O ceata ciudata plutea in aer si devenea tot mai densa. Stia foarte bine ca nu e ceata, insa nu isi putea explica ce putea fi fenomenul ciudat, de culoare visinie. Izolarea fonica devenea tot mai puternica, iar senzatia ciudata de a nu auzi nimic incepea sa-l deranjeze. Mari pasul, neauzind cum calca si se indrepta spre locul unde ceata era cea mai densa. In curand insa pasi pe o carare curata. In fata lui pe carare era totul clar, in spate si in lateral insa abia putea vedea ceva prin masa visinie. Tot din fata putea auzi in sfarsit un zgomot, un zumzait ca al unui motor mare, poate industrial. Cu simturile ascutite la maxim o lua pe carare inainte.

Deodata auzi in urma sa doua persoane susotind. Se opri, iesi de pe carare si astepta pret de cateva minute, insa nu trecu nimeni. Revenind pe carare se trezi urmarit de un caine mare, care latra in urma lui. Doctorul Grecu o lua la sanatoasa pe carare inainte. Cainele dupa el, iar in spatele cainelui, doi barbati fugeau si ei pe carare injurandu-se unul pe celalalt si invinuindu-se ca au scapat cainele. “ — Ti-am zis sa nu-l scapi si sa tii de el ca de viata ta. Fugi mai tare acum si potoleste cainele, iar eu il voi opri pe doctor.”

Curand insa planul lor esua, iar doctorul ajunse intr-un luminis complet lipsit de ceata, iluminat de o sursa de lumina nevazuta. Cert e ca era o lumina ca pe timpul zilei. Cainele se opri la intrarea in luminis. In centrul suprafetei luminate un copil se intoarse spre Grecu, iar acesta porni in directia sa. Dupa doi pasi se lovi de un perete nevazut, motorul care zumzaia incepu sa se tureze, copilul disparu, iar Grecu se trezi pe jos. Cei doi barbati prinsera cainele in lesa si incercau acum sa-l incercuiasca pe intrus.

— Ti-am zis ca potaia ne va aduce probleme. Daca nu-l fugarea, ajungea la fix si nu vedea nimic. Hai sa o rezolvam, ca ne omoara primarul. Doctore, nu vrem niciun necaz. Dumneata trebuie sa te asezi pe locul pe care a stat copilul! Hai, la treaba!

Grecu, unul dintre cei mai respectati medici pediatri din tara, isi analiza situatia. Profesia nu-l invatase tehnici de autoaparare si nici hobby-uri nu a avut, care sa-l poata scoate din astfel de situatii. “ — Ma asez de bunavoie, daca imi spuneti despre ce e vorba.”

Cei doi incepura sa rada. — Daca am sti, ti-am spune doctore. Nu vezi ca suntem simpli executanti? Eu in locul tau m-as grabi sa ajung acolo. Am incercat sa merg de cateva ori si eu, dar m-au trimis inapoi. Mi-au zis ca nu mi-am terminat misiunea de aici.

— Unde si ce e acolo?

— Nu am vazut decat statia pe care se ajunge si nu arata cu nimic diferit de asta. Stiu doar ca noi trimitem copii acolo. Nu au cerut pana acum niciodata vreun adult. Primarul e omul de legatura. Dac’o fi om. El merge des dincolo, dar se intoarce intotdeauna. Asa ca fii fericit ca esti printre primii adulti chemati dincolo. Cine stie, poate s-au imbolnavit copiii. Tot ce am putut eu intelege cand am trecut la ei e ca omenirea le-a dat cele mai bune exemplare. Pentru ce, nu stiu…

— Hai doctore ca te asteapta, spuse celalalt cu mana pe un pistol mic. Viu, ranit, sau mort noi tot te trimitem. Tu alegi cum.

Celalalt se apropia cu cainele in lesa.

Grecu se aseza pe locul pe care mai inainte statea copilul, iar cei doi se retrasesera pe o raza egala cu distanta pe care o avea el cand se lovi de bariera. Motorul incepu sa se tureze din nou si in curand medicul pediatru Grecu disparu.

Dimineata se trezi in fata pensiunii unde scartaiau scarile simtindu-se slabit. La receptie era fata patroanei, care era acum cu 30 de ani mai batrana.