Povești Mondiale: Marian Olaianos și Fenomenul Ronaldo. Să vezi Brazilia la o Cupă Mondială (VII)
Încheiam povestea despre Nopțile Albe din Sankt Petersburg spunând că am primit un mesaj neașteptat, târziu spre dimineață.
Îmi scrisese Marian Olaianos care, după ce a terminat de comentat Rusia-Egipt, a vazut pe Facebook selfie-ul nostru și voia să știe dacă mai suntem în oraș. I-am răspuns că îl așteptăm în barul în care eram împreună cu fanii lui Zenit. Nu credeam că va veni, dar s-a întâmplat.
Am povestit despre meci, despre Replay, despre România și, nu în ultimul rând, despre Brașov și echipele sale. Discuția a continuat până când dimineața a cerut dejunul, atunci ne-am despărțit, dar înainte de asta, Marian ne-a spus că există șansă de a găsi bilete pentru Brazilia-Costa Rica. A rămas că vom acționa în consecință și, dacă avem succes, ne vom revedea în ziua meciului. Zis și făcut.
Nu există altă explicație:
Mâna Lui Dumnezeu ne-a adus bilete pentru meci, dar, mai mult decât am fi putut imagina, spera sau dori vreodată: bilete pentru cele două finale ale Cupei Mondiale!
Cuvintele au încetat să mai aibă sensuri. Nicio posibilă încercare de a descrie starea nu i-ar fi putut face dreptate.
Trecând peste emoții, am pornit, pe Nevsky Prospekt, spre Brazilia-Costa Rica.
Ajunși la stadion am vizitat centrul de presă și am discutat cu jurnaliștii prezenți.
Un moment mai mult ca perfect e, poate, atunci când perfectul e simplu și iată că întâlnirăm unul dintre comentatorii televiziunii braziliene, un oarecare Ronaldo.
Marile bucurii sunt simple. Idolii copilăriei sunt și ei oameni. Noi am răspuns întâlnirii cu destinul fără să știm ce facem. Șansa de a-l întâlni pe Fenomen a fost similară cu cea a Naționalei României din data de 07.06.2011. Un tânăr Neymar a jucat și el împotriva României în ceea ce avea să fie ultimul meci al lui Ronaldo în tricoul țării care l-a dat lumii. N-a marcat în acel meci. Nici nu mai avea nevoie să o facă. A lăsat, poate, golul să rămână în sulfetele celor care l-au ridicat de jos, în 1998, și ale celor alături de care s-a bucurat în 2002. Ultimul său gol nu va fi văzut niciodată, pentru că vom crede că se poate întoarce, oricând, să marcheze din nou.
…înapoi în Sankt Petersburg. După vizita la centrul de presă a urmat meciul. Un 2–0 fără multe de povestit. Coutinho 90+1' și Neymar 90+7' au ajutat-o pe Celeção să viseze. Și noi am plecat de la stadion visând și zâmbind așa cum o făcea el pe teren.
Să vezi Brazilia la o Cupă Mondială și să-l întâlnești pe, probabil, cel mai mare atacant al ei, e joga bonito, în cea mai pură formă care n-a pășit vreodată pe gazon.
Mai târziu ne-am strâns la casa în care locuia Marian să povestim ce am văzut și, mai mult decât atât, ce am simțit . A urmat o altă noapte albă cu fotbal, istorie, poezie și literatură.
În următoarele zile am vizitat Palatul de Iarnă, ne-am plimbat cu vaporașul pe Neva și pe Marea Nordului, am fotografia Monumentul Călărețului de Aramă, ridicat în memoria Țarului Petru cel Mare, întemeietorul orașului și am petrecut o seară minunată văzând Lacul lebedelor la Teatrul Alexandrinsky.
Pentru moment, aventura noastră Mondială se oprește aici.
Punem punct și zburăm la Stockholm pentru un concert Jay Z & Beyoncé, urmând a ne întoarce la Sankt Petersburg, via Istanbul, pentru finala mică.
