cu firea noastră, prin sălășluirea Lui în adâncul nostru.
Trebuie să-L căutăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, care este în adâncul ființei noastre. Locul unde trebuie să-L căutăm, prin rugăciune, dinspre exteriorul vieții și al ființei noastre, este în adâncul inimii noastre; acolo Domnul Hristos este sălășluit.
Părintele Pantelimon Șușnea
Fragment din predica la Înălțarea Domnului, 29 mai 2014
