Muncitorii-copii care rămîn invizibili


La început, lui A. îi este frică să-ți povestească ce face acasă. Cînd intri în clasa lui, toți copiii se reped să-ți spună că nu-și ajută părinții. Se joacă. Dacă au note mici, e fiindcă se joacă prea mult. Se grăbesc să precizeze că nu le ia mai mult de două ore pe zi să dea apă la cîine și grăunțe la păsări. Te miră precizia asta. Cînd ești mic, rareori cronometrezi. De obicei se întîmplă pe dos: pierzi noțiunea timpului. Puștiul blond, ca și colegii lui, pare să fi învățat o lecție care i-a intrat bine în cap și pe care o recită pe dinafară.

În urmă cu vreo șase ani, în România a început un program pentru prevenirea exploatării copiilor prin muncă. Conform datelor oficiale, programul a funcționat. Într-un an și jumătate, de la începutul lui 2014 și pînă în vara lui 2015, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a identificat numai 735 de cazuri de exloatare prin muncă, în toată țara. De cele mai multe ori, conform statisticilor, situațiilor de exploatare s-au petrecut în familiile din mediul urban, iar nu în sate.

La fel arată și datele înregistrate de Inspecția Muncii, pentru 2014–2015, cînd numai 93 dintre tinerii din România, cu vîrste cuprinse între 15–18 ani, ar fi lucrat fără forme legale de angajare, majoritatea, în mediul urban.

Un raport al Națiunilor Unite din 2009 arăta că 964 de minori erau antrenați la acel moment în cele mai grave forme ale muncii copiilor.

Autorii raportului atrăgeau atenția că cifrele nu sînt reprezentative, pentru că cele mai multe cazuri rămîn îngropate și majoritatea copiilor exploatați prin muncă ar trăi în familii unde părinții nu conștientizează diferența dintre munca domestică și munca copiilor. Aici e o problemă pe care nu sîntem pregătiți s-o recunoaștem, crede Ioan Stegariu, directorul școlii din Românești. Cînd vedem un copil harnic, uităm să ne întrebăm dacă are timp și poftă de joacă, ca să-și dezvolte imaginația și gîndirea.

Tot în 2009, un comunicat emis de Organizația Internațională a Muncii arăta că în România ar fi trăit 70.690 de muncitori-copii, iar Unicef anunța că a sprijinit 2.405 copii expuși riscului de-a fi exploatați prin muncă.

Munca poate afecta dezvoltarea mentală și emoțională a copiilor. Dar asta nu poate fi dovedit în instanță


Jungla statisticilor pornește cu o legislație promițătoare, care se dovedește însă ineficientă, în practică. Constituția interzice exploatarea minorilor și anagajarea lor în activități care le pot afecta dezvoltarea fizică și emoțională. Articolul 87 (1) din Legea nr. 272/ 2004 modificată și completată prin Legea nr.257/ 2013 are un conținut generos:

„Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrîns la o muncă sau activitate domestică ori în afara familiei (…) ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.”

Toate articolele din legislație fac diferența dintre munca acceptabilă și munca inacceptabilă pentru copii, în funcție de impactul ei asupra educației și dezvoltării lor fizice și mentale.

„Domnule director, dumneavoastră vă bateți soția?”, l-a întrebat la un moment dat, o puștoaică de șase ani pe Ioan Stegariu.

O cunoștea bine. I-a sărit în brațe. Știa că-i isteață și că are nevoie de multă afecțiune. Părinții ei, confiscați în suferința problemelor materiale și lipsiți de puterea de-a se mai înțelege pe ei înșiși, deveniseră violenți. Realitatea o evitau prin alcool. Ea descoperise un plan eficient prin care să-l împiedice pe tata s-o mai bată pe mama.

„Tata o bate pe mama seara, cînd termină țigările și, mai ales, după ora la care se închide magazinul. Eu și fratele meu îi dăm chiștoacele pe care le strîngem de cu ziua”, i-a povestit.

Se întîmpla în 2012. Era isteață, dar îi era greu să învețe. Puștoaica care i-a sărit în brațe devenea deseori nefiresc de violentă, iar învățătoarea ei credea că aici e rădăcina problemelor ei de atenție. Odată, directorul școlii a văzut-o de la depărtare, cum bătea măr pe un alt copil de vîrsta ei. Nu s-a oprit pînă ce n-a strigat la ea. „Violența naște violență”, explică Ioan Stegariu. Toate se leagă între ele și creează o capcană întortocheată. Cu greu s-ar putea închipui un caz în care copilul să trăiască într-o familie cu grijă pentru dezvoltarea lui personală, în care nu este expus la violență și sărăcie, dar cu toate astea, merge la cerșit sau adună chiștoace de țigări pentru părinții lui și de aceea are tulburări emoționale.

Legislația încearcă să protejeze copiii de muncile care le pot afecta dezvoltarea psihică armonioasă. Dar o zonă gri te leagă de mîini și picioare.

„De cele mai multe ori, exploatarea prin muncă nu este un factor care să apară izolat, în viața unui copil. Există întotdeauna o constelație de factori, care variază de la caz, la caz. Uneori, apare abuzul fizic și emoțional, sărăcia, anturajul și multe altele ”, precizează comisar Mădălin Țăranu, de la Inspectoratul Județean de Poliție Iași (IJP Iași).

Dacă pui semnul „egal” între „munca copiilor” și „munca ce împiedică dezvoltarea psihologică armonioasă”, atunci ar trebui, de pildă, să demonstrezi în instanță că tulburările emoționale ar fi pricinuite exclusiv de faptul că puștiul muncește, iar nu de violența domestică din familia lui.

Or, de cele mai multe ori, un mănunchi de cauze care nu pot fi descîlcite unele de altele, afectează, toate deodată, echilibrul unui copil. Tot de multe ori, munca copiilor rămîne invizibilă, fiindcă nu sîntem obișnuiți s-o recunoaștem. Rareori vedem în prichindeii care cerșesc sau adună gunoaie, copii care muncesc.


Munca poate afecta educația copiilor, dar nici asta nu poate fi dovedit în instanță


De aceea, diferența dintre munca ușoară și munca copiilor ar rămîne să fie măsurată în funcție de cît de mult interferează cu educația.

Rapoartele Comitetului European pentru Drepturi Sociale arată că legislația românească favorizează diferite forme de muncă a copiilor, iar dreptul la educația obligatorie nu este respectat de către statul român. În parte, situația ar fi cauzată de lipsa unei definiții clare pentru munca domestică, la care participă majoritatea copiilor din mediul rural.

În județul Iași, de exemplu, în ultimii 10 ani, din iulie 2005 și pînă în octombrie 2015, ITM Iași a sesizat trei situații referitoare la munca copiilor, cînd angajatorii au lucrat cu tineri sub 15 ani, și 79 de cazuri în care n-a fost respectat regimul de muncă al minorilor. „Soluțiile organelor de urmărire penală, primite pînă în prezent, la sesizările ITM Iași, sînt de neîncepere a urmăririi penale — 49 de cazuri — și scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative între 100 și 1.000 de lei, în opt cazuri”, detaliază reprezentanții ITM Iași.

Codul Muncii stabilește că vîrsta legală de angajare e 16 ani. Copiii de 15 ani pot să încheie un contract de muncă numai cu acordul părinților. Pînă la 16 ani, angajatorul e obligat să sprijine copilul să-și continue studiile. Pînă la 18 ani, nu-i poate permite să lucreze mai mult de șase ore pe zi și numai în măsura în care munca nu-l împiedică să meargă la școală. În majoritatea situațiilor, inspectorii ITM identifică neregulile în timpul programului nomal de lucru, adică, pînă la ora 15.00–16.00. Cu alte cuvinte, majoritatea celor care lucrează, o fac în timpul orelor.

Cînd munca nu este reglementată printr-un contract, diferența dintre „muncile ușoare” și munca copiilor devine și mai greu de probat.

Așa se întîmplă la țară, unde copiii lucrează împreună cu părinții lor. Dacă te uiți peste statistici, vezi că în 2011, unul din patru copii din mediul rural nu termina gimnaziul. În perioada în care existau teste de finalizare a învățămîntului gimnazial, numai 45% dintre copiii din sate absolveau școala primară.

În spatele abandonului școlar se află adesea o poveste despre copii care muncesc împreună cu părinții lor și nu mai au timp sau energie pentru exercițiile din manuale. În România, majoritatea muncitorilor-copii trăiesc în mediul rural și jumătate dintre ei ar fi exploatați prin muncă.





Articolul face parte din proiectul Media Resource: Jurnaliștii lucrează cu ONGiștii implementat de Fundația Median Research Centre. Proiect finanţat prin granturile SEE 2009–2014, în cadrul Fondului ONG în România.

http://mediaresource.openpolitics.ro/