Mutația metafizică a secolului 21
Cea mai mare transformare din istoria omenirii
În cartea sa Particule elementare, Michel Houellebecq folosește conceptul de mutație metafizică, pe care o descrie ca “o transformare radicală și globală a viziunii despre lume adoptată de cei mai mulți”*. Dă ca exemple apariția creștinismului și apariția științei moderne. O astfel de mutație metafizică, explică el, “mătură, fără a le lua măcar în seamă, sistemele economice și politice, judecățile estetice, ierarhiile sociale. Nicio putere omenească nu o poate stăvili - nicio altă putere decât apariția unei noi mutații metafizice.”*
Suntem la marginea unei prăpăstii
Până anul trecut aveam, ca toată lumea, impresia că lucrurile merg tot mai bine pentru om. Eram atât de obișnuit cu ideea că viața pe Pământ va fi din ce în ce mai bună încât nu aș fi pus-o nicio secundă sub semnul întrebării. Acum știu mai bine.
În jurul nostru lumea naturală se prăbușește. Temperatura medie globală crește de la an la an. Asta destabilizează vânturile și curenții marini, ducând la o climă nu doar mai caldă și cu un exces de energie, dar și mai haotică și imprevizibilă. Pentru cine urmărește evoluția evenimentelor este clar deja că avem parte de valuri de căldură, secete, și, cumva contraintuitiv, inundații din ce în ce mai multe și mai mari. Asta pune în pericol ecosistemele de peste tot din lume, inclusiv recoltele agrare, care au început deja să dea rateuri.
Temperatura oceanelor crește si ea. În plus, apa absoarbe CO₂ din atmosferă, devenind mai acidă, ceea ce face ca ecosistemele marine să fie, și ele, tot mai în pericol. Pe sol, în apa, în aer, speciile de tot felul dispar într-un ritm alarmant, fiind știut deja că suntem în a 6-a extincție a vieții pe planetă. În special dispariția insectelor (câți fluturi ai văzut anul acesta?) are consecințe foarte grave asupra polenizării plantelor.
Solurile devin tot mai aride și mai moarte, cu un conținut biologic tot mai scăzut. Hrana ce crește pe ele este tot mai săracă în nutrienți. Poluarea cu plastic, dar nu numai, este tot mai evidentă. Recent s-au găsit particule de plastic în sângele uman, dar și în zăpada proaspăt căzută în Antarctica. Copiii vin pe lume având în sânge sute de chimicale industriale.
Defrișăm în continuare enorm de mult (suprafața de pădure pierdută anual pe glob este cam cât a Danemarcei). Animalele se confruntă nu doar cu o climă mai dificilă și un habitat mai poluat, dar acest habitat este din ce în ce mai mic. Nici nu e de mirare că dispar speciile, dezechilibrând și mai mult ecosistemul. În mod similar, secetele, poluarea, defrișările, deșertificarea solurilor, și topirea ghețarilor montani au consecințe asupra disponibilității apei în tot mai multe locuri pe glob. Resursele minerale sunt și ele tot mai dificil de exploatat, în timp ce cererea pentru ele continuă să crească exponențial.
La suprafață, lucrurile arată încă bine (de aceea încă zburăm în vacanțe și mergem la festivaluri ca și cum totul ar fi în regulă), dar în jurul nostru lumea naturală se prăbușește din ce în ce mai accelerat, iar noi, oricât de mult am avea falsa impresie că suntem deconectați de natură, nu putem să supraviețuim fără ea. Suntem și vom fi întotdeauna natură, indiferent cât timp petrecem la volan sau cu ochii în telefon.
Singura șansă a omenirii este o mutație metafizică
Toate acestea sunt consecințele activității umane. Practic, distrugerea naturii este caracteristica definitorie a civilizației actuale. Din preocuparea mea pentru climă, am citit multe despre posibilele soluții la încălzirea globală. Toate cele care încearcă să împace civilizația actuală cu oprirea încălzirii nu fac decât să mute problema într-un alt fel de distrugere a mediului. Noile tehnologii verzi necesită minerit, generează deșeuri (adesea nereciclabile), și schimbă peisaje în moduri triste. Ele sunt, desigur, parte din soluție (și necesare urgent), dar atâta vreme cât rămânem blocați în religia creșterii economice infinite, nu facem decât să schimbăm un mod al distrugerii naturii cu altul.
În paradigma sa actuală, omenirea este condamnată la autodistrugere. Sistemul actual de organizare nu poate oferi soluțiile necesare pentru a salva natura. Orice creștere economică înseamnă consum mai mare și o presiune în plus pe resursele naturale. Orice tehnologie noua înseamnă, la fel, o creștere a consumului (contrar presupunerii că o tehnologie mai eficientă duce la scăderea lui, în practică de fiecare dată a crescut), așa că tehnologia nu poate constitui soluția magică pe care o văd unii ca fiind.
Activitățile propuse acum de către majoritatea ONG-urilor de mediu sunt simpatice, dar amuzante în naivitatea lor. Plantatul de copaci, panourile solare, reciclatul, sunt frumoase toate, dar tot ce fac este să cosmetizeze puțin pe la margini o civilizație care prin modul ei de a fi a divorțat de mult de natură. Ne plimbăm în parc mândri că orașul nostru a plantat copaci, când în același timp s-a întins cu încă un cartier de beton și asfalt, iar noi weekendul viitor zburăm într-un city break și contribuim în continuare la încălzirea globală. Stilul de viață actual pur și simplu nu este compatibil cu salvarea speciei, iar noi nu mai avem timpul pentru schimbări mici și graduale cum ar fi să-i învățăm pe copii despre importanța mersului cu bicicleta (chiar dacă și eu o fac cât de des am ocazia).
Schimbările de care avem nevoie sunt mult mai mari și mai profunde și nu pot avea loc decât în urma unei transformări a modului în care oamenii văd lumea. Avem nevoie astăzi de o mutație metafizică, o schimbare radicală și globală a valorilor, obiceiurilor, priorităților, ambițiilor, și credințelor.
Cum va arăta mutația metafizică a secolului 21
În cartea lui Houellebecq, mutația dorită are în cele din urmă loc, însă ea nu este una mentală, ci genetică. Presupunând că nu se va juca nimeni cu ADN-ul uman așa încât să devenim altfel de oameni, pentru noi mutația trebuie să fie una de mentalitate, care se rezumă simplu printr-o singură idee. Principiul central al existenței umane să fie protejarea și conservarea lumii naturale. E greu să ne imaginăm cum exact ar arăta o astfel de civilizație, dar putem să intuim unele aspecte.
Minimalismul va deveni un mod de viață universal. Când vom merge la cumpărături nu ne vom întreba cât de mult contribuie acel produs la creșterea bunăstării noastre, ci cât de puțin distruge el natura. Prețurile vor include distrugerea pe care o face obiectul asupra mediului, începând cu obținerea materiei prime, producția, utilizarea, întreținerea, și terminând cu gestionarea deșeurilor.
Fiecare om va fi conștient de amprenta de sol pe care o ocupă, adică suma spațiului de pe Terra pe care îl necesită traiul lui, din care fac parte terenul ocupat pentru locuire, cel pentru cultivarea hranei pe care o consumă, și cel al producției tuturor bunurilor lui, de la haine până la electronice. În loc să ne lăudăm cu cât de multe avem, am fi, din contră, mândri că avem o amprentă de sol mică.
Emisiile de gaze de seră vor fi evitate cât de mult posibil. Nu ne vom mai petrece vacanțele departe pentru simpla noastră plăcere. Autoturismul individual nu se va mai justifica. Vom avea suficient transport în comun și suficiente benzi de bicicletă pentru toata lumea. Din când în când vom închiria un autoturism, dar întotdeauna dintr-o nevoie, nu pentru vreo distracție.
Consumul de orice fel va fi evitat cât de mult posibil. Industrii întregi vor fi reduse la forma lor sustenabilă sau vor dispărea. Moda (fast fashion va fi văzută ca o aberație a trecutului). Aviația. Industria auto. Publicitatea va fi respinsă, oamenii vrând să știe doar date concrete despre amprenta ecologică a produselor.
Modul cum construim se va schimba. Casele vor conține doar încăperile strict necesare. Aparatele de aer condiționat vor dispărea. În locul lor, vom organiza spațiile așa încât să avem plante care să le răcorească, o ventilație naturală bună, și pardoseli care să păstreze cât mai mult temperatura de peste noapte.
Așa cum astăzi se vorbește despre drepturile omului, vom vorbi despre obligațiile omului. În primul rând, să aibă grijă de natură. Și apoi să pună umărul la o lume în care, în ciuda sacrificiilor necesare, cu toții să trăim decent.
În loc să căutăm fericirea în succes material și profesional (oricum o rețetă proastă, dar asta e altă poveste), o vom căuta în contribuția noastră la protejarea naturii și la binele comunității. Cei mai apreciați și respectați vor fi cei care contribuie cel mai mult.
Indiferent ce credințe religioase vom avea, natura va face parte din nucleul acestor religii. O vom privi ca pe ceva ce am primit în grijă de la Creator și va fi o poruncă religioasă capitală să avem grijă de acest dar.
Nu vom mai privi lumea din prisma națiunilor, ci vom înțelege că trăim toți într-o singură natură. Că avem datoria, ca popoare, să ne ajutăm între noi, pentru ca toți să putem îngriji natura având, în același timp, un standard de viață decent. Nevoia de înarmare va fi înțeleasa ca ce este de fapt, o preocupare stupidă și costisitoare, și va fi abandonată.
Vom vota politicieni nu pentru a aduce creștere economică, ci pentru a proteja natura și a asigura un trai decent tuturor cu resursele pe care le au la dispoziție. Calitatea vieții va crește treptat, pe măsură ce progresele tehnologice o vor permite, dar nicio tehnologie nouă nu va fi implementată până nu ajunge la o formă prietenă cu mediul, cu producție sustenabilă și deșeuri total reciclabile.
Unele domenii profesionale vor fi păstrate, și chiar vor crește în importanță, cum ar fi educația, medicina, cercetarea sau ingineria. Energia și construcțiile vor fi vitale, dar făcute foarte cumpătat. Altele vor fi văzute, cel puțin pentru o vreme, ca ceea ce sunt de fapt, un consum inutil de resurse nenecesar într-un scenariu limită ca al nostru.
Educația, în mod special, va fi foarte importantă, mai ales pe două paliere. În primul rând al înțelegerii importanței naturii pentru specia umană (ca să nu mai ajungem vreodată în ceasul al 12-lea, cum facem acum), și în al doilea, în privința gândirii critice și a științei (pentru că inabilitatea noastră de a înțelege corect situația este ceea ce ne duce cu un picior în groapă).
Nu vor mai exista șomeri. În cel mai rău caz, întotdeauna se va găsi un loc de muncă în domeniul protejării și regenerării naturii, ceea ce va asigura și un venit minim oricărui cetățean.
In mod surprinzător, în ciuda tuturor acestor sacrificii, va exista libertate. Nu vor fi interzise dezbaterile, literatura, și nici vreo plăcere în sine. Pur și simplu, în urma mutației metafizice, oamenii nu vor vrea să facă nimic care dăunează naturii. Va exista și fericire. Nevoi profunde ale oamenilor, cum ar fi ca viața lor sa aibă un sens și să se simtă acceptați și integrați în comunitate vor fi, evident, relativ ușor de împlinit.
Cum se va naște această mutație
Sunt conștient că ce am descris aici pare o nebunie. Însă, cu timpul, tot mai mulți oameni vor înțelege că, indiferent cât de extremă ni se pare această schimbare, ea este singura noastră șansă de supraviețuire.
Revenind la carte, undeva pe la jumătatea ei, unul dintre personajele centrale își notează: “Nicio mutație metafizică nu se produce fără să fi fost anunțată, pregătită și înlesnită de un ansamblu de mutații minore, care adesea trec neobservate în momentul apariției lor istorice. Personal, mă consider una dintre aceste mutații minore.”*
Încă sunt puțini cei care îmi citesc textele. Încă pericolul nu se simte la scară largă și interesul pentru urgența climatică e redus. Dacă se întâmplă ca textul acesta să fi ajuns și la tine, înseamnă că ești printre cei care se întâlnesc devreme cu ideea acestei transformări. E posibil să fii, în curând, una dintre aceste mutații minore, unul dintre cei care înțeleg bine, și la timp, lucrurile. Întrebarea este dacă vom fi suficient de mulți, suficient de repede. Acum pare imposibil. Dar altă șansă nu avem.
Citește și alte texte scrise de mine.
Urmărește-mă pe Facebook, Instagram, sau Twitter.
*traducere de Emanoil Marcu, Polirom, 2012, p. 5, 6, 194.
