Mihnea Ratte — fotografia în culoare dulce-acrișoară
Dacă mă întrebi acum, nu mai știu să-ți zic cum și când și unde m-am cunoscut cu Mihnea, dar ce știu sigur e că niciodată nu îți amintești exact când te-ai cunoscut cu unii dintre cei mai mișto oameni din viața ta. I’m proud to call him my other libra half, pentru că aparent, suntem născuți în aceeași zi, cam pe la aceeași oră — doar câțiva ani distanță: Eram like, wow, soulmates. Balanțele au ceva special — spun eu care nu cred în zodii. Și cam din ziua aia de la Untold, când am stat amândoi la rând la pachete de țigări și am completat formularul vieții care a scos la iveală acest factor pseudo-automico-magnifico-galaxic, eu și Mihnea am devenit prieteni. Îl urmăresc cu drag, pentru că de văzut, well, good luck with that.
Dar să vă povestesc despre el și de ce am ținut morțiș să fie unul dintre primii oameni pe care îi intervievez. Vă povestesc pe bune. Hai că rezistați două paragrafe și 3 zodii mai jos.
A scrie, a găti sau a fotografia aduce în fața oamenilor un material în care tu pui nu doar tehnică, ci și suflet. Sunt două lucruri pe care — vorba aia — dacă nu le faci cu pasiune, poți foarte bine să nu le mai faci. Stăteam și mă gândeam că în ultimii ani — la fel ca foarte multe alte chestii — oamenii au început să scrie mai mult, să fotografieze mai des și să (să zicem) gătească altfel, sau cel puțin, să mănânce mai mult, mai rafinat, mai…altfel. În scriitură, fotografie, gătit sau orice altceva, există un val pe care se zice că dacă nu-l prinzi, îți ratezi șansa, dar eu am fost mereu de părere că șansa ți-o oferi singur/ă și valul îl poți face doar către oamenii care apreciază ce faci tu, cine ești tu, și nu ce faci sau cum ești pe valul comun. Am fost la un ziar la interviu și mi-au spus că nu am șanse în fotografie, să mă mai gândesc, zice Mihnea.
Îmi cere o folie de aluminiu. Ia o cutie de carton, o învelește cu folia și după câteva fotografii mă întreabă: cum e? e ok așa? Eu îi zic că îmi plac la nebunie pozele, că oricum știam ce face, dar el se uită așa — cum probabil se uita Joaquin Phoenix la Todd Phillips — și îmi zice meh, da, nu e așa big deal. Atunci nu am înțeles, și îmi venea să îl întreb dacă nu cumva trebuie să își schimbe lentilele. Pozele erau geniale, dar lui i se păreau așa — meh. Apoi, cumva, uitându-mă la cum aranjează și rearanjează fiecare chestie de pe masa unde ședea farfuria cu paste, mi-am amintit de mine. Că așa fac și eu atunci când scriu. V-am spus, suntem născuți în aceeași zi, cam pe la aceeași oră.
Actor am fost 5 ani — 4 de liceu și primul an de facultate. Am făcut figurație în filme. Am câteva premii de la concursuri. Era minunat. Și e foarte posibil să îl fi văzut pe Mihnea la mai toate evenimentele mișto cu muzică sau mâncare, făcând figurație cu un aparat de fotografiat. E imposibil să nu îl zărești — cu barbă, ochelari, adidași mișto — dar nu care orice ,,hipster” cum reacționează lumea la astfel de descrieri, ci ca o persoană autentică cu un vibe mișto. Dar vibe-ul mișto nu înseamnă că și munca e ușoară, pentru că am auzit des persoane spunând că fotografia e ușoară, și probabil că de-aia cred că sunt fotografi :)
Măi, e greu. Viața agitată te face să uiți de mese, să mănânci complet brambura și să omiți chestii importante în viață — cum ar fi mâncarea sau relațiile. De ceva vreme fac tot posibilul să respect un anumit interval orar și să îmi oblig clienții să ia în calcul pauza de masă la ore rezonabile. De multe ori nu le iese. Echilibrul e greu de găsit, dar nu imposibil. Cred că important este să stabilim o ierarhie chestiilor și să ne ținem de ea.
Chiar, cum e viața de fotograf în carantină? Mai apuci să pozezi mâncare sau să faci?
Uimitor, e bine. Am pozat produse, fac content pentru conturi de instagram despre viața de acasă integrând produsele lor. Multe dintre ele vin pregătite de preparare, așa că am fost împins să învăț să gătesc. Așa că, iată-mă, descoperind ca toți ceilalți, latura de bucătar. Se îmbină frumos fotografia și gătitul. Sper să îmi rămână asta și după carantină.
Care e primul fel de mâncare pe care l-ai făcut și prima fotografie pe care ai făcut-o? Dacă ar fi să le compari…?
Prima chestie mai ,,elaborată” pe care am făcut-o au fost niște pancakes, au ieșit delicioase, net superioare primei poze cu telefonul — niște pisici între struguri. Poza care i-a făcut pe unii din redacție să îmi cumpere aparat ca să le fac poze pentru revistă.
Ce mâncare sau ingredient îți aduce mereu aminte de amintirile din copilărie?
Mereu va fi mămăliga cu brânză, unt și smântână. Obligatoriu cu două ouă ochi lângă. Îmi aduce aminte de vremea când trăiau bunicii și asta era masa noastră de duminică. Oftez scriind asta.
Ai lucrat cu foarte multe brand-uri, ai fotografiat mâncare și oameni. Cum poți descrie reacția oamenilor atunci când mănâncă — is food connecting people?
Clar ne aduce împreună, dar cred că e singura chestie care nu ne dezbină. Fiecare mănâncă ce îi place, dar și când se nimeresc două persoane cu aceleași gusturi, e magic.
E fain să vezi reacția oamenilor când mănâncă. Printre puținele momente când fața și ochii nu mint. Se vede clar când omul simte ceea ce gustă. Se transpune undeva bine. Eu când gust ceva foarte bun, pe fața mea se citește că sunt pe vârf de munte, la 20 de grade, privind un apus.
Și cum guști tu mâncarea cu adevărat?
O văd, o miros, o amestec. Am grijă să am în furculiță câte puțin din fiecare componentă a rețetei și de multe ori, dacă e foarte bun, închid ochii și zâmbesc tâmp.
Eu sunt de părere că nu mai tratăm mâncarea așa cum ar trebui. Adică, e totul despre imagine. Tu creezi imagini cu mâncare, aduci la viață the visual story of the food — ce crezi că nu mai apucă oamenii să vadă cu ochiul liber?
Oamenii se pierd în aspect. Am cunoștințe care nu merg decât în locuri în care mâncarea arată bine, dar gustul lasă de dorit, deoarece pe Instagram nu poți ,,gusta” decât vizualul și vizualul înșeală. Fac asta la multe ședințe foto. Sunt pus în fața unui produs pe care trebuie să îl fac să arate genial, dar nu se pupă imaginea cu momentul în care iei primul bite. Eu sunt pro gust. Ajung în ultimele spelunci să mănânc, dar merg acolo pentru devotamentul acelor oameni pentru gust, chiar dacă nu este nimic instagramabil.
Ajungând aici, ce gust are fotografia pentru tine?
Dulce-acrișor, cu siguranță. Pentru că mereu pun în balanță când de bine mă simt când am aparatul în mână, cu partea de negociere și bugetare, cerințe versus realitate.
Dacă ar fi să inventezi felul de mâncare ideal pentru:
Cafeaua de dimineață: Cafeaua de dimineață nu are nimic lângă ea. Este atât de bună încât nimic nu o poate completa. Este o experiență în sine și nu trebuie împărțită cu alt produs.
Poza ta iconic de la apus: Apusurile mele — oh, ăsta este un subiect delicat. Clar un pahar de roșu sau roze, dar ca mâncare, apusul este un lucru atât de simplu care mă face să simt atât de mult…Aș zice pâine proaspăt scoasă din cuptor, pe a cărei coajă ruptă suflând pe degete pentru că frige, o und rapid cu niște unt și arunc un praf de sare.
A, nu v-am zis. Avem și un motto asemănător
Ioana: Food first, life second.
Mihnea: Coffee first, the world second.
Cum arată felul de mâncare Mihnea Ratte și unde l-ai poza?
Toast cu avocado, ou poșat, humus, vinete, brânză, pajiște, liniște, nici frig, nici cald, la lăsarea serii, undeva lângă un lac, cu ea. Nu am predicat în frază, știu.
Care-i un ingredient sau fel de mâncare fără de care nu ai putea trăi?
Lăsați toate felurile de brânză să vină la mine.
Un achievement care te-a făcut să crezi că poți face orice:
Am fotografiat singur tot Electric Castle pentru un client și mi-a ieșit.
Câte tricouri albe ai?
2. Le iau pe sub niște bluze iarna.
Un film pe care l-ai revedea de 10000 de ori și tot e timeless:
Requiem for a dream
Cântecul care urlă în mașină, casă și căști:
Coma — Sunetul Pădurilor
Cum arată Mihnea fără barbă și ochelari?
Nu voi primi alcool la magazin.
Btw, Mihnea nu fotografiază doar mâncare.
