Semnul lui Dumnezeu
Ne aflăm în duminica a treia din Postul Mare, care marchează mijlocul Postului Mare. Este rânduit ca această duminică să fie sub semnul Sfintei Cruci. Nu numai duminica, ci toată săptămâna. La slujba de Priveghere s-a scos Sfânta Cruce spre închinare și ea va rămâne toată săptămâna, până duminică, în locul icoanelor.
Postul Mare este un simbol al trecerii omului de la moarte la viață. În prima duminică din Postul Mare se vorbește despre căderea lui Adam din rai, adică începutul morții, iar la finalul Postului Mare sărbătorim Învierea și ridicarea lui Adam din iad. Postul Mare este un simbol al acestei treceri, de la Adam cel căzut, care prin păcat a ajuns în iad, la Adam cel ridicat de Hristos, înviat, ridicat din nou în împărăția cerurilor. În centrul acestei realități, în centrul acestui simbol, este pusă Sfânta Cruce.
Crucea este semn al iubirii lui Dumnezeu față de om, este semnul lui Dumnezeu
S-a citit din Sfânta Evanghelie de la Marcu: Și chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?
Domnul Hristos le vorbește Sfinților Apostoli despre cruce. Cine vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Domnul Hristos a rostit aceste cuvinte înainte de răstignirea Sa. Când le-a rostit, Sfinții Apostoli nu știau despre răstignirea pe cruce a Domnului Hristos. Ce însemna crucea? Însemna ocara. Înainte de răstignirea Domnului Hristos crucea însemna ocara, pentru că moartea pe cruce era o moarte blestemată. Domnul Hristos spune în continuare: Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.
De ce crucea este semnul Domnului nostru Iisus Hristos? De ce a ales Domnul Hristos crucea ca semn al Său? De ce a ales creștinătatea ca semn al său, prin excelență, crucea? De ce zice Domnul Hristos că fiecare creștin trebuie să-și poarte crucea? De ce ne însemnăm noi cu semnul crucii?
Toată creația se cere după cruce
Zicea Sfântul Maxim Mărturisitorul că toată creația se cere după cruce. Acest lucru înseamnă că nu putem să înțelegem nimic din lumea aceasta în afara relației cu crucea. Crucea este semn al iubirii lui Dumnezeu față de om, este semnul lui Dumnezeu. Cum se înțelege crucea ca semn al lui Dumnezeu, ca ceva ce este emblematic pentru Dumnezeu, ca ceva ce este specific lui Dumnezeu, ca ceva care Îl revelează în cel mai înalt grad pe Dumnezeu?
Domnul Hristos, prin cruce, Se jertfește pe Sine pentru noi. Toate din lumea aceasta se jertfesc pe sine, toate se înțeleg prin cruce. Pentru ca noi să trăim consumăm plante, vietăți, animale. Pentru ca noi să trăim, trebuie să fie cineva care să se jertfească. Acesta este sensul întregii creații. Acesta este sensul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu dă viață creației, nu ține creația în viață prin energiile Sale, ci Dumnezeu Se dă pe Sine creației. Dumnezeu ni Se dă pe Sine nouă și prin această jertfă permanentă a lui Dumnezeu, prin dăruirea de Sine a lui Dumnezeu toate se țin în viață — și lumea, și oamenii, și în viața aceasta, și în viața veșnică.
Adam nu a înțeles acest lucru în rai. Nu a înțeles faptul că el trebuie să-și caute un mod de a se jertfi pe sine. Adam voia raiul ca pe un loc de care să profite, voia să consume din bunătățile raiului. Domnul Hristos l-a pus pe om în lume pentru ca să se jertfească pentru lume. Lumea se jertfește pentru noi, pentru a ne ține în viață, chiar și din punct de vedere biologic. Dacă nu ar fi alte plante sau alte animale care să fie jertfite pentru ca noi să fim în viață, nu am mai avea din ce să trăim. La rândul nostru, trebuie să răspundem la fel. Acesta este sensul pe care ni-l arată Evanghelia de astăzi. Cine va voi să-și păstreze sufletul său pentru sine, acela și-l va pierde, și cine își va pierde sufletul său pentru Dumnezeu și pentru Evanghelie, acela și-l va câștiga. Ce-i va folosi omului de va dobândi toată lumea, dacă sufletul său și-l va pierde? Atitudinea acaparatoare în care omul vrea să dobândească lumea pentru sine — să aibă tot raiul pentru sine fără a se gândi ce poate el să dea, ci pe ce poate el să pună mâna — este calea pierzării.
Dragostea duce la jertfă
Hristos ne spune că și dacă am dobândi toată lumea, dacă nu învățăm să ne jertfim, atunci ne pierdem sufletul. Printr-o viață în care trăim egoist ne pierdem sufletul și în sensul că nu ne împlinim ca oameni, nu ne împlinim vocația, nu ne împlinim menirea din lumea aceasta. Este precum o floare care nu ajunge să înflorească: nu ajunge la finalul său, nu ajunge să-și împlinească rostul. Așa este omul care trăiește egoist, pentru sine. Acel om nu-și arată chipul. Zice Domnul Hristos că cel care își va pierde sufletul — dar nu oricum, ci pentru Dumnezeu și pentru Evanghelie –, acela își va afla sufletul.
Dumnezeu Se jertfește pe Sine, creația se jertfește pe sine pentru om, și noi, oamenii, trebuie să ne jertfim pentru creație și pentru Dumnezeu. Când l-a făcut Dumnezeu pe Adam în rai a văzut că Adam era singur și a zis: să-i facem ajutor lui Adam, și a fost creată Eva din coasta lui Adam. De ce avea nevoie Adam de Eva? Pentru ca prin intermediul acestei persoane pe care Adam o iubea să învețe să se jertfească. Acesta a fost scopul pentru care lui Adam i s-a dat femeie, pentru că dragostea duce la jertfă. Domnul Hristos și-a arătat dragostea față de noi prin jertfa de Sine. Dacă nu avea pe cineva pe care să-l iubească, omul nu avea cum să-și exercite puterea jertfitoare. De aceea lui Adam i-a fost dată Eva.
Pericopa se încheie cu cuvântul: Adevărat vă spun vouă că sunt unii dintre voi care stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere. Aceste cuvinte au fost rostite de Domnul Hristos cu șapte zile înainte de a Se schimba la față și au fost rostite cu prilejul unei ispitiri din partea lui Petru. Domnul Hristos le spusese Sfinților Apostoli că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie defăimat de bătrâni, de arhierei, de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Iar Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru și a zis: Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
Petru voia să-L protejeze pe Domnul Hristos și îi zicea: Să nu Ți se întâmple Ție una ca asta. Domnul Hristos a vrut să arate că de bunăvoie Se dă pe Sine, că de bunăvoie își dă viața pentru noi și că acesta este rostul Lui, acesta este modul Lui de a Se manifesta ca Dumnezeu. Dumnezeu Se manifestă prin jertfă și crucea este simbol al jertfei. Crucea este veșnică pentru că nu ține numai de ceea ce s-a întâmplat în lumea aceasta trecătoare, ci este simbol permanent al jertfei lui Dumnezeu, semn că Dumnezeu Se dăruiește pe Sine creației Sale și că, prin aceasta, ne ține în viață.
Părintele Pantelimon Șușnea
Fragment din predica la duminica Sfintei Cruci, 18 martie 2012
