Prima campanie națională împotriva obezității desfășurată în grădinițe se încheie cu succes

Lestat Monroe
Orasul Meu, Culorile Mele
4 min readJan 30, 2019

BUCUREŞTI — 8 ianuarie 2019 — Asociația „Orașul Meu, Culorile Mele” și Kaufland România doresc să marcheze încheierea cu succes a proiectului „Ce mâncăm?” (www.Orasul-Meu.com/Ce-Mancam), prima campanie cu acoperire națională de combatere a creșterii îngrijorătoare a ratei obezității infantile. În mai puţin de 6 luni, iunie — decembrie 2018, „Ce mâncăm?” a ajuns la 20.000 de copii, din 280 de grădiniţe, în toate judeţele României.

Ne confruntăm din ce în ce mai mult cu epidemia globală de obezitate. Conform rezultatelor unui studiu efectuat de Federația Română de Diabet pentru Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, rata obezității în rândul copiilor ajunge, în unele comunități, la 30%. În medie, aceștia mănâncă între mese de trei ori pe zi, adesea bomboane și gustări sărate. „Problema afectează mai mult băieții decât fetele și în special copiii de vârstă școlară”, mai arată studiul.

Prin proiectul „Ce mâncăm?”, Asociația „Orașul Meu, Culorile Mele” în parteneriat cu Kaufland România au veni în sprijinul grădinițelor, al familiilor și al comunităților locale, mobilizând toate părțile implicate pentru a spori nivelul de conștientizare față de importanta unei alimentații sănătoase. Acționând împreună pe parcursul unei perioade critice pentru dezvoltarea copiilor noștri — perioada grădiniței, creștem șansele ca ei să adopte o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ, pentru că obiceiurile care duc la un stil de viață sănătos se învață din copilărie.

Peste 280 de grădinițe au acceptat provocarea noastră, însumând peste 20.000 de copii care au participat într-un parcurs educațional entuziasmant prin lumea nutriției în șase lecții amuzante. Asociația „Orașul Meu, Culorile Mele”și Kaufland România au oferit gratuit grădinițelor participante materiale educaționale necesare, precum suportul de curs, hărți de colorat uriașe, postere și flaiere. Copiii au învățat astfel cum sa facă alegeri alimentare sănătoase, prin jocuri de rol, cântece și ateliere de colorat. „ Am constatat o legătură între un mic dejun regulat și o creștere a nivelului performanțelor la ore în rândul copiilor“ — educatoare, grădiniță participantă.

De asemenea, „Orașul Meu, Culorile Mele” și Kaufland România au oferit grădinițelor participante materiale educationale destinate familiilor. Astfel, proiectul s-a desfășură nu numai la grădiniță, dar și acasă și în familie — formula de succes pentru o viață sănătoasă pentru fiecare copil. „O informare corectă a părinților, în ceea ce privește alimentația sănătoasă, dar și a copiilor, în școli și grădinițe, de către persoane competente și autorizate, cu sprijinul forurilor competente și a unor organizațiilor non-guvernamentale, este de dorit și nu este niciodată suficientă” explica Anda Avramescu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice. „De când îi învață la grădiniță, fata mea ne spune mereu la masă ce să mâncăm” — părinte.

Conform datelor adunate de ONG-ul nostru, 89% dintre copiii care au luat parte la program luau micul dejun în mod regulat în luna decembrie, față de doar 37% în luna iunie. „De la începutul proiectului „Ce mâncăm”, am urmărit cu bucurie munca depusă de părinți și de grădinițele participante, cu ajutorul Kaufland România, în a-i ajuta pe copii să adopte de mici un stil de viaţă sănătos. Ne simțim onorați să putem spune că „Orașul Meu, Culorile Mele” a contribuit la această schimbare și vom continua să susținem părinții, grădinițele și comunitățile locale în acest efort” — Lestat MONROE, fondator și vicepreședinte „Orașul Meu, Culorile Mele”.

Proiectul s-a bucurat de un foarte mare succes în rândul grădiniţelor, iar multe dintre ele ne-au cerut să le includem şi în proiecte viitoare. Pentru a marca încheierea cu succes a programului, „Orașul Meu, Culorile Mele” și Kaufland România au oferit drept cadou în magazinele Kaufland hărți de colorat uriaşe create de Orașul Meu pentru a promova consumul sustenabil şi producția locală.

„Ce mâncăm?” este un proiect al Asociației „Orașul Meu, Culorile Mele”, făcut posibil de Kaufland România. Orașul Meu, Culorile Mele este un ONG românesc care și-a luat angajamentul de a contribui la îmbunătățirea calității vieții copiilor și a familiilor de toate tipurile, din România. Cu ajutorul partenerilor, Orașul Meu, Culorile Mele a investit în renovarea centrelor de plasament, a secțiilor de pediatrie și a spațiilor de așteptare din cadrul spitalelor pentru copii din București și din țară, a conceput cel mai mare proiect de Terapie prin Artă desfășurat în România pentru a minimiza impactul negativ al spitalizării pe termen lung asupra copiilor cu afecțiuni cronice, a organizat petreceri și a oferit cadouri copiilor de Paște, Ziua Copilului, Moș Nicolae și Moș Crăciun. Puteți vizita site-ul nostru la www.Orasul-Meu.com

Dacă dorești să aflii mai multe despre Orasul-Meu.com ne poți contacta la pr@Orasul-Meu.com. Pentru a fi la curent cu activitățile noastre, te invităm pe pagina de facebook, facebook.com/OrasulMeuRomania

--

--