Neil deGrasse Tyson e o gaură neagră, care suge hazul din univers
De SAM KRISS ( 04.22.16, WIRED)
Traducere: DEZARTICULAT
Ceva îngrozitor ți s-a întâmplat în spațiul cosmic. Tot ce îți amintești sunt ultimele momente, soarele pălind până a ajuns un punct, în timp ce tu și echipajul tău evadați din sistemul solar, sistemele navei închizându-se brusc, panica și întunericul dinăuntru, țipetele și plânsetele, marginile fosforescente ale găurii de vierme care se deschide în fața ta — apoi te-ai trezit, acoperit de sudoare în propriul pat, la răsărit, cu păsările cântând afară, în alt univers. Ești prizonier în lumea popularului astrofizician de televiziune Neil deGrasse Tyson și știi asta, fiindcă aici răsăritul nu e răsărit deloc. În fapt, pământul e o sferă orbitând soarele, așa că soarele în niciun sens nu “răsare” — pur și simplu se întâmplă să fii poziționat fix pe linia mișcătoare, cunoscuta drept terminator, care separa porțiunea iluminată de cea întunecată. Și păsările nu cântă de fapt — în realitate emit o serie de zgomote fără niciuna din calitățile tonale care le-ar diferenția de alte emisii vocale. Șii patul nu e al tău, fiindcă savanții nu au reușit să găsească o metodă de a izola proprietatea printre calitățile obiectelor. Sari din pat și începi să lovești frenetic pereții. Nu există nicio ieșire? Unde e echipajul? Te repezi la fereastră și aproape te prăbușești de oroare. Totul e fix acolo, în fața ochilor tăi, exact ca acasă: totul e exact la fel, dar, în această parodie bolnavă a universului, a fost deformat în ceva găunos, lipsit de sens, nemilos de tern.
Fâșii roz de nor se ridică timid la orizont și tu știi că orizontul e de fapt doar curbura pământului, și că noriii, despre care se credea odată ca ar fi locuiți de îngeri, nu adăpostesc nimic de genul. Câțiva oameni sunt deja afară pe stradă sub fereastra ta, alergând, mergând la muncă, dar nu sunt oameni de fapt. De fapt, sunt doar primate din familia hominidae, cel mai apropiat înrudită cu genusul Pan, făcându-și treaba maimuțească, care rămâne în principal motivată de nevoi maimuțești- nevoie de mâncare, adăpost, sex. Nu există nimic care nu e instant plictisitor. E prea mult. Te repezi în bucătărie, dând peste cap sertarele în plină panică (de fapt, doar dispanie, tahicardie și dilatare a pupilelor cauzate de epinefrină), scoți un cuțit (de fapt, doar o bucată de metal atașată de o bucată de lemn), și îți deschizi venele. Sângele (considerat cândva ca fiind una din 4 umori ce guvernau trăsăturile de personalitate, dar care este de fapt folosit în principal ca sa transporte oxigen) curge, mai închis la culoare și mai încet decât te așteptai. Se va sfârși acum, crezi. Dar de fapt, nu mori: ești doar o colecție de atomi, și fiecare dintre ei va supraviețui. Nu numai ca tu ești în acest univers, acest univers este în tine.
Neil deGrasse Tyson este, chipurile, un educator și popularizator al științei; este slujba lui să îi entuziasmeze pe oameni despre misterele universului, să comunice informație, și să corecteze concepții greșite populare. Aceasta este o sarcina nobilă, dificilă, și neapreciată; acestea ar putea fi motivele pentru care nu o face. Ce face de fapt e să facă universul plictisitor, să le spună oamenilor chestii pe care le știu deja, și să distrugă concepții greșite pe care nu le are nimeni. În aparițiile lui TV, manevrate de o armată invizibilă de scenariști, această tendință e abia-abia ținută sub control, dar în prelegerile sale sau pe internet este torențial: o inundație infiltrantă de mâzgă gri, descojind lumea pana la esențialul său cel mai uscat, tern, incolor.
Îi place să se uite la filme SF și să atragă atenția asupra inexactităților. De fapt, laserele nu ar face sunet în spațiu; de fapt un an lumină e unitate de distanță nu de timp, de fapt nimic din asta nu e real, e doar o colecție de imagini staționare proiectate cu viteză ca să creeze iluzia de mișcare, și personajele sunt doar actori care nu au fost niciodată în spațiu. Când rapperul B.o.B. a început să declare zgomotos că există o conspirației vastă care ascunde faptul că lumea e de fapt plată, Neil deGrasse Tyson a sărit imediat să îl demonteze, apărând chiar pe o piesă rap dureros de proastă care insista ca B.o.B să afle că de fapt planeta e o sferă — o apărare pasionată, inutilă și jenantă a evidenței orbitor de clară. Într-o lume care este pur și simplu un fapt brut, dat, orice încercare de a o imagina într-o formă radical diferită trebuie înăbușită. De ce? Obiectul de studiu e cosmic si transcedental, proiecția subiectului [1] e meschină si stupidă. Neil deGrasse Tyson intră țanțoș pe scenă ca să ne spună că de fapt pământul orbitează în jurul soarelui, de fapt viețuitoarele își dobândesc trăsăturile prin procese evolutive, de fapt ai cinci degete la mână, de fapt vacile fac muuu, de fapt căcatul îți iese din cur — — și tu ar trebui să te gândești da, știam asta, și să îți imaginezi pe altcineva, cineva care nu știa asta, un idiot, și să te gândești: sunt mai bun decât ăsta, sunt mult mai deștept decât oricine altcineva.
Ceea ce nu înseamnă că ar exista vreun criteriu care cere ca aceste fapte să fie reale. Nimic din asta nu e real. Nebuloasele acelea multicolore nu sunt obiecte reale, există doar în pozele fantastice suprapuse peste fața lui Neil deGrasse Tyson și peste un citat vag și sentimental despre cât de minunat e universul când e foarte departe de viața omenească. Imaginile sunt create digital, culorile sunt false, formele nu sunt deloc ceva ce ar putea fi văzut pe fereastra navei tale spațiale, o nebuloasă în viața reală e la fel de incitantă ca o ceață umedă. Dacă e să iubești lumea naturală, să fucking love it, cel mai bine e să știi cât mai puțin cu putință despre ea, sau s-ar putea să ți se para mai puțin iubibilă. Ca atunci când Neil deGrasse Tyson a spus că ”dacă ar fi existat vreo specie pentru care sexul să fi fost dureros, cu siguranță a dispărut acum ceva vreme”. E un fapt Tyson perfect, adevărat fiindcă e practic tautologic, calitatea sa științifică având de a face strict cu ideea că fenomenele reale sunt instanțieri ale unor legi abstracte, și nimic de a face cu vreo observație științifică, cum ar fi să asculți noaptea mieunăturile pisicilor futându-se, sau pe femei. Sau ca atunci când serialul său TV, Cosmos, l-a descris pe Giordano Bruno, astrologul din secolul 16, ca pe un martir al științei, executat de biserica catolică fiindcă a propus un sistem heliocentric. Vedeți cum ne persecută idioții ăștia pe noi, cei raționali, cu superstiția lor și ostilitatea față gândirea obiectivă. Realitatea, și anume că Bruno credea în magie, îl venera pe zeul egiptean Thoth, și a fost executat nu pentru heliocentrism ci pentru ca a negat divinitatea lui Hristos — e ignorat fiindcă nu e Fucking Science Love. Sau când a decis că ”Italia prețuia catedralele în timp ce Spania prețuia exploratorii”. Prin urmare, în lume, de 5 ori mai mulți oameni vorbesc spaniola decât italiana. O reconstrucție suspectă a trecutului din condițiile observate în prezent, sau teoria istorică I fucking love science: triburile de succes erau pline de Carl Sagani atavici, dacă italienii nu au omorât milioane de oameni în lumea nouă nu e din cauză că peninsula era la momentul respectiv fracturată în orașe-stat (unele sub ocupație spaniolă) care asigurau capital semnificativ, mai degrabă decât coloniști. E din cauza ca nu aveau un interes in nave spațiale.
[1]object-cause în original, în engleză.
