2 Motive pentru care scriu despre extincția umanității
Și 2 să nu scriu despre soluțiile tehnologice
Ieri după-masă încă nu aveam un subiect pentru azi. Eram la prânz cu prieteni, așa că l-am întrebat pe unul dintre ei, pe care îl știam mai citit decât mine pe multe subiecte, despre ce să scriu. Mi-a propus să vorbesc despre tehnologie, povestindu-mi despre toate grozavele descoperiri ce au loc în perioada aceasta și care vor ajuta la măreața tranziție a omenirii spre o lume sustenabilă, bazată pe energie verde și o industrie curată.
Nu mai avem timp de pariuri
Remarc aceeași naivitate pe care o întâlnesc frecvent, că mai avem timp să dezvoltăm și să scalăm tehnologii noi.
Să luăm ca exemplu faimosul caz al bacteriilor care mănâncă plastic. Nu este legat direct de încălzirea globală, dar, fiind vorba de poluare, face parte tot din categoria distrugerii naturii de către activitatea umană.
Pentru cine a auzit recent despre aceste bacterii, ele par o soluție genială care va rezolva problema plasticului. De fapt, prima știre de genul acesta a venit în 2008, când un adolescent canadian, pe nume Daniel Burd, a descoperit că poate degrada complet pungi de plastic în doar 3 luni. Doar că au trecut 14 ani de atunci și batem pasul tot pe loc.
Alt exemplu pe care îl aud frecvent este cel al trăsurilor din New York înlocuite la începutul secolului trecut, în doar câțiva ani, integral de automobile. Doar că se uită că au trecut peste o sută de ani de atunci și încă sunt locuri pe glob unde oamenii folosesc animale pentru că automobilul nu a ajuns.
Să aduci o tehnologie de la primul semn al posibilității ei la o variantă cu adevărat funcțională și viabilă economic ia timp. Să o produci apoi la scară globală ia și mai mult timp. Mai mult, nici măcar nu ai certitudinea că lucrurile astea chiar vor avea loc. Iar noi trebuie să ajungem la emisii zero până în 2050. Nu putem face un plan realist decât în baza tehnologiilor care există deja, viabile și scalabile. Să pariem șansele de supraviețuire ale omenirii pe tehnologii care nu există încă e o nebunie.
Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche
A doua problemă a tehnologiei este că ne dă un fals sentiment că altcineva va rezolva problema pentru noi.
Dau, din nou, doar un singur exemplu. Se discută despre captura dioxidului de carbon din aer. Da, există o primă astfel de instalație în Islanda, dar reduce într-un an tot atâta CO₂ cât pun 870 de mașini. Pe glob sunt aproape un miliard și jumătate de mașini ce contribuie, în total, cam 12% din emisiile de carbon. Vă las pe voi să calculați câte astfel de stații ar fi necesare.
Prima condiție ca să avem o șansă de supraviețuire este să înțelegem realitatea, gravitatea, si urgența crizei climatice, iar fiecare știre despre vreun recent progres tehnologic ne face sa mergem liniștiți la culcare, în timp ce omenirea se îndreaptă, somnambulă, spre colapsul civilizației. Desigur, sunt și cei îngrijorați care iau astfel de știri cu precauția necesară și au nevoie de doza de optimism dată de ele, dar pentru marea masă ele sunt un pretext să rămână în continuare în ignorare.
Conștientizarea pericolului extincției ne activează
Mărturisesc că sunt dezamăgit și de majoritatea activiștilor de mediu. Nu-mi dau seama dacă ei nu înțeleg enormitatea pericolului sau se gândesc că nu ajută să-l facă public. E drept că mintea umană nu e construită să-si contemple propria dispariție, moartea fiind, chiar și la nivel individual, unul dintre cele mai dificile subiecte. Dar atâta timp cât nu introducem pericolul extincției umanității în conversația despre mediu, ce se poate întâmpla cel mai grav? Să pierdem frumusețea naturii? Să pierdem niște specii simpatice? Să avem hrană sintetică în loc de naturală? Omul de rând, atâta vreme cât poate merge la mall și se poate uita la televizor, să recunoaștem, nu dă doi bani pe natură. Putem noi încerca să-l convingem să o apere, că e importantă, bla, bla. Poate va face un mic efort, în orice caz nimic care să semene a prioritate sau sacrificiu, lucruri care sunt necesare pentru a salva omenirea din punctul în care am ajuns.
Prin comparație, știrile despre extincție, daca avem mintea limpede să le luăm în serios, ne activează.
Dar nu e o invenție cu scopul de a ne activa, ci e o realitate
Am mai spus-o, faptul ca măsurăm încălzirea globală în grade, la fel ca și temperatura zilnică, nu ne ajuta. Nu înțelegem ce înseamnă un grad Celsius încălzire. Ca aproximare cu care să lucrăm, ar trebui să ne gândim că fiecare grad încălzire înseamnă o creștere cu 10 grade a temperaturii maxime. Asta nu este 100% științific, dar, în orice caz, ne oferă o imagine mai corectă a ce vom experimenta în 2050, când vom ajunge de la 1.1°C încălzire, câte avem acum, la 2. Având această imagine, sper că devine mai clar cum recoltele agricole sunt puse în pericol și cum anumite zone de pe glob devin nelocuibile.
Oricine refuză să ia în calcul posibilitatea extincției face asta dintr-un blocaj în ideea că așa ceva e de neconceput. Dacă ar avea curajul să-și pună întrebări legate de posibilitatea ei, să analizeze ce exact ne ține pe noi în viață și care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca acele sisteme să fie funcționale, ar înțelege ușor că acele condiții sunt tot mai aproape de a nu mai fi îndeplinite și, cel mai grav, că omenirea refuză să facă ceva legat de asta.
Închei aici, atât pentru ca articolul să rămână scurt, cât și pentru că voi reveni frecvent cu amănunte și argumente. Însă, pentru cei pe care am reușit să-i pun, cât de cât, pe gânduri, recomand, tot pe aceeași temă, această lectură în limba engleză:
Dacă ți-a plăcut articolul, te-ar putea interesa și:
Urgența Climatică este un blog independent cu scopul de a crește nivelul de conștientizare de către români a problemei climatice. Încerc să scriu clar și succint, dar în același timp cât mai cuprinzător și, mai ales, bine documentat. Poți pune umărul la acest efort arătând articolele mele și altora. Mulțumesc.
