Când crezi că nu poți reuși, adu-ți aminte
Adu-ți aminte de prezent, de fix acest moment, momentul ce tocmai a trecut în timp ce ai citit această frază. Există un lucru pe care acum ceva timp îl considerai imposibil? Cu siguranță există. Și acel lucru acum e realizat! Când îți spui că nu se poate amintește-ți de acel lucru pe care îl credeai imposibil și totuși l-ai realizat.
Sigur că o să ajungi să le gândești și să le întorci pe toate fețele și să zici că nu se compară, că uite acolo era mai simplu, că aici e nu știu cum și nu știu ce. Dar știi ce? La fel ți se părea și atunci. În momentul în care nu ai făcut un lucru ai 5000 de necunoscute și totuși la final, retrospectiv îți dai seamă că nu a fost atât de greu și vezi ce culori aveau toate acele puncte inițial incolore.
În cazul meu, dacă acum un an mi-ai fi spus că aș fi capabil să alerg un semi-maraton nu te-aș fi crezut, ți-aș fi râs în față și ți-aș fi explicat cum eu eram ăla care nu putea nici măcar să termine de alergat proba de rezistentă. Cum eu eram ăla care atunci când avea 7–8 ani nu putea să dea o tură de pista de atletism(440 metri). Cum eu eram ăla care dorea să-și ia scutire de la ora de sport. Iar ieri am participat la primul meu semi-maraton și l-am alergat, toți cei 21 de kilometri… și m-am simțit minunat, fizic și psihic.
Ține doar de mental? Nu. M-am antrenat bine înainte. Am alergat 20 km de două ori în Herăstrău și până acolo de mai multe ori distante mai scurte, până să reușesc să ajung la 20. Aveam și câteva luni bune de mers la sală înainte de a mă apucă de antrenamentul pentru concurs. Dar senzația pe care am avut-o a fost superbă, aceea că nu există înfrângere, nu există nu pot, nu se pune problema ca eu să nu pot termină cursă. Când la început mă uitam la traseu și mi-l închipuiam și știam câte stații de metrou sunt, câte stații de autobuz, iar eu trebuia să îl parcurg la pas nu-mi închipuiam cum aș putea să alerg atât și asta în maxim trei ore… mi-era frică, multă frică.
Dar după ce am alergat 20 de km pentru prima data în Herăstrău trăgând de mine, am depășit bariera, mi-am dat seama că se poate. A doua oară am fost liniștit, știam deja tot ce se va întâmpla și mai ales că o să fie bine. La fel și la semi-maraton. Știam traseul, nu mă gândeam la kilometri, mă gândeam la ce frumos e, la câte locuri o să vedem, la cată lume ne susține, oameni necunoscuți și prieteni, la vremea superbă de afară, la întreaga atmosferă, la a mă bucură de fiecare pas făcut.
O notă pentru mine cel ce nu credea că aș putea alerga un kilometru: Ieri ai alergat nu unul ci douăzeci și unu de kilometri și te-ai simțit minunat. Ai alergat chiar tu sau a(i) fost altul?
