Povești Mondiale: Călăuza din Chișinău (III)
Am văzut prima repriză din meciul inaugural, Rusia 5–0 Arabia Saudită, la un pub. Apoi am fugit la Gara de Nord să iau trenul de 19.15 care avea să ajungă la Chișinău, a doua zi dimineață. Era 14 iulie 2018, urma tot ce-i mai frumos.
Luasem bilet la vagonul de dormit, iar compartimentul avea mirosul vetust al anilor ’90. Nu se putea deschide geamul, aerul condiționat nu funcționa, iar zgomotul provenea, parcă, din coloana sonoră folosită de Andrei Tarkovsky în „Călăuza”. Nu conta, mergeam să văd Cupa Mondială!
În timp ce trenul ieșea agale din București, am început să urmăresc repriza a doua a meciului, pe telefon. Rușii mâncaseră apă cu mei și mărșăluiau ca Armata Roșie în Berlin, Alah din ceruri e mare, dar saudiții nu au nicio șansă. Vladimir Putin și Gianni Infantino (foto) explică, pe înțelesul tuturor, desfășurarea partidei. :)
După meci am rămas fără baterie, scot încărcătorul, …nu e priză. Merg la naș, un nene de 1.90, cu cămașa descheiată la toți nasturii și milioane de fire de păr care ascundeau o splendidă burtă. Omul semăna cu celebrul jucător de polo sovietic (foto), fapt ce mă amuză teribil.
Îl salut respectuos și îl rog să mă ajute, iar el îmi răspunde: „Stăi, uăi, sâ-ș ia pi mau trienu. Sâ prindâ vitiezâ!”. Apoi îmi arată meticulos că el are un prelungitor în compartimentul lui, legat direct la panoul electric al vagonului, care va funcționa în curând. Îi mulțumesc pentru ajutor, las telefonul acolo și merg să mă întind. În compartiment dau peste un marocan cu cetățenie daneză care mergea tot la Moscova, via Chișinău și Odesa. Povestim.
La Buzău, trenul nu stă prea mult, apoi orele trec și ajungem în vamă. Din câte știam, aveam actele în regulă, dar aud pe cineva strigând: „Oravița!”.
Nu e semn bun.
În scurt timp intră în compartiment un polițist de frontieră care, se pare, a locuit în Oravița și a lucrat o vreme la granița cu Serbia. Schimbăm câteva amabilități provinciale și trenul pleacă spre Republica Moldova.
Urmează schimbul osiilor trenului, cu pasagerii înăuntru. Numai pentru a vedea asta, merită să iei, măcar o dată în viață, trenul spre Chișinău.
Fascinat de cele întâmplate nu dorm deloc, dar ajung în gara din Chișinău, unde mă aștepta Călăuza. Cum care călăuză?!
Starea de nesomn, zgomotele trenului, limba rusă și atmosfera mă dezorientează puțin. Nu îmi e clar ce văd, plus că văd puțin sepia. În fața mea, cineva se oferă să mă ducă la aeroport și să îmi arate orașul între-timp, dacă îi dau 50 RON. Cădem de acord, după ce îmi permite să îl fotografiez.
În stânga e omul meu, în dreapta e Aleksandr Kaydanovskiy, Călăuza lui Tarkovsky.
Ne-am plimbat vreo 3 ore prin oraș și apoi m-a dus la aeroport. Acolo am dat peste un grup de peruvieni care mergeau la Moscova. Naționala lor s-a calificat pentru prima dată la o Cupă Mondială, după Spania ’82. Paolo Guerrero, căpitanul și golgeterul all time al peruvienilor, a fost lăsat de FIFA să joace la Mondial, după un banal scandal. Totul a pornit de la faptul că fusese depistat pozitiv pentru consum de cocaină, la un meci împotriva Argentinei, în calificări. Cu Guerrero reintegrat în echipă, în Peru s-a declanșat isteria. Cei pe care i-am întâlnit se adunaseră la Lima, din toate colțurile țării, și au zburat pe ruta: Lima-Barcelona-Viena-Chișinău și, acum, urma Moscova. Unii își dăduseră demisia, alții își vânduseră mașinile și casele. Nimic altceva nu conta, aveau să își vadă echipa la Mondiale.
Noi visăm la asta din ’98, …până se va întoarce Hagi, dar am fost la Bologna. Se va întoarce Hagi!
Pe aeroportul din Chișinău nu bănuiam Bologna. Ne-am îmbarcat într-un Airbus A320, operat de Air Moldova, care părea a fi un Tupolev sau un Iliușin, îmbrăcat cu fuselaj nou. În timp ce eram pe scara avionului, tehnicienii moldoveni au descoperit o gaură în cală. Nu îmi e frică să zbor, dar atunci am avut multe gânduri. Ne-au ținut acolo până când au zis că au reparat, apoi am decolat cu greu.
Moscova…
Chiar și prin aer, acum toate drumurile duc la Moscova!
