Groapa De Suflete

Sigur ai ghicit după titlu despre ce este vorba. Vorbim despre școală.

Sună puțin cam dur nu? Dar nu este deloc departe de adevăr. Pentru că asta face școala acum, ia o ființă care radiază lumină și o transformă într-o carcasă neînsufletită, într-un om adormit.

Școala te învață de care trib aparții, îți explică istoria tribului tău, îți prezintă oamenii care au făcut posibilă existența și continuitatea acelui trib. Școala îți prezintă cum a greșit tribul vecin față de tribul tău, iar după 40 de ani toată lumea ajunge să se întrebe de ce se naște un nou conflict armat între națiuni vecine.

Școala te învață să trăiești prin memorie, căci de unde îți poți extrage mai multă siguranță dacă nu din perpetuarea unui trecut deja cunoscut. Dar școala nu îți spune că orice acțiune născută din memorie omoară câte puțin originalitatea, creativitatea, intuiția și te transformă într-o carcasă robotizată.

Școala te învață obediența, căci orice abatere de la regulile stricte ale sistemului, orice încercare de răzvrătire este pedepsită prin calificative care îți vor reduce pe viitor șansele la o existență decentă. Obediența contribuie de asemnea la diminuarea luminii ființei, exact ca si acțiunile născute din memorie.

Și școala face toate astea pentru tine, doar că să știi cine ești și cu ce să te identifici. Dar școala nu îți spune că orice identificare știrbește instensitatea luminii ce radia odată prin tine. Căci atunci când te umpli de ceva nu mai e loc pentru nimic altceva. Atunci devii doar ceea ce este curpins între limitele groase, hotărâte, trasate de școală. Atunci pentru tine nu mai există infinit.

Școala ar trebui să îți spună că gândești. Nu doar că nu face asta, nici măcar nu te învață cum să gândești, ci doar îți impune autoritar ce să gândești.

Școala nu te îndeamnă niciodată să îți explorezi experiențele. Școala nu îți spune că există un spațiu în care apar toate experiențele vieții tale, nu te ajută să te apropii de acel spațiu, nu te ajută să îi studiezi natura, nu te ajută să realizezi că acel spațiu nu este diferit de la tine la colegul de bancă sau la copilul din tribul vecin. Din contră, școala îl îngroapă, fiindcă acel spațiu poate fi descoperit doar atunci când lumina ființei radiază cu maximă intensitate.

Ce poate fi mai extraordinar decât să ajungi să simți cum ființa ta este de fapt ființa întregii lumi? Să ajungi să simți cum toată lumea se naște și apune în aceeași ființă? Să simți cum împarți aceeași ființă cu colegul de bancă, în loc să intri cu el într-o competiție impusă de un om adormit, de o lume oarbă, pierdută? Ar mai exista atunci conflicte și suferință? Ar mai fi atunci omul capabil să își rănească semenii?

Asta ar trebui să fie de fapt prima lecție la școală. Pentru că una este să te îndrepți spre acel spațiu infinit când lumina ta e pură, neatinsă de mizeria lumii, și alta e să o faci după două decenii de zvârcoleală prin noroiul acestei lumi. Asta e motivul pentru care în momentul de față transformarea omului, regăsirea omului este posibilă, în cele mai multe cazuri, doar prin suferință.

Școala nu îi învață pe oameni nici măcar cum respire, cum să mănânce sau cum să doarmă. Nu râde. Pentru că într-o lume normală toate acestea s-ar fi întâmplat instinctiv prin inteligența intuitivă a corpului. Dar cum intuiția omului este acoperită de la cea mai fragedă vârstă atunci de ce ne miră că oamenii nu știu să respire, să mănânce sau să doarmă. Este nevoie de vizite la specialiști pentru a îi învața pe oameni cum să fie de fapt oameni. Asta face școala, da naștere la generații întregi de oameni care nu știu să fie oameni. O lume de carcase constipate.

Dar ce este de fapt școala? Școala este o expresie a minții colective. Și cum poate școala noastră să fie altfel decât este mintea noastră? În alte țări mai conștiente oamenii deja au început să își învețe copiii cum să observe și să înțeleagă mintea de la cele mai fragede vârste. Și este ceva necesar, pentru că dacă nu este ințeleasă de la o vârstă fragedă atunci mintea este pierdută de sub control, atunci omul se pierde pe sine, atunci haosul pune stăpânire pe viața omului, chiar daca in aparență totul pare a fi in regulă. Și haosul nu o să fie doar în mintea omului, ci o să fie prezent și în exterior, în tot ceea ce vor avea oamenii în fața ochilor.

În zone în care omenirea este mai conștientă de unicitatea ființei școala este deja în transformare. Există momente de liniște intre ore, sau chiar ore intregi de conștientizare, în care copilul să aibă ocazia propriei recunoașteri, să aibă oportunitatea centrării în ființă, pentru că apoi să participe la acțiunile educative din prisma unui spirit liber, nu a unui om constrâns.

Deja în lume copiii au libertatea să aleagă ceea ce vor, sau mai bine zis, ceea ce simt să studieze. Pentru că din punct de vedere intuitiv copiii fac mereu alegeri mai bune decât adulții adormiți. Ce rost are să îl înveți pe un copil care doar vrea să cânte la vioara ce populație are Zimbabwe, cum se numea ministrul turismului acum 10 ani, sau care este formula elementului chimic Poloniu. Lumea s-a schimbat, toate informațiile pe care ni le putem imagina sunt la distanța atingerii unui ecran, nu mai există motiv ca puiul de om să își piardă timpul și lumina acumulând tot felul de informații inutile, care oricum pot fi accesate oricând.

Să fie România chiar atât de plecată din Ființă? Să fie românii chiar atât de lipsiți de conștiință încât școală lor să nu poată evolua de la o instituție care îngroapă suflete la una care celebrează spiritului omului? Sau este vina vechilor tendințe care refuză să moară și trag cu dintii de tot ceea ce le asigura continuitatea. Acele tendințe care sunt de fapt groparii sufletelor, tendințe pe care le poți vedea întrupate la televizor prin tot felul de emisiuni încercând să justifice acțiunile unei întregi grupări numite partid politic, tendințe care încearcă în continuare să impună o identitate colectivă, pentru că în acea identitate se simt cel mai în siguranță. Și oricine renunța la acea identitate amenință de fapt siguranța, amenință tendințele cu moartea. Dar acum putem de fapt recunoaște acea tendința, acel om, ca fiind un produs al aceluiași sistem, fără pic de evoluție în conștiință, ca fiind deja mort, pentru că doar unui om mort, adormit, doar unei carcase îi poate fi frică de moarte. Pentru un om viu, însuflețit, moartea este doar o continuare conștientă a Vieții.