Trei clustere economice nou create vor contribui la dezvoltarea locală a Moldovei

Recent, au fost create trei micro-clustere economice: zootehnic, turistic și ierburi aromatice. PNUD și Elveția vor susține antreprenorii care s-au asociat pentru a deveni împreună mai competitivi și pentru a-și extinde afacerile și crea locuri de muncă pentru localnici.

UNDP in Moldova
UNDP Moldova
5 min readOct 25, 2023

--

Astfel, pe parcursul următorului an urmează să fie îmbunătățite condițiile de muncă pentru cel puțin 360 de persoane, iar cifra totală de afaceri a micro-clusterelor ar putea crește cu cel puțin 20%. Totodată, vor fi alocate fonduri de până la 35.000 de dolari per micro-cluster pentru implementarea soluțiilor digitale inovative de gestiune a afacerilor.

Primul micro-cluster creat este cel turistic. Evenimentul s-a desfășurat chiar de Ziua Internațională a Turismului, 27 septembrie.

56 de agenți economici, reprezentanți ai autorităților publice locale și instituțiilor de cercetare și dezvoltare din micro-regiunea Dubăsari-Criuleni au participat la ședința de constituire a micro-clusterului turistic „Inima Nistrului”. Ruslan Uscov a fost ales președinte al micro-clusterului, iar Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Inima Nistrului” a fost desemnat ca entitate de management.

„Suntem entuziasmați de oportunitatea de a crea primul micro-cluster turistic din regiune și de a lucra împreună în scopul promovării și valorificării afacerilor și a obiectivelor turistice din zonă. Vom explora și diverse oportunități investiționale pentru a finanța proiecte ce vor aduce valoare adăugată regiunii”, susține Ruslan Uscov, președintele GAL „Inima Nistrului”.

Planul de dezvoltare a clusterului pentru următorii trei ani urmărește dublarea cifrei de afaceri a agenților economici din zonă, extinderea afacerilor existente și dezvoltarea a cel puțin 20 de afaceri noi în domeniul HoReCa și divertisment.

„Considerăm ca fiind un obiectiv ambițios, dar realizabil, scopul stabilit de micro-cluster de a deveni până în anul 2035 principala destinație de turism rural din Republica Moldova, atât în ceea ce privește numărul de turiști și vizitatori, cât și în ceea ce privește cifra de afaceri a activităților turistice. Vom susține inițiativele de modernizare a infrastructurii publice necesare activităților turistice, precum amenajarea plajelor, îmbunătățirea drumurilor de acces și extinderea facilităților de parcare”, afirmă Ghenadie Ivașcenco, consultant PNUD.

Un al micro-cluster instituționalizat este „Ovi-Caprin Cimișlia-Basarabeasca”, la evenimentul de constituire participând peste 30 de agenți economici, reprezentanți ai autorităților publice locale și instituțiilor de cercetare și dezvoltare din raioanele respective.

Pavel Prisăcaru și Dorina Baciu au fost aleși co-președinți ai micro-clusterului, iar Asociația Obștească „Dezvoltare prin Implicare” a fost desemnată ca entitate de management.

„Dezvoltarea micro-clusterului implică o abordare colectivă, în care agenții economici, autoritățile publice și instituțiile de cercetare colaborează pentru a atinge obiective comune, facilitând inovația, diversificarea economiei locale și crearea locurilor de muncă”, afirmă Pavel Prisăcaru, co-președinte al micro-clusterului și președinte al Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine din Republica Moldova.

Cel de-al treilea micro-cluster — „Herbafruct” — a fost fondat pe 17 octombrie, la Micleușeni, cu participarea a peste 20 de agenți economici, reprezentanți ai autorităților publice locale și instituțiilor de cercetare și dezvoltare din raionul Nisporeni.

Planul de dezvoltare pe termen scurt și mediu al micro-clusterului se concentrează pe trei obiective principale: dezvoltarea cultivării și recoltării culturilor medicinale și aromatice, extinderea activităților de prelucrare a acestor culturi și creșterea competitivității clusterului prin promovarea colaborării între membri.

„Crearea acestui micro-cluster este ceva nou în Moldova și cred că va contribui semnificativ la revitalizarea și promovarea sectorului plantelor medicinale și aromatice. Cu o viziune comună pe termen de 10 ani, membrii săi planifică să își extindă influența atât la nivel național, cât și internațional, să creeze conexiuni și parteneriate cu companii similare din domeniu, facilitând tranziția de la o economie extensivă la una intensivă”, susține Viorel Chivriga, consultant PNUD.

Micro-regiunile beneficiare ale proiectului PNUD „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, finanțat de Guvernul Elveției, au fost selectate în baza unei competiții naționale organizate în luna aprilie a acestui an. Competiția a adunat propuneri de la reprezentanți ai sectorului privat din 220 de localități și 27 de raioane din Moldova, iar micro-regiunile selectate au fost: Dubăsari-Criuleni, Cimișlia-Basarabeasca și Nisporeni.

Cu un suport financiar de aproximativ 1,2 milioane de dolari pe parcursul următorilor doi ani, micro-clusterele vor avea un rol esențial în revitalizarea și consolidarea economiilor locale.

„Mulți dintre noi vor să rămână în țară și să contribuie la dezvoltarea ei. Prin dezvoltarea economică a localităților unde trăim, creștem șansele revenirii acasă a vecinilor care au plecat, a copiilor care fac studii peste hotare. Fiecare finanțare și proiect de dezvoltare ne dau acea speranță că străzile vor fi populate din nou și grădinițele din sat nu se vor mai închide din lipsa de copii”, susține Lucia Ușurelu, președinta micro-clusterului „Herbafruct”.

„În cadrul micro-clusterelor nou formate, știm că urmează multă muncă, provocări, compromisuri, colaborare între noi. Avem însă avantajul tehnologiilor moderne și a schimbului de experiență cu alte țări, finanțare și consultanță oferită de specialiști pentru a face acest pas. Este unul din acei pași care urmează să ne apropie de visul comun de a readuce la viață economia locală și de a readuce viața în sate”, adaugă ea.

--

--

UNDP in Moldova
UNDP Moldova

In Moldova, UNDP helps people build better lives, by supporting #GlobalGoals.