I. De bună-voie și nesilit de nimeni mă condamn la muncă

„Nu m-am gîndit niciodată la asta.” Băiatul blond se crispează, își strînge mîinile pînă i se înroșesc și se gîndește mai departe. Se sprijină de un copac din curtea școlii din Românești, un sat din județul Iași. E în clasa a șasea. Deschide de cîteva ori gura, dă să spună ceva, respiră adînc, cu șuierături dar nu găsește nici un cuvînt. Încearcă preț de cinci minute, care trec încet. Vezi cum își încordează toți mușchii și ți se pare că-l doare ceva. Se străduiește să te lase înăuntru, să-ți arate ce gîndește. „Nu pot să explic. Nu știu cum să spun.”

Copiii săraci aud, în medie, pe an, cu opt milioane de cuvinte mai puțin decît cei din familiile înstărite. Cînd ajung la 4 ani, diferența crește pînă la 30 de milioane. Apoi intră la școală, unde, cel mai adesea, sînt pedepsiți și stigmatizați că nu țin pasul cu ceilalți colegi. Dacă trăiesc la țară, ca el, au grijă de animale, merg la cîmp și prin sat, să muncească, apoi, cînd se face noaptea, adorm cu caietul de teme în față. Părinții îi consolează. Le spun că nu-i duce capul, dar sînt buni și muncitori. Iar copiii îi cred și continuă să muncească.


În România, mai bine de jumătate dintre copiii din mediul rural nu merg la liceu. Mulți abandonează școala înainte să fi terminat clasa a opta. În bancă sînt obosiți, profesorii îi mustră, ei nu înțeleg mare lucru și, pe scurt, nu le place. Acasă, părinții îi mustră și ei că iau note mici, înainte să-i trimită la treabă. „Dacă rămîn repetent, nu mai vin la școală”, îți spune A.. Îi place matematica, dar nu tot timpul. „Cîteodată e greu și nu prind totul din clasă. N-am ce face, trebuie s-am grijă de animale, să stau cu cel mic, să merg la vie… Doar n-o s-o las singură pe mama?! Frații mei sînt plecați la muncă, tata, la fel…. Doar n-o să las animalele să moară?!”

Andrei, fratele lui mai mare, ar fi trebuit să fie în clasa a opta, dar a abandonat școala anul trecut. „Am încercat să-i conving pe părinții lui să-l trimită la școală”, povestește Ioan Stegariu, directorul școlii din Românești.

„Am mers de multe ori și vorbeam cîte patru ore, să le explic că măcar opt clase trebuie să termine. Dar n-am reușit să obțin decît o zi de școală. A doua zi, copilul a venit și apoi a dispărut iarăși. Marian, cel mai mare dintre frați, a terminat opt clase și n-a mai vrut să meargă la un liceu vocațional. Din momentul acela, Andrei a mers cu el să muncească prin comună și nu s-a mai întors la școală.”

Ce înseamnă că „fiecare copil contează”


În 2007, în România a fost implementat un program de granturi pentru școli. Orice unitate de învățămînt putea obține finanțări, ca să rezolve o problemă specifică cu care se confrunta. Ioan Stegraiu a pus pe roate atunci „Ajută-ne să-i ajutăm”, un proiect prin care elevii aflați în risc de abandon școlar ar fi recăpătat bucuria și confortul de-a merge la școală.

„Nu am rezolvat problemele. Mi-a trebuit un an, cît a durat proiectul, ca să le cunosc și să le înțeleg”, își amintește Ioan Stegariu. Prin proiect, era finanțată o expediție în Retezat, prima vacanță din viața multora dintre elevii din comună. „Un copil nu a venit fiindcă în ziua plecării, a trebuit să meargă la muncă în locul părinților, să pască vacile. Pentru unii dintre ei, deși aveau 11, 13 ani, a fost prima dată cînd au mers cu trenul”, povestește directorul școlii din Românești.

Din 2007 n-a mai existat alt program guvernamental prin care școlile să fie sprijinite să-și rezolve singure problemele. Acum se derulează un proiect POSDRU, „Împreună pentru Copii”, în 97 de școli, ca să prevină abandonul școlar. Sînt cuprinse inclusiv sesiuni de educație parentală, ca oamenii mari să conștientizeze rolul școlii în viața copiilor.

Ioan Stegariu nu crede însă în eficiența lui, fiindcă după proiectul din 2007 s-a convins că nu există soluții universal valabile, iar problemele trebuie abordate caz, cu caz, fiecare după specificul ei.

„Dacă fiecare caz contează, atunci acționezi în cazurile specifice, cu resursele necesare”, îți spune.

Un sistem standardizat, care propune soluții universale, ar fi de la bun început condamnat la ineficiență. Prima dată cînd te gîndești la asta, îți vine greu să-ți imaginezi ce-ar înseamna, într-adevăr, un sistem nestandardizat, unde fiecare copil contează și fiecare copil este, firește, unic.

Ar fi un sistem unde fondurile ar fi alocate de la caz la caz, în mod continuu. „Case by case” și „on a rolling basis”. Comunitatea ar trebui să fie atentă la ce se petrece în viața copiilor, să semnaleze problemele și să acționeze, de fiecare dată, în funcție de nevoi și de context. Ar însemna, pe de o parte, ca școlile să poată accesa finanțări și sprijin instituțional de fiecare dată cînd un copil se află într-o situație de risc. Pe de altă parte, ar însemna ca oamenii din preajma copiilor să recunoască situațiile de risc, să le semnaleze și să se implice în găsirea unei soluții.

În 2012, Ioan Stegariu a implementat — de data asta, cu finanțare prin mediul non-guvernamental-, un alt proiect de incluziune socială pentru copii — „Școla Familiei”. N-a mai încercat, ca în 2007, să creeze un scenariu fix, prin care să rezolve odată și pentru totdeauna problemele tuturor.

Dimpotrivă, a mers pe un plan flexibil, care să permită fiecărui copil să navigheze contextul de viață în care se află. Își amintea încă de Troacă. Așa îl strigau colegii pe un copil care a mers împreună cu părinții lui, să îngrijească gospodăria altei familii. S-a repezit spre troaca porcilor ca să-și astîmpere foamea și de atunci, așa i-a rămas numele. Troacă avea o familie numeroasă. Erau nouă de toți. Copiii au fost, pînă la urmă, unii, instituționalizați, alții, înscriși la școli speciale.

Ioan Stegariu crede că ar fi existat și o altă soluție: familia să fi fost consiliată și ajutată de comunitate să treacă dincolo de sărăcie; să depășească ignoranța și să-și extindă orizontul, iar copiii, să se deschidă spre lumea de dincolo de sat.






Articolul face parte din proiectul Media Resource: Jurnaliștii lucrează cu ONGiștii implementat de Fundația Median Research Centre. Proiect finanţat prin granturile SEE 2009–2014, în cadrul Fondului ONG în România.

http://mediaresource.openpolitics.ro/