Capitolul 3 — Parcarea
--
După primele aventuri descrise, am promis că revin cu alte pățanii.
Parcarea. Este un teren de doar 13 mp care merită povestea ei proprie. Astfel în acest capitol mă voi concentra doar asupra ei.
Episodul 1. Lecția de istorie
S-a întâmplat ca acum 7 ani, când am cumpărat apartamentul, a avut și o parcare cu CF separată care a făcut parte din oferta de vânzare. Ca orice muritor de rând, ne-am bucurat de ea și l-am introdus în contractul de vânzare-cumpărare ca și atașament la apartament. Acest lucru a însemnat și faptul că ipoteca s-a impus și pe parcare. No problemo, până când nu am ajuns la acea zi minunată de primăvară, când m-a sunat doamna notar spunând că terenul apare ca și status necunoscut…
Atunci a început calvariul parcării. În acel moment toată lumea era atotștiuitoare, plină cu sfaturi utile: ba că n-ar fi trebuit să includem parcarea pe același contract cu apartamentul în momentul cumpărării, ba că ar fi trebui să îl luăm separat fără să avem ipotecă asupra ei. Toate bine primite, dar totuși cu o întrebare nerăspunsă: de ce nimeni nu mi-a dat sfaturile respective la momentul oportun??
Am rămas la punctul când doamna notar m-a sfătuit să mă duc la primăria locală pentru o adeverință care să ateste că terenul este intravilan.
Episodul 2. Labirintul
M-am și dus a doua zi dimineața (așa, pe la ora 9, după ce își beau domnii și domnițele cafeluța de dimineața, nu cumva să îi prind morocănoși). Am avut deja nenumerate încertitudini în cap dacă într-adevăr pot să rezolv ceva cu adeverința respectivă.
Neavând birou de informații, m-am interesat la ghișeul de registratură în ce direcție s-o iau în labirintul numit Primăria Locală. Domnișoara mi-a zis fără zâmbet pe buze că astfel de cereri se depun la Fondul Funciar, cu mențiunea ”vedeți dacă vi-l eliberează”.
Accesul la Fondul Funciar se poate face doar trecând de Cerberus, portarul care deține lacătul suprem către etajul unu. Trecerea se poate face doar cu câteva descântece: copie după cartea de identitate, apariția numelui și a datelor din cartea de identitate într-un registru și purtatul în mod vizibil a unui card de vizitator cu un număr aleatoriu. Procedura este atât de grea și/sau confidențială, încât poate fi dusă la bun sfârșit doar de un reprezentant al Poliției Locale. Nu degeaba a terminat omul academia de poliție, toate cele învățate se pot aplica la această poartă mistică.
Și ne mai mirăm cu avem de-a face cu oameni frustrați…
Hai că am trecut și de primul obstacol, am ajuns în labirint. Partea grea e să găsesc renumitul birou într-o clădire unde nu sunt semne cu îndrumări. Vreau să vă zic că sunt femeie, iar genetic noi nu suntem codate să ne orientăm ușor. Iar eu sunt o specie și mai aparte, unde ușor este egal cu nimic. Nada. Nu mă pot orienta nici cu harta în mână. Așa că metafora cu labirintul a început să ia viață și să mă aspire.
Spre norocul meu, m-am întâlnit cu un domn pe coridor și l-am întrebat în ce direcție s-o iau. Norocul mi-a fost și mai mare că s-a îndreptat exact către faimosul birou de Fond Funciar.
Când am început să îi explic problema cu care mă confrunt (și nu, nu predispoziția de a mă rătăci), m-a îndrumat către colega ei. Mi-am repetat mica poveste, cum că am nevoie de o adeverință care să ateste că parcarea este într-adevăr teren intravilan, dovadă ce îmi trebuie la contractul de vânzare-cumpărare.
Răspunsul domnișoarei cred că mă va bântui până la sfârșitul vieții mele:
Nu vă pot elibera adeverința.
Presimțirea de dinainte a devenit realitate. Nu știam cum să mă prefac că sunt calmă, să nu vreau să îi rup capul în două… măcar să aflu din ce motiv sunt respinsă într-un mod așa categoric.
Am luat un aer adânc în plămâni, m-am calmat și am rugat-o să îmi dea mai multe informații, să înțeleg ce se întâmplă.
Domnișoara a fost într-adevăr amabilă, liniștită și calmă mi-a explicat cum stă situația. Se pare că a expirat PUG-ul localității. S-a făcut o contestație de către primărie împotriva acestei decizii și s-a ajuns în instanță, unde primăria a avut câștig de cauză. Iar în momentul de față se așteaptă sentința finală și un comunicat oficial prin urma căreia se pot elibera adeverințe de genul aceasta.
Nici nu am îndrăznit să întreb cum se poate ajunge într-o situație, în care cea mai mare comună din țară rămâne cu PUG expirat și sunt restricționați să elibereze o adeverință simplă, să nu mai vorbim de autorizațiile de construcție.
Am întrebat ce se poate face în acest sens, căci această adeverință mă blochează în procesul de vânzare al apartamentului. Răspunsul a fost ceva de sine înțeles… ”Să stiți că mai sunt și alte persoane în aceeași situație. Și bine că ați venit acum, că alții așteaptă chiar și de câteva luni.”
Nu vreau să par egoistă, dar voi fi… Cu ce mă ajută faptul că și alții sunt în situații similare? Cu nimic. Mă duce asta cu un pas mai aproape de adeverința mult dorită? Nu…
Mi-am luat inima în dinți să nu fac o criză de isterie și am întrebat-o pe domnișoara ce se poate face și când crede că se va comunica mult-așteptatul comunicat? Normal, că nu am primit un răspuns ferm, mă gândesc că se așteptau să se întâmple ”în cel mai scurt timp”.
Ca și pas următor, am completat o cerere, am atașat o copie după extrasul CF la ea (am învățat să am la mine un dosar întreg cu tot felul de acte, că nu se știe niciodată). Am primit o promisiune că mă vor suna când reușesc să elibereze adeverința, și lipsit de speranță, am părăsit labirintul.
Episodul 3. Loz în plic
Nu am avut speranțe să primesc o adeverință de la primărie de curând, așa că am început să mă gândesc la diferite opțiuni care să mă scoată din impasul în care m-am aflat.
Singura opțiune normală care mi-a venit în minte a fost vânzarea apartamentului fără parcare. Am si sunat-o pe prietena mea telepatică de la bancă s-o întreb dacă se poate face așa ceva. Nu m-am așteptat la nici un răspuns de la ea, căci nu avea de unde să știe… săraca… Dar mi-a promis că îi va întreba pe colegii ei și mă sună de îndată ce primește răspuns de la ei.
Dat fiind istoricul comunicării noastre, nu am stat pe gânduri, am sunat-o pe doamna notar să îi cer sfatul. Spre norocul meu mi-a zis că este foarte clar, eu nu pot rezolva problema aceasta singură și să cer ajutorul unui topograf, poate el are mai multe șanse. A fost atât de amabilă, încât mi-a și recomandat pe cineva.
Episodul 4. Lumina la capătul tunelului
L-am sunat pe domnul topograf, i-am explicat în mare situația în care mă aflu. Prima lui reacție a fost un râset și întrebarea: ”ce nebunie mai e și asta, să aibă PUG-ul expirat”. Ceea ce dovedește că nu am eu așteptări prea mari și ceea ce se întâmplă nu e chiar un lucru normal…
M-am dus a doua zi la domnul inginer să îi duc o copie după CF-ul parcării. Am fost plăcut surprinsă să mă întâlnesc cu un om serios în tot circul acesta. Curiozitatea nu mi-a dat pace, l-am rugat să îmi explice cum s-a putut întâmpla așa ceva că este foarte greu de înțeles…
Scurt și la obiect:
Acum câțiva ani s-a trecut de la o bază de date la alta la registrul de carte funciară. Migrarea datelor, normal, s-a făcut manual. Și este la fel de normal, ca funcționarii noștrii publici să mai și greșească în acest proces de migrare. Astfel, ca și în cazul meu, au uitat să pună o bifă mică care să confirme că terenul este intravilan.
Nu voi adăuga nici un fel de comentariu la paragraful de sus…Dar să ne uităm la partea bună a lucrurilor: dacă acea bifă ar fi fost pusă, acest capitol n-ar fi existat.
Episodul 5. Până crește iarba, moare calul
De aici povara a căzut pe umărul domnului inginer. A zis că încearcă să rezolve situația și să ne reauzim la telefon. Nu mi-a zis că mă sună el, m-a rugat să îl sun eu să mă interesez de statusul parcării. Mi-a plăcut această abordare, dă dovadă de om serios și rezonabil, care nu face promisiuni pe care nu le poate ține de genul ”vă sun eu în cel mai scurt timp”.
A trebuit să așteptăm o săptămână până s-a putut face orice modificare în registru pentru că a fost blocat CF-ul din cauza antecontractului. Până atunci nu s-a putut face nimic.
Surpriza cea mare a fost când am primit un telefon de la un număr necunoscut. M-au sunat!! De la primărie!! Au eliberat adeverința!!
După ce am mai făcut un drum până la labirint să scot adeverința, am și dus-o la domnul topograf. De la el am aflat, că a pus el presiune pe dânșii să mi-l elibereze cât de curând, nu doar când îmi vine rândul după ”alții care sunt în aceeași situație.”
După ce domnul inginer a pregătit documentația și alte minunății, a depus-o alături de sfințita adeverință la registrul de cadastru pentru a se face modificarea în sistem. Iar acum așteptăm 3 săptămâni să iasă CF-ul nou. De data asta, să sperăm, cu bifa pusă!
Modificarea s-ar fi putut face și în 5 zile, în loc de 15, asta -normal- achitând o taxă de ”urgență” de 5 ori mai mare decât taxa normală. Așa servicii de urgențe să tot ai…
Ah și înainte de a încheia povestea aceasta, probabil vă întrebați dacă am primit vreun răspuns de la domnișoara de la bancă în legătură cu vânzarea apartamentului fără parcare.
Ei bine, da, am primit… Dacă v-ați făcut speranțe că m-a sunat ea pe mine, îmi pare rău să vă zic că v-ați înșelat. Am fost nevoită s-o sun eu după câteva zile cu o altă problemă. Doar atunci m-a întrebat ce s-a întâmplat cu parcarea, că ”își face griji și o interesează ce am reușit să rezolv”.
Probabil vă întrebați ce alte probleme am putut avea de a trebuit s-o sun…
Aici suntem acum, așteptăm cu mâinile încrucișate să treacă încă 10 zile…
Continuarea poveștii o găsiți sub Capitolul 4 — Cursa contra cronometru.
